La sfârșitul săptămânii trecute, chiar înainte de a intra în vacanță, la Colegiul Tehnic Ion Mincu din Focșani a fost organizată activitatea „În așteptarea Sărbătorilor Pascale”. Aceasta face parte din proiectul interșcolar „Fii implicat în tradiții vrâncene”, organizat ca un parteneriat între mai multe unități de învățământ tehnic din Focșani, respectiv Valeriu D. Cotea, G. G. Longinescu și Ion Mincu.
La activitate, organizată sub forma unui concurs, au participat mai multe echipe formate din elevi și profesori de la toate unitățile implicate. Tema activității a fost valorizarea, de către elevi, a tradițiilor și obiceiurilor de pe plaiurile Vrancei, în scopul cunoașterii și aprecierii moștenirii culturale transmise din generație în generație. Elevii participanți la concurs au prezentat mai multe PowerPoint-uri inspirate de tradițiile culturale și gastronomice, specifice Sărbătorilor Pascale din zona de munte a județului Vrancea. Este vorba despre obiceiuri, tehnici de încondeiere a ouălelor sau rețete de cozonac ori pască. Au fost purtate discuții despre vechimea acestor obiceiuri, zonele în care se mai păstrează și cum pot fi ele conservate, pentru ca și generațiile următoare să le cunoască și să le admire.
Activitatea a presupus și prezentarea unor produse finite care, la final, au fost degustate și savurate de participanți. În încheiere, au fost înmânate diplome tuturor elevilor și profesorilor participanți.