Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Fotbal, Superliga Altdorf Tehnik: Fotbal și tort la Golești! Național 2012 – FC Panciu 4-0 (2-0)


Partidele de sâmbătă, 31 martie, și duminică, 1 aprilie, ale Superligii Altdorf Tehnik, s-au încheiat cu trei victorii clare ale gazdelor la Golești, Ciorăști și Cîrligele și cu surpriza de la Dumbrăveni, unde ACS Mausoleul Mărășești nu a putut să treacă de o formație a gazdelor care pierduse cu 0-6 și 0-4 precedentele două întâlniri.
Cum a fost la Golești puteți citi în cele ce urmează!
Național 2012 – FC Panciu 4-0 (2-0) 
Formații:
Național 2012 Golești: Gabi Ciobotaru – George Petculescu, Liviu Nechifor, Gabriel Vlase, Nicușor Corhană – Aurel Lozneanu, Sorin Mîndrescu, Florin Ciubotaru, Cristinel Dascălu – Marian Covaci, Cristian Neagu.
Rezerve: Cosmin Blendea, Alexandru Barbu, Alexandru Tarbă, Ciprian Dumitriu, Iulian Sava.
FC Panciu: Valentin Bulilete – Andrei Ciornei, Mihai Tăbăcaru, Ciprian Ababei, Nicolae Olteanu – Laurențiu Croitoru, Valentin Vulpoiu, Ionuț Filip, Ionuț Pahoncea – Laurențiu Bălosu, Petru Nechita. Rezerve: Cezărel Corbea, Ștefan Ababei, George Vișan, Petrișor Buruiană, Gabriel Barcan, George Cristea, Adrian Gherghinoiu.
Sâmbătă, 31 martie, de la ora 17,00, pe stadionul de lângă E 85, pe un teren suficient de bun, deși cu trei zile mai devreme era acoperit cu zăpadă, pe o vreme bună pentru fotbal, dar cu vânt, s-au întâlnit două formații cu nume în Vrancea, acum aflate în situații diferite ca forță de joc: Național 2012 Golești și FC Panciu. Gazdele, cu un lot în care se regăsesc jucători cu mare experiență competițională, unii foști fotbaliști în Liga a II-a, oaspeții, cu un lot în care doar Cezărel Corbea, Andrei Ciornei, Mihai Tăbăcaru și Laurențiu Bălosu sunt mai cunoscuți, s-au aflat față în față pentru un meci care pornea debalansat. Iar desfăsurarea partidei avea să arate un dezechilibru de valoare ce s-a concretizat într-o diferență de patru goluri!
Întâlnirea a început cu dominarea exercitată de goleșteni, întreruptă sporadic  de contre ale păncenilor. Mai prezenți în zona de apărare imediată a oaspeților, jucătorii Naționalului au deschis scorul în minutul 19, când Covaci a centrat de la linia de fund, mingea a fost deviată de vânt, a lovit încheietura barelor, a căzut la șase metri de poartă de unde Neagu a reluat nestingerit, iar Bulilete nu a mai avut ce face decât să o scoată din plasă! Jocul a continuat să aibă același sens fără ca gazdele să pună în pericol real poarta Panciului, până în minutul 32 când Mîndrescu a șutat de la distanță și mingea dusă de vânt a trecut peste Bulilete, care a primit al doilea gol după care a fost schimbat cu veteranul Corbea.
În pauză s-a intrat cu 2-0, iar păncenii, care au combinat mult, uneori frumos, dar steril, nu dădeau semne că pot pune în discuție victoria goleștenilor. În minutul 65, Lozneanu, mjlocaș de travaliu și cu foarte bune centrări a trimis din dreapta în mijlocul careului din fața lui Corbea și Corhană a reluat splendid, de la semiînălține, mingea în plasă pentru 3-0. Patru minute mai târziu a fost o fază trasă la indigo: același servant, același finalizator, de acesată dată, cu capul, deși a fost jenat de Corbea. S-a făcut 4-0. FC Panciu a mutat jocul spre poarta Naționalului, dar nu a reușit să marcheze.
Formația din Panciu este în reconstrucție și era greu să pretindă mai mult de la meciul de sâmbătă, însă are de unde să crească în calitate în condițiile în care are în lot patru jucători născuți în 2001, unul născut în 1999 și un altul în 1998.
Imediat după meci, echipa Naționalului l-a invitat pe teren pe primarul Goleștiului Alexandru Zar, căruia i-a oferit drept cadou de ziua sa un tort cu dedicație, așa cum se poate vedea și din imaginile ce însoțesc acest comentariu.                    
Rezultatele etapei: Național Golești – FC Panciu 4-0; Sportul Ciorăști – Victoria Gugești 4-1; CSC Dumbrăveni – ACS Mausoleul Mărășești 3-3, Voința Cîrligele – Tractorul Nănești 3-1.
Clasament: 1. Național 2012 Golești (4 jocuri)- 10 puncte; 2. Sportul Ciorăști (3 jocuri) – 7 puncte; 3. ACS Mausoleul Mărășești (3 jocuri) – 7 puncte; 4. Victoria Gugești (3 jocuri) – 6 puncte; 5. Voința Cîrligele (3 jocuri) – 4 puncte; 6. CSC Dumbrăveni (4 jocuri) – 2 puncte; 7. Tractorul Nănești ( 3 jocuri) – zero puncte; 8. FC Panciu (3 jocuri) – zero puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?