Mariah Carey a anunţat că suferă de tulburare bipolară

0
395


Mariah Carey a dezvăluit că suferă de tulburare bipolară și a vorbit pentru prima dată în public despre lupta pe care o duce cu această afecțiune. Celebra cântăreață americană a precizat că a fost diagnosticată cu această boală în anul 2001 și că urmează în prezent o terapie în cadrul căreia i-au fost prescrise medicamente contra tulburării bipolare de tip 2, informează Press Association. „Nu voiam să cred!”, a declarat Mariah Carey pentru revista People, referindu-se la momentul în care a primit acel diagnostic. „Până de curând, am trăit în negare și în izolare și cu o teamă constantă că cineva mă va demasca. Era o povară prea grea și, pur și simplu, nu am putut să o mai duc. Am căutat și am primit tratament, m-am înconjurat de oameni pozitivi și m-am întors să fac ceea ce iubesc – să compun cântece și să fac muzică”, a declarat vedeta americană.
Potrivit Serviciului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, tulburarea bipolară este caracterizată prin schimbări extreme ale stării de dispoziție și include momente de maximă fericire urmate de perioade de depresie severă. Vedeta pop americană, al cărei repertoriu include cântece precum „Hero”, „Without You” și „All I Want For Christmas Is You”, spune că medicamentele pe care le ia în prezent au generat efecte pozitive în viața ei. „Nu mă fac să mă simt prea obosită sau apatică, nimic de acest fel. Găsirea echilibrului potrivit este lucrul cel mai important”, a spus artista.

Continuarea pe https://bit.ly/2ve2l3m

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here