Trei răniți, între care un copil de 2 ani, în urma unui accident provocat de un vrâncean la Buzău

0
840


BULETIN INFORMATIV privind evenimente și activități din data de 23 aprilie
(…)Accident de circulație
La data de 23 aprilie a.c., a fost sesizată producerea unui accident de circulație pe drumul național 2 E85, în localitatea Costești. Din primele verificări efectuate de echipa de cercetare la fața locului a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Vrancea, care conducea un autoturism pe direcția Buzău către București, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță față de autovehiculul care circula în fața sa, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 36 de ani, ce oprise în vederea efectuării unui viraj către stânga. În urma impactului autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile. Din eveniment a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, precum și a doi pasageri cu vârste cuprinse între 2 ani și 66 de ani, care au fost transportați la spital. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările.
VIAÅ¢A ESTE NEPREÅ¢UITÄ‚! – ACORDAÅ¢I-I PRIORITATE!

COMPARTIMENTUL RELAÅ¢II PUBLICE IPJ BUZÄ‚U

Sursa foto: reporterbuzoian.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here