Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Acces gratuit al elevilor la activităţile desfăşurate la Bazinul de înot didactic din Focșani


    Consiliul Județean a aprobat, joi, în ședință ordinară, încheierea unui protocol de colaborare cu Inspectoratul Åžcolar Judetean privind accesul gratuit al elevilor din județul Vrancea la activitățile desfășurate la Bazinul de înot didactic din municipiul Focșani. Scopul principal al acestei investiții este acela de a ajuta la dezvoltarea tinerilor prin practicarea sporturilor din domeniul natației. „Astfel, apreciem că învățarea și practicarea înotului precum și organizarea de competiții sportive pentru practicarea sporturilor din domeniul natației este benefică pentru elevii cât și pentru adulții județului Vrancea. Întrucât în sistemul școlar de masă sunt înscriși peste 50 000 de elevi, în scopul învățării înotului, este necesar ca accesul la Bazin să fie facilitat în mod eficient”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.
    Accesul la această Bază sportivă se va face în baza unei programări și cu respectarea Regulamentului de funcționare, întreținere și exploatare a bazinului de înot. Încheierea protocolului de colaborare nu implică obligații financiare din partea Consiliului Județean și Inspectoratului Åžcolar Județean, ci se rezumă la desfășurarea activităților descrise în Protocolul de colaborare. „Accesul va fi gratuit pentru elevii din județul Vrancea, iar adulții vor plăti un bilet, accesul urmând să aibă loc în funcție de programul ce va fi stabilit”, a anunțat președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, încă de la inaugurarea bazinului de înot.
    În ședința de săptămâna trecută, Marian Oprișan le-a explicat consilierilor județeni că bazinul va începe să funcționeze cu tarifele și facilitățile stabilite prin Regulament, urmând ca ulterior să fie evaluată posibilitatea unor reduceri la abonamentele acordate persoanelor fizice. „Eu sunt inițiatorul acestui proiect, eu am cerut Companiei Naționale de Investiții să facă un bazin în județul Vrancea, în ciuda tuturor piedicilor. Eu îmi doresc, ca șef al administrației publice județene, ca toți copiii din județul Vrancea să învețe să înoate, gratuit, în acest bazin. Dacă vreți, vom face o dezbatere, după ce va funcționa bazinul o lună, două. Ne întâlnim în plenul Consiliului Județean să facem o analiză a funcționării bazinului, a bugetului de venituri și cheltuieli”, a spus președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.
    Bazinul de înot didactic de la Focșani, construit în Cartierul Sud, a fost inaugurat, la sfârșitul lunii martie, în prezența președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea și a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR). Lucrările la acest obiectiv de investiții au început în decembrie 2015, contractul de execuție fiind atribuit, în urma procedurilor de achiziție publică, antreprenorului general Asocierea SC Construcții Erbașu SA București – SC Multinvest SRL Tîrgu Mureș. Bazinul, finanțat prin Compania Națională de Investiții, corespunde normelor impuse de federațiile române de natație și polo.
    Bazinul se află în administrarea Consiliul Județean Vrancea și este dedicat desfășurării de activități sportive, didactice și educative. Serviciile oferite în cadrul Bazinului de înot polo sunt: desfășurarea de competiții sportive, pregătirea sportivă de performanță și desfășurarea de cursuri de inițiere (învățare a înotului, ore speciale pentru public în bazin (cu abonamente), ore de inițiere și pregătire pentru persoane cu dizabilități, ore de fitness acvatic (aqua-fitness). Clădirea care adăpostește bazinul este construită pe trei nivele, astfel: nivelul 1 – subsolul destinat spațiilor tehnice; nivelul 2 – parterul destinat holurilor de acces, garderobelor pentru spectatori, vestiarelor, anexelor (grupuri sanitare și dușuri, cabinet medical și punct de prim ajutor, sală pentru control antidoping). La acest nivel se află și sala cu cele două bazine (unul de competiții și unul de antrenamente); nivelul 3 – destinat gradenelor și circulației spectatorilor, cu o capacitate de 400 de locuri. În sala bazinelor s-a prevăzut încălzire în pardoseală, faianță și gresie specială, care nu permit fixarea și dezvoltarea microorganismelor și bacteriilor, iar finisarea pardoselilor în această zonă s-a făcut cu material ceramic antiderapant. Bazinul include și o sală de tratare și filtrare a apei, pentru reglarea unui pH optim.
    Bazinul de înot este construit pe un teren în suprafață de 13.601 metri pătrați, care cuprinde clădirea propriu-zisă și o curte de acces, cu locuri de parcare. Suprafața desfășurată a investiției este de 5.988 metri pătrați, iar suprafața construită este de 3.380 metri pătrați. În interior există un bazin pentru polo cu o suprafață de 833 de metri pătrați, cu o adâncime de 2.30 m și un bazin didactic de agrement de 312 metri pătrați, cu o adâncime variabilă, între 1.20 m și 1.80 m.
    Această investiție a fost demarată ca urmare a solicitărilor și demersurilor realizate de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, încă din anul 2004. Bazinul de polo din incinta Complexului Sportiv Focșani este o necesitate pentru cetățenii județului Vrancea, acesta putând deveni și un important centru de antrenament și competiții pentru sportivii care se pot pregăti la Focșani în condiții moderne, pentru marea performanță.
    În ședința de joia trecută, consilierii județeni au aprobat și Regulamentul de funcționare, întreținere și exploatare a Bazinului de înot din municipiu. Aprobarea acestui Regulament este o etapă obligatorie pentru ca acest obiectiv să poată fi deschis publicului și să fie utilizat de vrânceni. Proiectul a fost aprobat după ce consilierii județeni au inițiat amendamente. Singurele amendamente adoptate au vizat extinderea programului de funcționare din cursul săptămânii, de la ora 7 dimineața, în loc de ora 9, propunerea inițială. Al doilea amendament aprobat a vizat includerea studenților înscriși la cursurile de zi, în categoria celor care pot beneficia de tarife reduse, respectiv 15 lei/oră. Referitor la stabilirea tarifelor, reprezentanții Consiliului Județean au arătat că acestea au fost stabilite, conform unei ordonanțe din 2002, în funcție de documentațiile tehnice ale bazinului deoarece, la acest moment, nu pot fi evaluate cheltuielile lunare de întreținere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?