O rezervă de pământuri rare descoperită în Oceanul Pacific ar putea satisface cererea globală timp de câteva secole

0
458


Oamenii de știință japonezi au analizat depozitele masive de pământuri rare (sau minerale critice) aflate pe fundul Oceanului Pacific și au estimat că acestea ar putea satisface timp de câteva sute de ani cererea globală a unora dintre aceste materiale, informează miercuri agențiile AFP și APP. Aceste depozite descoperite în 2013 în zona economică exclusivă a Japoniei ar putea conține peste 16 milioane de tone de minerale critice, utilizate în procesele de fabricare a unor produse de înaltă tehnologie (eoliene, telefoane inteligente, vehicule electrice și altele), potrivit unui studiu publicat marți în jurnalul Scientific Reports.
Zăcămintele se află într-o zonă vastă, de 2.500 de kilometri pătrați, situată în apropiere de insula Minami-Tori-shima (Marcus Island), la aproximativ 2.000 km sud-est de Tokyo. În urma cercetărilor realizate anterior în regiune, oamenii de știință – unii dintre aceștia fiind implicați și în noul studiu – au estimat că în zonă ar exista o cantitate de aproximativ 6,8 milioane de tone de pământuri rare, o descoperire considerată încă de pe atunci foarte importantă. Aceste concluzii constituie o veste bună pentru Japonia, care se bazează pe importuri din China, țară din care provine majoritatea pământurilor rare consumate în întreaga lume, 90% dintre aceste fiind metale cruciale pentru industria sa.
Membrii echipei formată din cercetători de la mai multe universități, companii și instituții guvernamentale au analizat eșantioane de sol prelevate de la peste 5.000 de metri adâncime și a extrapolat cantitatea de minerale exploatabile. Potrivit estimărilor, cantitatea de disprosiu, un element utilizat spre exemplu în producția de magneți permanenți, ar acoperi timp de 730 de ani consumul la nivel mondial, în timp ce rezervele de ytriu, folosit la fabricarea laserelor, ar răspunde nevoilor industriei mondiale o perioadă de 780 de ani. De asemenea, au fost identificate cantități importante de europiu și terbiu. Zona de cercetare „are potențialul de a furniza lumii aceste metale pe o bază aproape infinită”, insistă autorii studiului.

Continuarea pe https://bit.ly/2JGsMBU

Sursa foto: www.nature.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here