Copiii cu vârsta de până la 3 ani ar trebui internaţi după operaţia de extirpare a amigdalelor (studiu)

0
473


    Copiii de până la 3 ani au un risc mai mare de complicații după operația de extirpare a amigdalelor în comparație cu cei care au fost supuși acestui tip de intervenție chirurgicală după această vârstă, conform unui studiu realizat în Statele Unite, citat sâmbătă de Reuters. O echipă de oameni de știință a analizate datele prelevate de la 1.817 copii cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani, care suferiseră o amigdalectomie la spitalele din New Orleans, statul Louisiana, între anii 2005 și 2015. Dintre aceștia, 95 de pacienți – sau 5,2% – au manifestat complicații postoperatorii precum sângerări, dificultăți respiratorii sau deshidratare.
    Copiii cu vârsta sub trei ani au avut un risc cu 50% mai mare de complicații în comparație ceilalți, potrivit rezultatelor studiului. ”Pe baza acestor rezultate sugerăm, după o intervenție de amigdalectomie, menținerea sub supraveghere în timpul nopții a copiilor cu vârsta sub 3 ani, în locul procedurii ambulatorii”, a subliniat autoarea principală a studiului, dr. Claire Lawlor, cercetătoare la Spitalul de Pediatrie din Boston și la Facultatea de Medicină Harvard.
    Amigdalita reprezintă o inflamație a amigdalelor ce poate perturba respirația și somnul. Deși uneori această problemă de sănătate se vindecă de la sine, medicii pot recomanda intervenția chirurgicală de îndepărtare a amigdalelor în cazul copiilor care manifestă în mod repetat astfel de infecții grave. ”Amigdalectomia este uneori o procedură necesară pentru copiii de toate vârstele, inclusiv pentru cei sub 3 ani”, a spus Lawlor pentru sursa citată. ”La astfel de copii riscurile obstrucției căilor respiratorii pentru care se efectuează intervenția chirurgicală depășește riscurile operației”, a precizat ea.
    În ciuda recomandărilor medicale care prevăd internarea după o amigdalectomie a copiilor cu vârsta sub 3 ani și a celor subponderali și cu dificultăți respiratorii, mulți dintre acești pacienți sunt trimiși acasă după operație, notează cercetătorii în studiul publicat în jurnalul JAMA Otolaryngology Head & Neck Surgery. Dintre cei 1.817 copii incluși în cercetare 455 aveau vârste sub 3 ani, iar în cazul majorității lor fuseseră aplicate proceduri ambulatorii. 7% dintre aceștia au suferit complicații, în comparație cu 4,6% dintre cei cu vârste mai mari. 25% dintre complicații au survenit într-un interval de 24 de ore după intervenția chirurgicală, în comparație cu 9,5% din grupul copiilor cu vârste de peste 3 ani. Pe de altă parte, greutatea copiilor nu s-a dovedit a fi un factor de influență a riscului de complicații, au notat cercetătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here