Primarul orașului Panciu, Iulian Nica, a primit Premiul pentru performanță și succes în administrația publică locală, la cea de-a XXVII-a ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România (AOR). Premiul a fost înmânat de vicepreședintele Regiunii 2, Daniel Nicolaș, primarul orașului Odobești. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 25-27 aprilie 2018, la Phoenicia Grand Hotel din București, și a reunit, alături de primari din toată țara, reprezentanți ai Guvernului României – viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intontero, secretari de stat, directori, precum și reprezentanți ai ACoR, AMR, UNCJR și ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova. Reuniunea a fost onorată și de Frederic Vallier, secretarul general al Consiliului Municipalităților și Regiunilor Europene (CEMR). Participanții au discutat despre soluționarea problemelor cu care se confruntă orașele din România, implicit autoritățile administrației publice locale.
La atribuirea Premiului pentru performanță și succes în administrația publică locală a contribuit programul de investiții inițiat și coordonat la nivelul comunității locale de primarul Iulian Nica. Printre cele mai importante proiecte, recent implementate de Primăria Orașului Panciu se numără: Realizarea spațiilor necesare funcționării laboratorului de imagistică medicală compartiment tomograf și dotarea cu tomograf a ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Panciu; Modernizarea și dotarea cu echipamente de specialitate a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Panciu; Refacere și modernizare sediu Primărie Oraș Panciu, județul Vrancea; Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașului Panciu; Modernizarea drumurilor de interes local în cartierul Dumbrava, orașul Panciu; Reparații capitale și modernizare parcare și căi de acces la Casa Orășenească de Cultură Mihai Eminescu din orașul Panciu; Reparații capitale căi de acces și parcări la Spitalul Orășenesc Panciu; Reparații capitale căi de acces și parcări la Centrul Social de Recuperare și Reabilitare Neuromotorie pentru Persoane Adulte Panciu; Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice Sf. Ioan Panciu; Centrul Social de Recuperare și Reabilitare Neuromotorie pentru Persoane Adulte Panciu; Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Panciu; Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii Panciu; Creșa „Casa Piticilor” din cartierul Crucea de Sus; Extindere rețea distribuție gaze naturale în cartierele aparțonătoare orașului Panciu; Reabilitarea termică a blocurilor prin Programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe; Ansamblu de locuințe sociale construite în baza Legii 114/1996 și OUG 74/2007, pe Bd. Independenței 6-8.
„Premiul pentru performanță și succes în administrația publică locală reprezintă recompensa pentru munca în echipă pe care am desfășurat-o zi de zi împreună cu ai mei colegi din cadrul Primăriei Orașului Panciu, cărora vreau să le mulțumesc. De asemenea, țin să le mulțumesc tuturor cetățenilor orașului Panciu pentru încredere, susținere, înțelegere și loialitate! Fără sprijinul și implicarea lor, nu aș fi reușit să duc la bun sfârșit proiectele derulate în comunitate. Pe această cale, doresc să îi mulțumesc, în numele tuturor păncenilor, dar și al meu, personal, domnului Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, pentru tot sprijinul de care am beneficiat în permanență, în vederea implementării tuturor proiectelor de investiții la nivelul orașului Panciu. Nu în ultimul rând, le mulțumesc reprezentanților AOR pentru încredere, apreciere și pentru acest premiu care mă onorează și mă motivează”, a declarat primarul Iulian Nica. În 2017, Asociația Orașelor din România i-a acordat primarului Iulian Nica distincția de Cel mai activ primar de oraș, iar în anul 2016, edilul-șef păncean a fost desemnat Cel mai bun primar din Regiunea Sud-Est în anul 2015 în cadrul Competiției APL.H – Administrația Locală la Înălțime, eveniment organizat de Revista Română de Administrație Publică Locală. Cu același prilej, primarul Iulian Nica a fost nominalizat la trei secțiuni: Primarul Anului în România, Cel mai bun primar de oraș din România și Cel mai bun primar din Regiunea Sud-Est.