Ionuț Anghel, tânărul din Mărășești bolnav de plămâni, internat în spital în ziua botezului fiului său

0
11181


Boala și viața par să fie tot mai necruțătoare cu Ionuț Anghel, tânărul IT-ist din Mărășești, diagnostic cu o boală gravă la plămâni. Acesta este internat în Spitalul Județean de Urgență din Focșani, după ce vineri a suferit o criză de respirație. Cu toate acestea, vineri a avut loc un eveniment fericit în familia lui Ionuț. Băiețul acestuia a fost creștinat!
Despre povestea lui Ionuț ați citit în numeroasele articole pe care  Monitorul de Vrancea le-a publicat și nu puțini au fost cei care au răspuns apelului de într-ajutorare. În continuare, singura lui șansă la viață rămâne transplantul de plămâni. „Vineri, 13 aprilie, am avut fericirea de a-l încreștina pe micuțul nostru, Matei-Ioan, la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mărășești. Având o stare generala de sănătate destul de precara, eu nu am putut lua parte la acest eveniment, care s-a desfășurat într-un cerc restrâns. În timpul evenimentului creștin, eu am rămas acasă să-mi fac aerosolii, timp în care m-am simțit ca un peste pe uscat, mai exact, că mă sufoc chiar și când am ieșit pe balcon, afara. Având o saturație de 65% a oxigenului în sânge, pulsul de 160 bpm și suferind și un atac de panică, am sunat la 112 pentru a beneficia de ajutorul unui echipaj medical. Acesta a ajuns în maxim 5 minute, iar în momentul în care eram transportat spre ambulanță, tot „alaiul” de la botez a apărut în fata scării. Imaginea cu mine pe targa transportat a avut un puternic impact emoțional asupra „alaiului” implicit asupra familiei și soției, cea din urma suferind un șoc puternic (sperăm să nu piardă laptele, pentru că alăptează la sân). Ajuns la camera de urgență, am fost preluat imediat și am fost tratat pentru incapacitatea mea severă respiratorie. Sâmbătă, micuțului meu băiețel i-au făcut tradiționala băiță de după botez. Am fost și eu prezent acolo, sufletește. Am văzut cum a fost totul, în poze. Am un băiețel cuminte căruia nu îi plac căciulițele. (a plâns când i-au pus o căciuliță pe cap, după băiță) …. și nu a apărut nicio schimbare în starea mea de sănătate… nimic! Dar… facă-se voia Domnului, nu a omului. Èšin să le mulțumesc doamnelor doctor de la camera de urgență, de la Spitalul Județean Sfântul Pantelimon din Focșani, care m-au preluat și tratat prompt. Starea mea este încă precară dar stabilă pentru moment! Mulțumesc tuturor persoanelor care sunt alături de mine atât în mediul online cât și în viața de zi cu zi”, transmite Ionuț Anghel.
Reamintim că viața lui Ionuț costă aproximativ 120 de mii de euro, bani pe care tânăra familie nu îi are, de aceea este nevoie ca noi toți să îl ajutăm să își crească băiatul și să se bucure de viață. Precizăm faptul că o operație de transplant de plămâni se ridică la aproximativ 70.000 de euro, la care trebuie să se adauge obligatoriu tratamente postoperatorii de aproximativ 50.000 de euro. Toți cei care vor și pot să îl ajute pe Ionuț să câștige lupta cu boala o pot face donând orice sumă în contul deschis pe numele lui, Anghel George-Ionuț.
Trebuie spus faptul că Ionuț Anghel a putut să meargă la Viena la un control amănunțit și să își cumpere tratamentul prescris datorită oamenilor de bine, care au înțeles că printr-un gest de omenie un tânăr poate trăi. În mediul on-line s-au creat mai multe pagini de susținere. Mâine, la Palatul Elisabeta din București va avea loc un spectacol caritabil, iar banii strânși vor fi donați pentru operația lui Ionuț.
Așadar să îi întindem în continuare o mână de ajutor tânărului, care în aceste momente grele nu vrea de la viață decât… viață.
Cont lei: RO66RZBR0000060008156517, la Raiffeisen Bank.
Cont euro: IBAN : RO53 RZBR 0000 0600 2000 1809, la Raiffeisen Bank
Cod Swift : RZBRROBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here