GALERIE FOTO: ”Nu lăsați pe nimeni să vă știrbească din frumusețe, zâmbete și putere!”

0
2949


Andreea Arginteanu este prima campioană mondială și europeană de karate SKDUN a Vrancei. A început să învețe karate la CSM Focșani 2007, cu sensei Daniel Fusaru, alături de care a participat la competiții mondiale și europene. Este studentă la Politehnica bucureșteană, dar a rămas fidelă clubului la care a fost formată ca sportivă de mare performanță, unde a rămas legitimată și după plecarea în studenție. Este o domnișoară foarte frumoasă, care îi recunoaște karate-ului meritul de a fi format-o fizic și mental. Este totdeauna o prezență foarte agreabilă pe salteaua de concurs și dincolo de sala de competiții.  

– Bună ziua, Andreea! Cum merge studenția? Cum o împaci cu sportul? Sau sportul cu studenția, stabilește tu ordinea…
– Buna ziua! Toate activitățile îmi merg foarte bine, mulțumesc. Întotdeauna educația o să primeze în fața sportului, din punctul meu de vedere.

– Ai primit o mulțime de medalii pentru tot atâtea performanțe într-un sport greu. Mai știi câte? Dacă nu câte au fost la campionatele naționale, atunci pe cele de la campionatele europene și cele mondiale?  
– Da, într-adevăr am câștigat foarte multe medalii, dar nu am mai contorizat numărul lor de ceva ani. Cu siguranță sunt sute.

– Câți ani de muncă ai adunat în ele. Cum au fost aceștia?
– În spatele rezultatelor se află aproximativ 14 ani de sport de performanță. Au fost și încă sunt niște ani minunați, grei, plini de muncă și de evenimente frumoase.

– Crezi că datorezi ceva sportului?

– Întotdeauna datorăm ceva sportului. Karate-ul m-a format ca om, atât fizic, dar și mental și consider că trebuie să las ceva în urmă.

– Cât este talent și cât este muncă în împlinirea ta ca sportivă campioană?

– Nu cred că am fost o sportivă pe atât de talentată, pe cât de muncitoare. În cazul meu este 80% muncă și 20% talent. Întotdeauna munca primează în fața talentului, dar cel din urmă aduce aportul diferențial în competițiile de mare anvergură.

– Cât este renunțare și cât este bucurie în ceea ce faci în mulții ani ai copilăriei și tinereții, de când faci sport?
– Mereu trebuie să faci compromisuri în viață. Consider că nu am renunțat la nimic, doar am făcut un schimb cu viața.

– Spune-mi te rog, câteva secvențe memorabile din cariera ta de sportivă? Ceva ce ții lângă inimă!
– Am două secvențe memorabile pe care le țin lângă sufletul meu. Una este legată de prima medalie de aur pe care am câștigat-o. Sensei m-a păcălit cum că aș mai avea încă un meci până în finală, când eu, de fapt, luptam deja în finală. Am intrat în meciul respectiv fără emoții și am luptat și câștigat fiind foarte relaxată. A doua secvență este un pariu pe care l-am pus cu tatăl meu. Când am câștigat prima oară medalia de aur la un campionat mondial, aveam 12 ani. Am pus un pariu cu tata, dacă aveam să câștig, trebuia să îmi cumpere ceva ce eu îmi doream foarte mult la acea vreme. După categorie l-am sunat și i-am spus. Când m-am întors din Ungaria mă aștepta cu premiul.

– Crezi că datorezi ceva cuiva în devenirea ta ca sportivă de anvergură națională și internațională?
– Da, datorez atât de multe familiei mele, care a venit cu energie, susținere și iubire, toate necondiționate, atunci când aveam cel mai mult nevoie. Vă iubesc mami, tati și Luca! Mulțumesc pentru tot! Îi datorez foarte multe și antrenorului meu, sensei Daniel Fusaru, care a muncit cot la cot cu mine pentru a mă învăța și a mă ajuta sa progresez.

– Te rog să transmiți un mesaj cititoarelor Monitorului de Vrancea!
– Doamnelor și domnișoarelor, sunteți puternice și puteți deveni tot ceea ce vă doriți în viata! Nu lăsați pe nimeni să vă știrbească din frumusețe, zâmbete și putere! La mulți ani!

Flash interviu

Cartea de pe noptieră: „Dumnezeu nu joacă zaruri”, de Edmond Constantinescu
Bărbatul ideal: nu există
Copiii: cele mai pure ființe care există
Politica: nu este în aria mea de interes
Vacanța: „Viața este o călătorie, planifică-ți următoarea vacanță”
Filme/seriale/emisiuni: seriale polițiste și filme de dragoste
Frumusețe: toate persoanele sunt frumoase, dar nu toată lumea poate vedea asta
Putere: „Nu poți schimba trecutul, dar ai puterea de a schimba prezentul”
Televiziune/internet/radio/ziare: nu toate informațiile sunt întotdeauna adevărate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here