Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Meghan Markle va avea o statuie din ceară la muzeul Madame Tussauds din Londra


Muzeul Madame Tussauds din Londra pregătește deja o statuie din ceară cu chipul lui Meghan Markle, fosta actriță americană ce urmează să se căsătorească cu prințul Harry la 19 mai, relatează online ziarul spaniol ABC. Rezultatul final se va putea vedea chiar înainte de fericitul eveniment care îi ține cu sufletul la gură nu numai pe englezi, ci și jumătate din lume deoarece fosta protagonistă a serialului „Suits” a adus un suflu de aer proaspăt palatului regal britanic.
Purtătorul de cuvânt neoficial al casei regale și vedeta de televiziune Anthony Appleton este cel care a făcut anunțul la porțile Palatului Buckingham. „Viitoarea prințesă și ‘regină a curții’ va putea fi văzută din mai la celebrul muzeu din Londra”, a spus el, asigurând că statuia din ceară va fi plasată alături de cea care îl reprezintă pe prințul Harry. La rândul său, administratorul muzeului, Edward Fuller, a asigurat că „suntem încântați să oferim publicului oportunitatea de o vedea: în fața așteptărilor suscitate de apropiata nuntă, nu este surprinzător faptul că am început lucrul la noul model de când s-a aflat vestea logodnei”, a precizat el.
Deocamdată nu se cunosc detalii cu privire la statuia din ceară care o va reprezenta pe viitoarea soție a nepotului reginei Elisabeta a II-a și nici dacă ținuta aleasă de muzeu este cea pe care a purtat-o Meghan Markle la momentul anunțării logodnei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?