Alex Paris, elevul ciclist din Oborul Focșaniului, este în plin sezon de concursuri. Sâmbătă, 14 aprilie, a concurat la Gîrboavele XC, competiție organizată în pădurea Gîrboavele de lângă Galați de Clubul de Ciclism Galați în parteneriat cu Consiliul Județean Galați. Pe un traseu de dificultate medie, cu diferență de nivel de 200 metri, Alexandru Paris – care a concurat alături de tatăl său, Marian Paris – s-a clasat, la general, pe locul 30 între cei peste 300 participanți, iar la categoria sub 18 ani Alex a teminat cursa al șaselea din 20 de concurenți.
Cursa de la Gîrboavele a prefațat-o pe cea de duminică, 15 aprilie, Road Grand Tour Seciu, de la Ploiești, care a reprezentat prima etapă a Cupei României pentru cadeți. În clasamentul general al categoriei sub 18 ani, Alex Paris s-a clasat al patrulea, iar la categoria 14-16 ani a urcat pe podiumul de premiere, pe locul al treilea. Acest rezultat i-a permis lui Alex să acumuleze puncte pentru Cupa României.