Afganistan: 17 eleve de la o școală de fete au fost otrăvite în mod misterios în sudul ţării

0
562


Åžaptesprezece eleve de la o școală de fete din provincia Helmand din sudul Afganistanului au fost otrăvite în mod misterios luni, a afirmat șeful departamentului local pentru educație, Daud Shah Safari, citat de agenția Xinhua. ”Un număr de 17 eleve de la o școală de fete au fost otrăvite în mod misterios în sala lor de clasă în Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, luni dimineața, și au fost duse la spital”, a declarat Safari pentru agenția chineză de presă.
Potrivit oficialului afgan, este pentru prima dată când are loc un astfel de incident în această provincie izolată. Elevele afectate au povestit că atunci când au intrat în sala de clasă au simțit un miros de gaz neobișnuit. Adjunctul șefului poliției din provincie, Guli Khan, a confirmat incidentul și a precizat că o echipă de experți a fost trimisă la școala de fete din Lashkar Gah pentru o anchetă. Oficialul nu a exclus însă implicarea unor militanți antiguvernamentali în incident.
Provincia Helmand, unde se cultivă mac, a fost scena unei mișcări de insurgență conduse de către talibani și a unor incidente violente în ultimul deceniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here