Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ANM: Valori termice oscilante și precipitaţii pe arii extinse, prognozate în intervalul 16 – 29 aprilie


Regimul termic se anunță unul oscilant în următoarele două săptămâni (16 – 29 aprilie), cu intervale în care valorile termice vor depăși mediile perioadei, dar și zile în care ploile își vor face simțită prezența în majoritatea regiunilor, în special între 17 și 20 aprilie, dar și după 24 aprilie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Moldova, la începutul intervalului de prognoză, vremea va fi caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de aproximativ 22 de grade. Ulterior, va avea loc o scădere ușoară și treptată a regimului termic diurn, iar între 18 și 20 aprilie se va înregistra o medie termică diurnă de 16 grade, apropiată de valoarea normală climatologic. Temperatura aerului va crește din nou, spre valori medii de 18 – 21 de grade, cu o ușoară tendință de scădere, spre finalul celor două săptămâni de prognoză. Media temperaturilor minime se va situa între 7 și 9 grade în primele dimineți, apoi, pe 21 aprilie, va scădea spre 6 grade, iar în intervalul 22 – 29 aprilie media valorilor termice nocturne se va încadra, în general, între 6 și 8 grade. Vor fi ploi, în general slabe cantitativ, la nivel local, între 17 și 20 aprilie, iar ulterior, în a doua săptămâna a intervalului de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi în creștere, cu precădere între 24 și 29 aprilie.

La munte, vremea va fi caldă la începutul intervalului, când se vor înregistra maxime termice de 14 grade, în medie, apoi se va răci ușor, astfel încât, între 18 și 20 aprilie, vor fi valori medii diurne de 8 – 9 grade, apropiate de normele perioadei. Ulterior, valorile termice diurne vor crește din nou și, începând cu data de 21 aprilie și până spre sfârșitul intervalului de prognoză, se vor situa între 10 și 12 grade, cu o ușoară tendință de scădere, spre 8 grade, în ultimele zile. Temperaturile minime vor fi de 5 – 6 grade la începutul intervalului, iar între 19 și 21 aprilie vor scădea spre zero grade, în medie. În intervalul 22 – 29 aprilie, regimul termic nocturn va fi relativ constant și se va caracteriza prin valori medii de 2 – 3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă la începutul și la mijlocul intervalului de prognoză, dar va crește între 17 și 19 aprilie, precum și între 23 și 29 aprilie.

Întregul articol pe https://bit.ly/2ER7Mol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?