Bărbat arestat pentru tâlhărie; a pătruns într-un apartament și le-a luat locatarilor bani și un câine de rasă

0
335


Un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, a fost reținut sâmbătă, de polițiști, cercetările în acest caz continuând cu suspectul în stare de arest preventiv, după ce ar fi intrat într-un apartament din București de unde a furat bani și un câine de rasă.
Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, cercetările în acest caz au fost declanșate pe 10 aprilie, când, în jurul orei 4.30, polițiștii Secției 14 care au fost sesizați de un bărbat că, în timp ce se afla la domiciliul său din Sectorul 4, un individ necunoscut a pătruns în apartament și, sub amenințarea cuțitului, l-a deposedat pe el și pe prietena sa, de o sumă de bani și de un câine de rasă. „În urma investigațiilor desfășurate a fost identificat un bărbat de 43 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională (atât în țară, cât și în străinătate ), bănuit de săvârșirea faptei reclamate. La data de 13.04.2018, în jurul orei 21.00, polițiștii l-au depistat pe bărbat în trafic, pe raza județului Dolj, acesta fiind condus la sediul Secției 14 Poliție pentru audieri”, se arată în comunicat.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, cu cel în cauză în stare de arest preventiv, precizează sursa citată. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și al Poliției Rutiere din cadrul Poliției Municipiului Craiova. Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here