„Profesorul nu este judecător, este educator“; interviu cu profesorul Adrian Avram, care pregătește olimpici la istorie

0
2225


Deși domnul Trandafir nu mai este, încă mai există oameni care practică meseria de profesor cu dăruire și dragoste pentru cunoaștere și pentru elevi. Un astfel de profesor este și Adrian Avram, profesor de istorie la Colegiul Național Emil Botta din Adjud. De ani întregi, profesorul Avram pregătește elevi care se califică la etapele naționale ale olimpiadelor de istorie, de unde se și întorc cu rezultate deosebite. Tot el a pregătit-o și pe Teodora Popovici, eleva care a luat locul I la etapa națională a olimpiadei de istorie.
Adrian Avram este dascălul care știe cum să se apropie de elevi, care îi înțelege, care își face timp să se aplece asupra nevoilor fiecăruia în parte. Încearcă să își îndrepte elevii pe un drum bun în viață, pentru că, după cum singur mărturisește, scopul profesorului este ca elevul să învețe cum să învețe, ori nu să pună note mici. În cele ce urmează, vă propunem un interviu cu un om care și-a înțeles menirea de dascăl într-o societate tot mai superficială.

Rep.: Cum este să pregătești olimpici?
Adrian Avram: Totul a început când am venit în învățământ. Am mers cu un elev la olimpiada județeană și acolo m-am așezat lângă domnul profesor Mihail Adafini și l-am întrebat: Cum faceți să calificați elevi? Că eu m-am chinuit cu un elev și abia am luat mențiune! Îmi amintesc că m-a întrebat dar de când ești în învățământ? Abia cum am venit. Trebuie să ai răbdare. Fata care atunci a luat mențiune, astăzi este profesoară de istorie, deci am văzut un potențial în ea. De fapt, cred că acesta este un secret: să știi să alegi elevii, pentru că noi, ca dascăli, căutăm să le arătăm copiilor calea a ceea care li se potrivește și în felul acesta îi descoperim și le arătăm și ce trebuie să facă. 
Învățământul nostru este un învățământ de masă, dar cred că trebuie să îl direcționăm mai mult spre un învățământ individual, în care fiecare copil să primească ceea ce îi trebuie, pentru că dacă Teodorei (n.r.-Teodora Popovici, eleva care a luat locul I la olimpiada națională de istorie de la Alba Iulia, desfășurată în perioada 2-6 aprilie) îi trebuia încredere, altor copii le trebuie o motivație, altora le trebuie o creștere a stimei de sine. Sunt lucruri diferite pentru fiecare în parte.
Prima realizare a fost în 2004 când l-am avut pe elevul Mircea Bostan. În acea perioadă am avut și eu treabă la București și m-am dus pe la el. Acolo m-am întâlnit cu mai mulți colegi de ai mei de facultate și cu doamna Atarcicov, care a însoțit lotul județean. Chiar atunci mergeau într-o excursie și m-am dus și eu cu ei. Vreau să vă spun că am apreciat foarte mult felul în care se comporta cu elevii. Îi trata pe fiecare în parte așa cum era nevoie. Cred că am învățat de la dumneaei aceste lucruri și am mai apreciat faptul că dumneaei avea doi copii calificați și mi-am zis: și eu vreau câte doi. Și am avut în mai mulți ani câte doi copii calificați și când am fost la Timișoara, în 2005, și la Cluj, și anul acesta. Eleva de la clasa a IX-a, calificată anul acesta, a avut puțin ghinion pentru că ultimul capitol nu am reușit să i-l mai predau și chiar acela a fost capitolul de la eseu. Domnul Cobiliac și doamna Stoica îmi dau mulți copii buni și eu îi duc mai departe.

Rep.: Cum vă dați seama că un copil are capacitate și poate merge la națională?
A.A.: Pe Teodora, spre exemplu, am cunoscut-o încă de când era în generală și am văzut ce îi trebuie. O altă tehnică de a mea este să las elevul să hotărască unde vrea să meargă la olimpiadă. Nu forțez niciodată pe nimeni. Teodorei, spre exemplu, îi era greu să se decidă unde vrea să meargă. I-am zis: este alegerea ta, eu te ajut în direcția aceasta. Știam că îi place filosofia și nu m-am așteptat să meargă la istorie. Din acest motiv, ne-am și apucat foarte târziu de lucrat. Chiar mă întreba un coleg: dar tu cum îi alegi? Îi văd la clasă, le explic și nu le impun nimic. Ei când văd că nu îi forțez cu nimic și dacă sunt și capabili, intră în horă, le arat la început cât este de ușor, le arat subiectele, cum trebuie gândite, după care încep să le arat ce este mai greu, ce trebuie construit.
Pentru fiecare trebuie prezentate lucrurile individual, specific fiecăruia. Nu se potrivește unuia ce se potrivește celuilalt! Cred că este nevoie și de o  pregătire psihopedagogică, nu numai materia contează. Eu nu mă consider un bun profesor de istorie, ci un bun psihopedagog, de aceea colaborez cu colega de la cabinetul școlii. Cu o elevă am avut o surpriză! I-am spus ce îi lipsește și după câteva zile mi-a zis că a fost la cabinet și este bine.

Rep.: Ce fel de note dați? Îi „păsuiți” pe elevi până învață ?
A.A.: Eu zic că dau note mari, deși, la un moment dat, când am luat clasa a V-a, eu aveam note de 5, de 6, 7, 8. Ceilalți colegi aveau numai 9 și 10. Mi-am zis că este o problemă la mine, apoi am vorbit cu elevii și ei mă întrebau câți de 10 trebuie să mai ia. Erau convinși că pot lua 10 dacă vor munci și asta îi motiva.  Bine, cel care a luat 7 nu știu câți de 10 trebuia să mai ia, dar înțelegea că dacă se pune pe treabă poate să crească. 
În momentul în care dai numai note mari, nu mai poți să le arați că este o diferență între momentul în care nu te pregătești suficient și între momentul în care te străduiești și muncești pentru notă. De exemplu, atunci când îi văd că au avut o problemă, sunt obosiți și îmi spun, sau citesc pe chipul lor, nu îi ascult atunci, le mai dau o șansă. Satisfacția este mai mare atunci când copilul învață și nu atunci când profesorul acordă o notă mică!
Am văzut și colegi care au stilul acesta al notelor mici, dar noi nu suntem judecători, suntem educatori și trebuie să le descoperim elevilor noștri plăcerea de a învăța. Chiar asta le și spun: școala este frumoasă pentru că aici învățăm. Învățatul este o caracteristică a omului, învățăm până murim. Cel mai important lucru la școală este, cred eu, să înveți cum să înveți. Eu le spun povestea personală. Când am ajuns la facultate, după primul examen, mi-am dat seama că nu știu să învăț. Am luat fiecare coleg care a luat note mari și i-am întrebat cum învață și am văzut ce mi se potrivește, pentru că nu fiecare avem același stil de învățare. Eu asta vreau, să îi învăț la școală cum să învețe! În momentul în care știi să înveți, poți învăța tot ce vrei să înveți.
Când vin de la gimnaziu sunt așa speriați că trebuie să învețe date! Le explic că nu este chiar așa, la istorie învățăm să legăm informațiile între ele prin cauză – efect, învățăm să extragem o informație și să o folosim în alt context, învățăm să aducem o argumentare atunci când vrem să susținem un punct de vedere și nu pur și simplu spui informații și aștepți ca celălalt să înțeleagă! Le explic că ceea ce învață în școală la istorie vor folosi mai departe. Mai strecurăm și informații amuzante. Ori de câte ori se poate le spun și istorioare despre Adjud. La o teză chiar am avut surpriza ca un elev să nu îmi scrie nimic altceva decât povestea Adjudului. I-am dat 5, pentru că mi-a dat de înțeles că a fost atent la oră. Le place să audă povești despre ei înșiși, despre familie, despre orașul în care trăiesc și întotdeauna caut să găsesc legături, informații pe care să le poată folosi într-o conversație.

Rep.: Promovează examenul de bacalaureat elevii dumneavoastră?
A.A.: Ani întregi nu am avut elevi care să fi luat mai puțin de 7,50. Anul trecut o elevă a căzut Bac-ul fiindcă ea a fost la mare înainte de examen, nici nu mai fusese la ore în ultimele săptămâni de școală. Eu le zic mereu, că dacă vin la ore, toți au șansa să promoveze examenul. Eu, după fiecare temă, le dau teste exact ca la Bac. Îi învăț să facă subiectele de 3 ore în două ore. Fac pregătire cu ei la școală. Anul trecut, la ultimul test, mi-au venit doar 4 elevi, două fete și doi băieți. Am dat subiectele asemănătoare la Bac. O fată a zis că a venit doar să vadă subiectele. Ceilalți au luat la Bac, doi 10 și un băiat 9,75.
Este foarte important să vină la toate orele de pregătire. Lucrând multe  variante, explicându-le mereu, nu au cum să nu ia. Ei se concentrează foarte mult pe eseu și le spun mereu să lucreze subiectele dinaintea eseului și pe urmă eseul. Îi învăț și modul în care trebuie să abordeze subiectele. Se trezesc că au făcut eseul și nu mai au timp să lucreze subiectele I și II, intervin emoțiile. Din clasa a VIII-a și până în clasa a XII-a ei nu mai sunt obișnuiți cu testele, de aceea le și spun să meargă la concursuri, la olimpiade, pentru a vedea cum se exteriorizează, cum reacționează la emoții. Dacă ei în patru ani nu trăiesc emoțiile unui examen, la Bac clachează! În patru ani, ei se schimbă foarte mult și trebuie să se cunoască și atunci le explic și felul în care trebuie să își dozeze emoțiile și cum să reacționeze. De asemenea, le spun că dacă își doresc ceva, să se concentreze, să învețe și să intre acolo, nu să se înscrie la nu știu câte facultăți și să se ducă la care intră. Înainte nu era nici o problemă să stai acasă și să înveți până intri unde îți dorești. Dacă vrei să ți se îndeplinească țelul, muncești până ți se realizează.

Rep.: Aveți elevi care v-au călcat pe urme?
A.A.: Am avut o elevă care avea o situație mai deosebită în familie și eu am încercat să o sprijin cât de mult am putut. Mai târziu am aflat că a făcut aceeași facultate ca și mine pentru că m-a apreciat. Am câțiva elevi care au devenit profesori de istorie și asta mă bucură fiindcă arată că am reușit să le fac plăcută meseria asta de dascăl. 
Eu mereu le spun că nu numai istoria mi-a plăcut în școală, ci mai mult meseria de profesor. Elevii chiar mă întreabă dacă în școală mi-a plăcut istoria și eu le spun că mi-a plăcut să lucrez cu copiii, de asta am venit în învățământ. Îmi place și din această cauză îi și atrag spre materie! Încerc să le organizez și materia, astfel încât să li se pară că este ușor. Din puținul acela începem să creștem!

Rep.: Cum vedeți învățământul românesc?
A.A.: Trebuie să ne apropiem mai mult de elevi, să le înțelegem felul lor de a fi, să le înțelegem universul lor pentru a putea sculpta învățământul după nevoile lor. Altfel nu ne vom putea clădi viitorul, ei sunt de fapt viitorul. Trebuie să îi  înțelegem, pentru că prin ce își doresc ei, putem clădi ce ne dorim noi, pentru că în fond ne dorim ca ei să fie fericiți, să trăiască într-o țară frumoasă, pe care să o iubească și în același timp să își iubească și înaintașii, pentru că și ei vor avea nevoie de asta când vor fi ei părinți, vor dori să aibă niște copii care să își iubească părinții și înaintașii. Aici cred că trebuie văzut viitorul învățământului.

Profesorul Adrian Avram a absolvit cursurile Facultății de istorie – franceză în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, iar în septembrie se vor împlini 21 de ani de când le insuflă elevilor săi dragostea pentru istorie și mai ales pentru învățat, în același liceu în care a și învățat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here