La data de 16 aprilie a.c., ora 11.45, polițiștii Secției de Poliție 5 Cotești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Poiana Cristei, jud. Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DC 148 A, pe raza satului Budești, comuna Cotești. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Conducea cu permisul suspendat
La data de 16 aprilie a.c., ora 18.53, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 43 ani, din București, în timp ce conducea un autoturism pe DN2- E85, pe raza comunei Urechești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cel în cauză are dreptul de conducere suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.
Biroul de presă al IPJ Vrancea