Echipele de juniori ale Liceului cu Program Sportiv Focșani vor juca sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 12,00, juniorii U 19 și de la ora 14,00, juniorii U 17 cu ACS Petrolul Ploiești, în deplasare. Formația de juniori mari, antrenată de profesorul Daniel Bănică, a câștigat un singur joc în campionat. Cel de pe teren propriu, din 2 decembrie, anul trecut, de pe Milcovul, cu Petrolul 52 Ploiești, echipă care a rămas la nivelul zero în cele 13 etape jucate până acum. Pentru focșăneni, va fi o foarte bună ocazie să mai adune trei puncte alături de cele patru cu care stau pe penultimul loc al clasamentrului.
Miza reală a focșănenilor este obținerea punctelor puse din jocul echipelor de juniori U 17. Fotbaliștii pregătiți de profesorul Alin Samoilă-Sava sunt pe primul loc al clasamentului cu un avans de trei puncte pe care și l-au conservat și după înfrângerea de acasă din meciul cu LPS Galați și intermediara de la mijlocul săptămânii, când au stat.
La Ploiești au de luat revanșa pentru înfrângerea suferită pe Milcovul, la 2 decembrie 2017, când au părăsit terenul întrecuți de o echipă care a recuperat handicapul de un gol și au înscris de două ori în inferioritate numerică! Focșănenii au mijloacele fotbalistice cu care să câștige la Ploiești și să-și asigure cu anticipație primul loc până la finalul întrecerii din grupă. Au nevoie, însă de mintea limpede pe care nu au avut-o când au pierdut cu Petrolul 52, situație în care s-au aflat și în alt meci pierdut având om în plus, cel cu LPS Galați din urmă cu două etape.
Au condus, practic, tot campionatul, prin jocuri bune, muncă multă, și ar fi păcat să piardă un loc pe care îl merită cu prisosință.
Vor arbitra Laurențiu Adrian Pană, din Buzău, Silviu Andreiu, din Rămnicu Sărat, Bogdan Mihai Martinescu, din Buzău și Cristian Bulibașa, din Buzău, care va fi rezervă la meciul echipoelor U 19 și principal la U 17.