Fanii familiei regale iubitori de bere vor putea sărbători nunta prințului Harry cu actrița americană Meghan Markle degustând dintr-o bere specială creată chiar în locul unde cuplul își va uni destinele luna viitoare, informează Reuters. Berea „Harry & Meghan’s Windsor Knot” a fost creată dându-i pint-ului tradițional britanic un accent american, în onoarea nunții cuplului, care va avea loc Castelul Windsor, pe data de 19 mai. „Realizată aici, la Windsor, în umbra Castelului, folosind ingrediente locale, această bere se bucură de o atractivitate fantastică”, a declarat Will Calvert, unul dintre directorii fabricii de bere Windsor and Eton.
Potrivit acestuia, în compoziția acestei beri pale ale regăsim orez cultivat la ferma regală din Windsor (amintind de originile prințului Harry) și hamei de pe coasta de vest a Americii, reflectând originile lui Meghan. Berea se vrea o continuare a „Windsor Knot”, o bere fabricată de Windsor & Eton Brewery în 2011 pentru a marca nunta Prințului William, fratele mai mare al lui Harry, cu Kate Middleton. Deși urma să fie comercializată doar câteva luni, această bere s-a dovedit atât de populară, încât producătorii au decis să o comercializeze în continuare.
Orașul Windsor are o istorie asociată de secole cu regalitatea, iar castelul său – cel mai vechi și cel mai mare castel locuit din lume – a fost reședința regilor britanici de aproape 1.000 de ani. Nu în ultimul rând, în apropiere de Windsor, Harry și fratele său William au studiat la exclusivistul Eton College, aflat pe malul opus al Tamisei.