Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Premiul II și mai multe mențiuni pentru elevii vrânceni la olimpiadele naționale pentru discipline tehnice


Elevii vrânceni au obținut rezultate deosebite la fazele naționale ale olimpiadelor școlare la disciplinele din aria curriculară Tehnologii și la discipline tehnologice pentru învățământul profesional, acesta din urmă fiind la prima ediție. Potrivit informațiilor transmise de inspectorul de specialitate, profesoara Carmen Oprea, la olimpiada pentru învățământul liceal tehnologic au participat elevi de clasele a XI-a și a XII-a, pe domenii cum ar fi protecția mediului, industrie alimentară, agricultură, turism și alimentație, economic-administrativ-poștă, mecanică, electronică-electrotehnică-telecomunicații. La disciplina Educație tehnologică au participat elevi de la clasele V-VIII de la școli din Focșani, dar și din județ.
La învățământ profesional, cei trei elevi din clasele a XI-a, calificați pentru etapa națională a concursului, au participat la olimpiada pentru domeniile confecționer produse textile, bucătar și ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație.
„Rodul muncii acestor elevi și al profesorilor care i-au îndrumat s-a materializat în obținerea, la faza națională, a trei mențiuni și un premiu II. Cele trei mențiuni s-au obținut pentru domeniul Economic, administrativ, comerț prin Maria Banciu, elevă în clasa a XII-a, de la Liceul ,,Ioan Slavici” Panciu. Maria a fost îndrumată de profesoarele Viorica Apostol și Anca Drilea. Gheorghe Florea a primit mențiune în domeniul Electric, electrotehnic, electromecanic. Gheorghe este elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Auto ,,Traian Vuia” Focșani și este îndrumat de profesorul Grigore Melu. Tot pentru domeniul Electric, electrotehnic, electromecanic, Mihai Răvoiu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau” Focșani a obținut mențiune la etapa națională a olimpiadei. El este îndrumat de profesorii Dan Manea și Constantin Miu. Concursul de discipline tehnologice pentru învățământul profesional, calificarea confecționer produse textile, i-a adus un frumos premiu II elevului Mihai Meiroșu. Mihai învață arta confecționării produselor textile la Colegiul Tehnic ,,Gh. Asachi” Focșani. El este îndrumat de profesoarele Victoria Nedelcu și Verginia Dumitrescu. Rezultate bune s-au obținut și la celelalte domenii de pregătire ale celor două competiții, mulți dintre elevii calificați situându-se în prima treime a clasamentului la nivel național. Felicităm pe toți, elevi și profesorii și le urăm mult succes în continuare”, transmite profesoara Carmen Oprea, inspector școlar pentru învățământ profesional și tehnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?