INTERVIURILE LUI MUSCALU. Gheorghe Hagi: „Jucătorul român se mulţumeşte cu puţin”!

0
1821


    Gheorghe Hagi consideră că majoritatea fotbaliștilor noștri nu este pregătită pentru a face mare performanță. „Regele” este convins că mentalitatea negativistă a unora dintre antrenori și lipsa competițiilor adevărate, cu echipe echilibrat valoric, duc la un dezechilibru si un dezinteres în ce privește parcursul copiilor către performanța adevărată.

Mai sunt șanse la locul al treilea pentru echipa dumneavoastră?
M-am născut un învingător. Asta le transmit jucătorilor mei. Åžanse avem la locul al treilea. Va trebui să câștigăm toate meciuirile care au mai rămas și o să fim pe podium. Ne dorim să fim în Europa și să arătăm oamenilor că titlul de anul trecut a fost câștigat pe merit. Avem cea mai tânără echipă din campionat și sunt fericit de faptul că jucăm un fotbal bun, modern, în viteză.

Cine ia titlul?
Cine va câștiga partida directă dintre Steaua și CFR Cluj. Dacă va fi egal, campionatul se va juca pînă în utima etapă. Dacă Steaua va câștiga partida directă, va lua un avans greu de recuperat. În cazul unui succes al CFR-ului, clujenii vor prelua conducerea și va fi greu să mai piardă titlul. Sunt convins că va fi un meci frumos. Cel mai bun să câștige.

Cine vă doriți să câștige?
Viitorul Constanța, dar este imposibil să ne păstrăm titlul. Avem jucători pe care i-am transferat la ambele echipe, așa că nu pot spune care este favorita noastră. Steaua are un lot foarte valoros. Probabil cel mai bun din România. CFR Cluj se bazează foarte mult pe un joc bine pus la punct de Dan Petrescu. În schimb, Steaua are pe Budescu, jucătorul care îți câștigă un meci de unul singur. Îmi pare rau că nu l-am transferat la Viitorul în urmă cu ceva vreme. L-am scăpat printre degete. Budescu este un super jucător.

Cum va fi fotbalul nostru cu Burleanu pentru încă patru ani?
Respectăm decizia și votul membrilor FRF. Burleanu este președintele nostru, dar trebuie să anunțe cât mai repede strategia clară a fotbalului românesc. Trebuie să impună și să dezvoltăm centrele de copii și juniori ca să depășească performanța Generației de Aur din 1994. Cine nu poate să facă asta, să plece. Eu așa sunt. Dacă nu pot duce la capăt un asemenea proiect, plec. Las locul altcuiva. Nu are rost să încurc lucrurile.

Ionuț Lupescu?
A pierdut pentru că a intrat în campanie electorală mult prea tîrziu. Este un profesionist, dar nu a avut timpul necesar de a convinge toți membri.

Care va fi relația Viitorului Constanța cu FRF și Răzvan Burleanu?
Din punctul nostru de vedere, Viitorul este mai mult decât un partener corect față de FRF. Avem peste 35-40 de jucători la loturile naționale ale României. Când alții dormeau sau vorbeau pe la colțuri, Hagi muncea pe brînci împreună cu echipa sa pentru a face un centru puternic de copii și juniori.

Ce înseamnă Academia Hagi pentru România?

Un proiect din care fotbalul nostru are numai de câștigat. Mai ales că, parteneri corecți suntem doar noi, Viitorul. FRF nu ne ajută cu abolut nimic. Noi producem fotbaliști pe bandă rulantă. Asta este și menirea academiei. Sunt mândru de asta. Åžtiu ce fac, de aceea apar și rezultatele. Mi-am făcut propriul club de fotbal pentru a nu mai fi bătaia de joc a unor patroni, care nu au răbdare. Am câștigat titlul în România cu un buget mic față de principalele adversare ale noastre.

Care este filozofia lui Hagi?
Totul ține de conceptul tehnic. Ofensiv – trebuie să ai posesie, defensiv – să faci presiune. Să fii agresiv, să ai inițiativă, să comanzi, să domini, cu personalitate. După aceea, principiul meu este să încerci să câștigi în fiecare zi, să te bați pentru victorie, pentru că dacă-l bați pe adversar, sau pe oricine, cum s-ar numi el, oricine, te va respecta. Trebuie să te lupți pentru acest lucru în viață, iar câștigând, vei fi fericit.

Se lucrează la această mentalitate încă de mici copii?

Asta îi învăț pe copii de la academie. Am schimbat multe mentalități. Chiar și pe ale antrenorilor. De aceea am și adus mulți antrenori tineri. Care să învețe meserie și să nu doarmă pe teren. Din păcate, jucătorul român este negativist și se mulțumește cu foarte puțin. Este bun și locul al dloilea. Pentru Hagi nu este. Munca este pe primul loc. Înaintea talentului. Atenție, o spune unul care a avut talent cu carul dat de Dumnezeu. Fară muncă și sacrificii nu poți ajunge la un nivel mare.

Când începe un copil să se apuce serios de fotbal?
Abia după vârsta de 10 ani copilul vrea să facă ceva. Dar, la început, eu zic că totul trebuie să se petreacă școlar, chiar în competiții. Iar de la 10 ani, cum am început și eu, te duci la un club privat, unde tot antrenamentul devine mult mai serios. Ai trei zile pe săptămână unde trebuie să te prezinți undeva, unde trebuie să faci deja sub formă centralizată, colectivă, mai bine. Antrenorul trebuie să-i arate copilului, să-i dea încredere, curaj, să aibă plăcerea de a se juca. Să nu-i iei plăcerea copilului de a se juca! Pentru el, la început, e o joacă, după aceea devine plăcere, din plăcere devine iubire, după iubire e pasiune și te duci în toate, nu poți să-i iei copilului plăcerea asta!

Care este antrenorul preferat?
Înveți de la fiecare. Nu pot spune care anume. Iosuf Bukosi, Mircea Lucescu, Johan Cruyff, Fatih Therim, Emerich Jenei, Anghel Iordaănescu. Înveți citind. Înveți văzând, citind, căutând. După aceea, îți creezi propria ta viziune. Eu mi-am creat viziunea mea despre fotbal, despre cum vreau să-l interpretez. Stilul meu. E personal și are legătură cu ADN-ul meu, cum sunt eu pe teren: ambițios, exigent, agresiv, cu personalitate. Așa cred că arată și echipa mea. Din când în când, nu totdeauna, dar, încerc.

Hagi a fost și va rămâne un lider…
Am obligația să am grijă de acest fenomen social important și atunci trebuie să creez mult entuziasm – organizare, planificare, la fel, concept de cum dezvolți. Tuturor trebuie să le fie mai bine. Eu, unde sunt, cred că trebuie să eman acest sentiment tuturor. Cine vine lângă mine trebuie să fie mai bine, altfel n-are de ce să vină lângă mine, așa că trebuie să dezvolt, să fac lucruri mai multe, terenuri, infrastructură, după aceea organizarea competițiilor, fiecare să aibă bugete ca lumea, pentru că trebuie să ai grijă de ele. Și bineînțeles, performanță.

„Ianis este mult mai bun ca mine”

Cum vă faceți bugetul la Viitorul Constanța?
Nu mă plâng, nu stau cu mâna întinsă la nimeni. Dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume. În marile campionate ale Europei, Italia, Germania, Franța, Anglia sau Spania, câte o multinațională finanțează echipele mari. Trebuie dată o lege prin care să se deducă bani din cifra de afaceri, nu din profit, nu din taxe și impozite.

De ce nu se face o lege clară, simplă, prin care cluburile să fie sponsorizate?

Multinaționalele produc bani la noi în țară. Dacă produci, trebuie să susții un fenomen social, sportul! Nu doar fotbalul! Åži cultura, învățământul. Nimeni nu se întreabă, în România, cum se face un buget competitiv. E simplu: TV+multinaționale+suporteri. Dacă aveam puterea necesară o făceam 100%. Era primul lucru pe care l-aș fi făcut. Să fac o lege prin care să aduc bani cluburilor care formează jucători.

Ce trebuie să facă un președinte de federație?
Să știe să bată la uși, să facă bugetul, să finanțeze. După, trebuie să faci performanță, pentru că o să ceară performanță. 3% din cifra de afaceri, deductibilă, pe sponsorizare pentru firmele mari. Jumate se duc la stat, jumătate la salarii, care înseamnă bunăstare, jucătorii au ce să cheltuie. Nu se pierde nimic! Doar merge roata. Ai stabilitate. Ministerul sportului și federația trebuie să facă lucrul acesta.

Am rămas în urma vecinilor noștri…
Cluburile din România formează jucători. Polonia ne-a depășit, Cehia ne-a depășit, Ungaria e în curs să ne depășească. Noi o să rămânem în spate.

Ianis este căpitanul de care echipa avea nevoie…
Așa este. Ianis a arătat o formă bună și, în scurt timp, va deveni un jucător decisiv. Este mult mai bun ca mine la vârsta de 19 ani. Eu nu jucam așa de bine la vîrsta lui, așa că am mare încrdere în el. La Fiorentina nu i s-a dat șansa de a juca.

Plecați antrenor în prima ligă poloneză?
Orice echipă din Europa care își propune să facă performanță în cupele europene poate să îmi obțină semnătura. Acolo unde mă voi duce, dacă asta se va întâmpla, o să iau cu mine și 2-3 jucători de la Viitorul. Sunt dornic de câștiga trofee internaționale. Am valoare și experiența necesară să fac acest pas.

La naționala României ați renunțat?
Cosmin Contra este antrenor și face o treabă bună.

Gheorghe Hagi, Regele fotbalului din România !
Este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor ’80 și ’90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante” (Comandantul) și românii l-au numit „Regele”. Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale. Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare. Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.
În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani. În 2004, a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA. Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona.
În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. În prezent el este atât proprietarul cât și președintele clubului. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.
Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist, actualmente sub contract cu Viitorul Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here