Un bărbat din localitatea ieșeană Butea este obligat, prin decizie a magistraților, să urmeze cursuri de calificare profesională după ce acesta a jucat la jocuri electronice banii obținuți din fonduri europene pentru un proiect. Andrei Anti a fost condamnat de magistrații Tribunalului Iași la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare după ce a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, „destinația fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”. „Instanța îi impune inculpatului Anti Andrei obligația de a urma un curs de calificare profesională. De asemenea, inculpatul Anti Andrei va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Butea, pe o perioadă de 70 de zile. Admite acțiunea civilă promovată în cauză de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și, în consecință, îl obligă pe inculpat la plata sumei de 107.304 lei”, se menționează pe portalul instanței. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Iași.
Andrei Anti a fost anchetat de DNA și ulterior trimis în judecată în stare de libertate pentru că „în perioada februarie – mai 2014, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi individuale, a schimbat destinația sumei de 107.304 lei (echivalentul sumei de 24.000 de euro), virată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu titlu de avans, conform unui contract de finanțare privind Instalarea tinerilor fermieri. Suma respectivă nu a fost cheltuită pentru realizarea acțiunilor prevăzute în planul de afaceri al întreprinderii individuale pe care o reprezenta, ci a fost folosită în interes personal de inculpat, care a restituit un împrumut în cuantum de aproximativ 8.000 de euro, a cheltuit o parte a sumei de 107.304 lei la jocuri electronice și a efectuat lucrări de construire la o anexă a fermei (grajd), lucrări neprevăzute în planul de afaceri”.