VIDEO şi GALERIE FOTO: Un celebru hoț din locuințe a protestat pe acoperișul unei secții de deținere a Penitenciarului Focșani

0
1488


    Ion M., celebru hoț din locuințe, încarcerat la Penitenciarul Focșani, s-a urcat, în noaptea de marți spre miercuri, pe acoperișul unei secții de deținere, nemulțumit fiind de ultimul său proces și nu de condițiile din penitenciar. Aproape toată ziua de ieri, angajații Penitenciarului au încercat să îl convingă pe deținut să coboare de pe acoperiș, însă acesta s-a dovedit extrem de supărat, după ce în martie magistrații Judecătoriei Focșani i-au respins cererea de înlocuire a măsurii preventive. Pe 10 aprilie, Tribunalul Vrancea i-a respins contestația formulată împotriva deciziei Judecătoriei Focșani, soluția fiind definitivă.
    Deținutul nu s-a sfiit să stea pe acoperiș ca la plajă, cu mâinile sub cap, după ce în prealabil își așternuse niște pungi, probabil ca să nu se murdărească. Cu fes și gluga pe cap, acesta s-a protejat bine de vânt și de frig și chiar le-a făcut cu mâna, în repetate rânduri, privitorilor. De pe acoperiș nu i-a lipsit nici apa, nici hrana, el părăsind camera de deținere aprovizionat.
    Ion M. a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 1 an și 983 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, fiind arestat preventiv pentru furt calificat. El este cunoscut pentru modul său de a comite furturi din locuințe. Bărbatul a mai fost acuzat, în 2011, de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, ajungând la un prejudiciu total de 638.600 de lei. În rechizitoriul de la acea vreme erau trecute numai pe numele său 33 de furturi din locuințe din Focșani, Adjud și Panciu. La multe dintre ele ar fi acționat singur. Deținutul de acum viza numai casele sau apartamentele în care erau valori și care aparțineau unor persoane cu un anume statut social. Acesta se interesa înainte de a acționa, suna pe telefonul fix din locuință pentru a le verifica oamenilor programul și în momentul în care culegea toate informațiile care îl interesau, intra în acțiune. Ruperea de butuc sau efracția la geamuri era modul său specific de operare.

    Pe toată durata șederii sale pe acoperișul secției de deținere, deținutul a fost atent monitorizat, administrația unității fiind în dialog permanent cu el. „În data de 18.04.2018, în jurul orei 00.50, un deținut din cadrul Penitenciarului Focșani, condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 1 an și 983 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului și arestat preventiv pentru furt calificat, recidivist, s-a urcat pe acoperișul unei secții de deținere. Evenimentul a fost imediat sesizat de către agenții care executau serviciul de pază în posturile de pază ale unității. La fața locului s-a deplasat o echipă multidisciplinară pentru a purta negocieri cu deținutul și pentru a-l convinge să renunțe la gestul său. Deținutul și-a motivat gestul invocând aspecte cu privire la situația sa juridică, cât și la desfășurarea procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Focșani. Administrația unității monitorizează îndeaproape situația, fiind în dialog permanent cu deținutul și încearcă identificarea unor soluții care să răspundă problemei semnalate de către acesta.
    De asemenea, conform prevederilor legale în vigoare, a fost înștiințat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Poliția Municipiului Focșani și Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.
    Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului”
, se arată într-un comunicat de presă, transmis de comisar de penitenciare Georgeta Gură, purtător de cuvânt al Penitenciarului Focșani.
    Până la închiderea ediției, angajații Penitenciarului Focșani nu au reușit să-l convingă pe deținut să coboare de pe acoperișul secției de deținere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here