Cupa „Adi Olteanu” pentru old boys la minifotbal, începută în decembrie anul trecut, se va încheia sâmbătă, 14 aprilie, la Sala Polivalentă. De la ora 18,00, în finala mică, se vor afla față în față remarcabila echipă a Sovejei, cea care a pierdut în semifinala cu puternica formație a Finanțelor după 18 lovituri de departajare și o altă grupare de bună calitate, Doctor GSM. Finala mare va începe la ora 19,15 și va opune cele mai bune echipe ale Cupei, Finanțe și GS Mobile. Organizatorul competiției, Jani Oltianu, mi-a spus că este de așteptat o seară de minifotbal spectaculos, oferită publicului de jucători care au arătat că pot reuși meciuri foarte disputate, pe placul spectatorilor. Va urma o festivitate de premiere, iar în avanpremiera meciurilor zilei, mai mulți jucători vor merge și vor depune o coroană de flori la mormântul celui ce a fost fotbalistul de excepție al Vrancei Adrian Olteanu, cel în memoria căruia a fost organizată competiția care îi poartă numele.