Conchita Wurst, care a câștigat pentru Austria concursul Eurovision în 2014, a anunțat că este o persoană seropozitivă. Artistul travestit a făcut această dezvăluire duminică seară prin intermediul unui mesaj publicat pe contul său de Instagram în care a precizat că a fost obligat să facă acest anunț public în urma amenințărilor formulate la adresa sa de un fost iubit, informează DPA. „Sunt seropozitiv de mulți ani. Acest detaliu este de fapt irelavant pentru public, dar un fost iubit m-a amenințat că va face publică această informație de natură privată, iar eu nu voi oferi niciodată cuiva dreptul de a mă speria și de a-mi influența viața din cauza acestui lucru”, a scris cântărețul austriac în mesajul său online.
Conchita Wurst, în vârstă de 29 de ani, a mai spus că a primit tratament medical imediat după diagnosticare, că sarcina virală din organismul său se află de mulți ani sub nivelul de detectare și că, din acest motiv, nu poate să transmită virusul altor persoane. „Sper să ofer curaj altor oameni și să fac astfel încă un pas în lupta împotriva stigmatizării persoanelor care, din cauza propriilor comportamente sau ale altora, au ajuns să fie infectate cu HIV”, a adăugat artistul. Conchita Wurst – numele de scenă al cântărețului travestit Tom Neuwirth – a câștigat pentru Austria ediția din 2014 a concursului Eurovision cu cântecul „Rise Like a Phoenix”.
În mesajul său de duminică seară, Conchita Wurst a spus că a decis în trecut să nu facă public faptul că este o persoană seropozitivă pentru a-și proteja familia de publicitatea adusă de o astfel de dezvăluire și „de asemenea, pentru că o astfel de informație este relevantă în principal pentru acei oameni pentru care contactul sexual reprezintă o posibilitate”. „Să îți anunți singur homosexualitatea e mai bine decât atunci când un terț o anunță în locul tău! Pentru fanii mei: informația despre statutul meu de persoană pozitivă cu HIV poate că este nouă pentru voi – însă starea mea de sănătate nu e o noutate. Din punct de vedere medical sunt bine și sunt mai puternică, mai motivată și mai eliberată ca niciodată. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru”, a adăugat Conchita Wurst.