Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Simpozionul național „Ziua Internaţională a Pământului”, la Pufești


    Simpozionul național „Ziua Internațională a Pământului” a fost un eveniment special care a strâns laolaltă oameni de știință, cultură, profesori și elevi pasionați de geografie și nu numai pentru a dezbate teme actuale. Evenimentul a avut loc la Pufești deoarece organizatorul principal al evenimentului a fost prof.dr. Nicolae Damian – directorul școlii din localitate, iar instituția și autoritățile locale vor prin acest eveniment să aniverseze cei 100 de ani de la Unire. La Pufești au fost prezenți sâmbătă și  Ion Lazarenco Tiron din Republica Moldova, recordman mondial, ce a străbătut din prima încercare șapte strâmtori ale lumii ce leagă oceanele Terrei și împreună cu Avram Iancu, singurul din lume ce a înotat Dunărea de la izvoare la vărsare fără costum de protecție, au anunțat în premieră proiectul lor prin care vor să sărbătorească aniversarea Centenarului.
    Activitatea care a avut loc sâmbătă a fost precedată de o serie de activități care au avut loc în săptămâna 16-21 aprilie, organizate de partenerii organizatorilor, atât în județul Vrancea, cât și în alte unități partenere din țară. La această activitate au participat un număr impresionant de invitați de anvergură, precum conferențiar universitar doctor Marius Neacșu de la ASE București, care a prezentat o lucrare despre poziția geopolitică a României. În deschiderea activității de sâmbătă, un grup de copii îmbrăcați în straie populare au intonat imnul României, imnul Republicii Moldova și un cântec popular al cărui mesaj a fost tocmai unitatea națională. Toți invitații au dedicat această activitate centenarului Unirii de unde și sobrietatea cu care au fost abordate toate temele. Alături de prestigioșii invitați au fost prezenți și liceeni care învață la Adjud, foști elevi ai școlii din Pufești, care au participat și la edițiile anterioare ale evenimentului. Primul invitat care a vorbit a fost Ion Lazarenco Tiron, care  a spus că ceea ce face, face pentru încetarea stărilor conflictuale dintre oameni. Apoi a vorbit Avram Iancu, care a fost prezent și anul trecut la eveniment și a prezentat o lucrare despre „Dunărea de la izvoare la vărsare străbătută înot”, dar și despre noul lui proiect de a înota prin Mississippi. Cei doi au spus că în perioada 25-28 mai vor avea în derulare proiectul comun „Umăr la umăr” pentru o istorie comună și vor înota ultimii 100 de km ai Prutului până la vărsarea acestuia în Dunăre. Fiecare km simbolizează câte un an din istoria zbuciumată a României.
    La Pufești a venit și prorectorul Universității din Iași, care este și președintele SGR, prof. universitar dr. Corneliu Iațu, care a vorbit despre  „Islanda, pământ al contrastelor”. O lucrare foarte bine structurată și ancorată în realitate a prezentat și profesorul Marius Neacșu. La finalul întâlnirii, Florin Tudose  a vorbit despre „Kazakstan-Kyrgyzstan, oameni, locuri, tradiții”.     Întregul eveniment s-a vrut a fi o masă rotundă unde elementele formale s-au împletit formidabil cu cele informale. La final, directorul școlii din Pufești, profesor dr. Nicolae Damian a mulțumit tuturor celor care pe parcursul anilor s-au implicat în aceste activități, precum și sponsorilor, Cofetăria NYK și editura Terra. Simpozionul Național Ziua internațională a Pământului-22 aprilie, aflat la a XII -a ediție, este al doilea cel mai longeviv eveniment din județ, în plan educațional, după organizarea Zilelor „Simion Mehedinți”. Anul acesta, organizatorii au fost Societatea de Geografie, filiala Vrancea, Școala Gimnazială Pufești și Casa de Cultură Tudor Vornicu Adjud. Din comitetul de organizare au făcut parte ing. Constantin Armencea, primarul de la Adjud, președinte onorific, prof. dr. Nicolae Damian – manager de proiect, Conf. univ. dr. Costică Neagunu, prof. Ion Catană, prof. dr. Gicu-Valentin Dogaru, prof. Mariana Ogdan, ec. Maricel Nițu, primarul de la Pufești, prof. Cătălin Mocanu, inspector de istorie și socio umane la IȘJ Vrancea, prof.dr. Răzvan Săcrieru. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?