GALERIE FOTO: Rugăminte pentru Iepuraş: „nişte jucării frumoase şi un ou maaaare de ciocolată!”

0
4650


Pe Sebastian și Răzvan Zlota i-am întâlnit zilele trecute, în căsuța lor sărăcăcioasă din satul Clipicești, comuna Å¢ifești. Doi băieței de toată isprava, unul mai vrednic decât celălalt, care își petreceau timpul scriind și desenând în tăcere, ca să nu-l trezească pe Marco, frățiorul lor de doar 7 luni, de abia adormit de bunică. Gabriela, mama lor, tocmai ce terminase de întins rufele proaspăt spălate pe sârma din curte și, cu mânecile încă suflecate, dar cu zâmbetul pe buze, ne-a primit bucuroasă, să le aflăm povestea. O poveste și despre nevoi și sărăcie, dar mai ales o poveste despre dragostea pentru copii, cel mai prețios lucru din viața sa și a soțului ei. La doar 25 de ani, respectiv 28 de ani, cei doi părinți au reușit, în urma experiențelor nu tocmai fericite, să realizeze că nimic nu e mai important decât unitatea familiei, fără de care fericirea micuților lor n-ar putea fi posibilă.
Gabriela povestește că avea doar 16 ani când s-a căsătorit cu Marius. Din dragoste, o dragoste puternică, solidă, care arde și astăzi în sufletele lor și care a fost împlinită tocmai de cei trei prunci aduși pe lume. ,,Eram foarte tânără dar am știut că el este cel alături de care vreau să-mi petrec viața, și că o să ne fie bine împreună. Am făcut doar opt clase, și dacă e să-mi pară rău de ceva, apoi aceasta este, că n-am făcut mai multă școală.. Åži de aceea insist, țin cu tot dinadinsul ca băieții mei să învețe carte, că fără este foarte greu în ziua de azi…”, spune cu seriozitate, privindu-și băiatul care scria de zor într-un caiet, uimitor de frumos ținând cont de semiîntunericul din cameră. ,,Sebastian are șapte ani, este în clasa I. Învață bine, dar se putea și mai bine”, zice, iar copilașul dă curs îndemnului mamei, și caută de zor carnetul de note ca să ni-l arate. Åži ce să vezi! În carnet, unul sub altul, numai calificative de „Foarte Bine”, înșirate toate sub un singur „Bine” luat, de Sebastian, la începutul anului școlar. „De aia zic că se putea mai bine, dar sunt mulțumită. E foarte silitor, scrie frumos, e cuminte… Îl ajutăm și noi cum putem. Sper să meargă așa și pe mai departe”, a spus, zâmbind, Gabriela.

Au plecat să-și caute norocul în Italia, dar s-au întors de dragul copiilor

    Ca foarte mulți alți oameni care se confruntă cu lipsuri și nevoi, și Gabriela a decis la un moment dat să plece să lucreze peste graniță, în speranța că va câștiga atât cât familia sa de acasă să o poată duce mai bine. Despărțirea de Sebastian și de fratele lui, Răzvan, care nu avea mai mult de câteva luni, a fost cruntă. ,,Era totul aranjat, trebuia să îngrijesc o doamnă în vârstă. Dar la doar o săptămână după ce am ajuns, bătrânica a murit, iar eu am rămas fără muncă. Am căutat să găsesc alt serviciu, dar nu am mai reușit să găsesc… A venit și soțul meu, crezând că el își va găsi mai ușor de muncă, dar n-a fost așa… Ne-a fost foarte, foarte greu. Iar la un moment dat ne-am pierdut actele și atunci am decis că orice ar fi, trebuie să ne întoarcem acasă, la copii, care au rămas cu mama și tatăl meu”, povestește Gabriela.
A suferit cumplit când, odată ajunsă acasă, a realizat că Răzvan, ce împlinise un an și jumătate, nu o mai cunoștea și nu o mai accepta lângă el. Cea pe care o numea mamă era bunica lui, care îl crescuse cât timp Gabriela a fost plecată. Cu multă răbdare și multă dragoste, viața lor a revenit încet, dar sigur la normalitate. Gabriela a mai adus pe lume un băiețel, pe Marco, acum în vârstă de șapte luni și, cu toate că trăiesc doar din alocații și din ce câștigă soțul ei cu ziua, se declară o familie împlinită, pentru că sunt împreună.
   
Prea timizi, înconjurați de sărăcie, așteaptă Iepurașul

Totuși, tot ce înconjoară familia frățiorilor povestește, fără cuvinte, despre neputința născută din sărăcie… Casa bătrânească are mare nevoie de reparații. Este formată doar din două odăi. Într-una locuiesc cei trei băieței cu părinții lor. Iar în cealaltă, bunica și bunicul, adică părinții Gabrielei. ,,Nu avem niciun venit, deși am lucrat în viața noastră. Am muncit la CAP, dar nu au fost norme, nu s-au făcut acte și nu putem dovedi… Am 67 de ani, aș avea vârsta de pensie dar cu cine să te lupți? Trăim și noi aici, lângă copii. Îi ajutăm cu ce putem… Ne ajutăm unii pe alții”, a spus Maria, bunica micuților. Între cele două camere, într-un fel de pridvor improvizat, este bucătăria. Adică un aragaz și un surogat de masă puse direct pe pământ, unde gospodina casei gătește.
    Cuminți, Sebastian și Răzvan par să fi înțeles de mult că nu pot cere ceea ce nu li se poate da și par mulțumiți cu ceea ce au. Nici ei, nici părinții sau bunicii lor n-au cerut niciodată, nimic de la nimeni. S-au străduit să-și ducă viața și să se chivernisească așa cum au putut și poate de aceea, cei doi copii cu greu s-au decis să ne încredințeze mesajul lor, așa încât să-l ducem Iepurașului. Primul a fost Răzvan care ne-a spus că și-ar dori ,,un ou de ciocolată. Unul maaaaare!”. Mult mai timid, Sebastian a rostit și el, repede și pe șoptite: „niște jucării frumoase…”.  Åži, am zice noi, le-ar prinde bine și câteva rechizite, cărți de colorat, culori…. Iar pentru cel mai mititel, de șapte luni, cei mai necesari sunt pamperșii… În rest, vă invităm să priviți fotografiile de acasă de la familia Zlota, publicate pe www.monitorulvn.ro, și să decideți dacă veniți alături de noi să „Dăruim de Paști!”!
Dacă doriți să fiți parte din bucuria acestor trei copii, și a altora ca ei din comuna Å¢ifești și nu numai, puteți veni cu tot ce doriți să le dăruiți, până cel târziu vineri, fie la sediul redacției noastre din strada Tinereții nr. 1, vizavi de Åžcoala nr. 10 din Focșani, fie îl puteți contacta pe Marius Constantin pe pagina de Facebook a acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here