Vineri, 30 martie, elevii Școlii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” Focșani, din clasele a VI-a D, a VI-a E și a VII-a C, însoțiți de doamnele profesoare: Mariana Pavel, Daniela Ionescu și Pompilia Bărbosu, au participat la Șezătoarea Literară organizată de elevii îndrumați de doamnele profesoare Viorica Popa, Luminița Ticu, Anicuța Iacob și Valentina Năstase, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Mera, în cadrul săptămânii „Școala Altfel”. Primirea extrem de călduroasă din partea colectivului profesoral al acestei structuri școlare, a doamnei directoare, profesor Ionelia Enache, a domnului primar Ion Sticlaru și a cinstiților preoți Gavrilă Ticu și Petru Catan, ne-au confirmat cât de importantă este colaborarea permanentă a instituțiilor care pot aduce un plus valoare calității educației. Căminul cultural „Dimitrie Cantemir” din Mera a devenit neîncăpător pentru cei 50 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” Focșani și elevii gazde care au prezentat un impresionant și sensibil program cultural cu tematică religioasă, marcând frumusețea sărbătorilor pascale, dar și momente artistice care au încântat asistența: corul format din elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Nr.1 Mera și Școala Gimnazială Nr.1 Vulcăneasa și elevii clasei a IV-a de la Școala Livada- Mera, care au prezentat și teatrul muzical de păpuși „Scufița Roșie”.
Cu dorința de a marca Centenarul Marii Uniri, elevii Andreea Chirică, David Todirașcu, Cezar Puflea, Miruna Ștefan, Denisa Petrea, David Movileanu, Corina Bâra și Alesia Mocanu din clasa a VI-a E au interpretat sceneta „Moș Ion Roată și Unirea”, adaptare a operei literare omonime, scrise de Ion Creangă, marele scriitor clasic român. Cu intenția de a aduce în actualitate aspecte literare specifice folclorului românesc, parafrazând baladele populare, elevele din clasa a VI-a D au amuzat publicul cu inedite creații literare personale: „Balada tezelor”- Daniela Costache; „Balada elevului”- Andreea Cirimpei; Maria Voicu și Maria Cojocaru- „Balada Anișoarei”. Sceneta umoristică „Unde se duc muștele iarna?”, interpretată de cele două coautoare, a delectat publicul școlar. Acest eveniment poate fi considerat un moment de unitate educațională, cele două instituții de învățământ realizând un schimb de experiență prin intermediul activității extracurriculare, unind elevi talentați și dornici de a-și dezvolta personalitatea creativ și armonios.
Școlarii au observat că, deși trăiesc în medii variate: urban și rural, sunt capabili de performanțe artistice deosebite, emoționante. Ceea ce a impresionat extrem de plăcut în cadrul acestei întâlniri, au fost momentele în care elevi înzestrați aparte de natură, au dovedit o sensibilate artistică ieșită din comun. Cadrele didactice care reușesc să încurajeze și să susțină evoluția elevilor cu nevoi speciale sunt demni de toată admirația și reușitele parteneriatului școală- părinți pot fi considerate adevărate exemple de bună practică.
Această activitate este, de fapt, penultima etapă a proiectului educațional județean „Copilăria este inima tuturor vârstelor”, înscris și în calendarul SNAC 2018. Prima etapă s-a desfășurat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, activitatea principală fiind cea de voluntariat, donare de rechizite, cărți, articole vestimentare, dulciuri, fructe, jucării, pentru copiii de la Școala Gimnazială Andreiașu de Sus. 300 de elevii de la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, îndrumați de cadrele didactice și profesorii diriginți au devenit pentru o zi spiridușii lui Moș Crăciun și ajutați de cadrele didactice Gabriela Udrea și Aurel Nicodei au împărțit aceste daruri colegilor lor din Andreiașu. Tot atunci, elevii voluntari au vizitat Rezervația geologică „Focul Viu” și Mănăstirea Mera, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Ultima etapă a acestui proiect se va derula de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, când, prin mediul on-line, elevii își vor împărtăși experiențele plăcute, trăite în această zi de sărbătoare.