Sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin s-a încheiat cu CSM Focșani 2007 pe locul al zecelea. Putea fi mai bine, dacă nu ar fi fost sincopa din meciul cu CSM Făgăraș, de pe teren propriu, în turul campionatului sau dacă ar fi fost gestionate mai bine câteva finaluri de meci în care focșănenii au avut avantaj până în ultimele minute.
Între jucătorii care au avut o foarte bună contribuție la parcursul din campionat al CSM Focșani 2007 se află Ilija Sladic. Handbalistul sârb, venit în vară la Focșani, s-a acomodat relativ repede cu angrenajul de joc al echipei și a devenit, încet, dar tot mai limpede, principalul marcator al focșănenilor. Calm, experimentat, stăpân pe mijloacele sale și în apărare și în atac, pe scurt jucător de valorare, Ilija Sladic a intrat între primii zece golgeteri ai Ligii Naționale, cu cele 114 goluri înscrise în porțile adverse. Puteau fi mult mai multe, însă până și-a intrat în bună formă de șut, lui Ilija i-a luat ceva timp – câteva etape -, a mai avut și accidentări care l-au ținut pe bancă în câteva partide. Ilia a terminat sezonul regulat la doar două goluri de locul al șaptelea. Pe primul loc s-a situat Gabriel Bujor, de la HC Vaslui, cu 150 de reușite.