Bărbat GOL PUŞCĂ, acuzat că a încercat să violeze două femei din Garoafa

0
3848


Un bărbat din satul Bătinești, comuna Å¢ifești, de 21 de ani, a fost arestat preventiv ieri, într-un dosar în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol. Sursele noastre spun că este vorba despre două fapte. În sarcina lui s-a mai reținut și infracțiunea de violare de domiciliu. Faptele au fost comise în localitatea Garoafa, în seara zilei de 10 aprilie a.c., puțin înainte de ora 19.00.
    Inițial, bărbatul ar fi încercat să violeze o femeie de 44 de ani, care se afla pe un câmp din apropierea localității. Nu a reușit să-și potolească instinctul animalic pentru că a fost observat de câțiva localnici, care și-au dat seama de intențiile bărbatului și au intervenit, salvând-o pe victimă din mâinile lui. Sursele noastre spun că bărbatul, gol pușcă, a luat-o la fugă spre sat și a sărit gardul în curtea casei unei bătrâne, trecută de 85 de ani. În momentul în care l-a văzut în constumul lui Adam, bătrânei i s-ar fi făcut milă de el și l-a invitat în casă la ea, cu scopul de a-i da ceva cu care să se îmbrace.
    Dacă tot a fost invitat înăuntru și dacă tot era dezbrăcat, bărbatul s-a gândit că nu ar strica să încerce și la bătrâna care și-a făcut milă de el. Nu a reușit să întrețină relații sexuale nici cu aceasta, pentru că oamenii care l-au văzut gol prin sat au luat-o pe urmele lui și l-au surprins la casa celei de-a doua victime.
    La scurtă vreme după comiterea faptelor, a fost sesizată poliția, iar oamenii legii de la Secția Golești au început verificările. Pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat magistraților de la Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă și a primit mandat pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, bărbatul putând face contestație împotriva măsurii arestării preventive.
„În baza art. 226 alin.1 și 2 C.pr.pen., cu referire la art. 202 C.pr.pen., art. 223 alin. 2 C.pr.pen., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B(…) Dragoș Emilian pe o durată de 30 zile, începând cu data de 11.04.2018, până la data de 10.05.2018, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în Camera de Consiliu, azi, 11.04.2018, ora 17:00”, se arată în decizia instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here