Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Funcția de director al Bibliotecii Județene, scoasă la concurs; Teodora Fîntînaru rămâne simplu bibliotecar


    După 17 ani în care a fost directoare, Teodora Fîntînaru a ales să se retragă de la conducerea Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea. În momentul de față, postul de manager al instituției de cultură vrâncene este scos la concurs, iar până la ocuparea lui, Teodora Fîntînaru asigură interimatul. „Conform notării de la evaluarea făcută în toamna anului trecut, puteam să particip la un nou concurs pentru ocuparea funcției de manager al Bibliotecii, pentru încă un mandat. Mandatul meu s-a încheiat în decembrie 2017, aș fi putut să mă înscriu, dar mi-am exprimat dorința de a nu mai participa. Îmi doresc să am timp să mă dedic mai mult familiei, mie însămi chiar. Am proiecte personale pe care vreau să le duc la capăt, pe altele să le încep… Voi rămâne în continuare în bibliotecă, voi fi ceea ce am fost întotdeauna, bibliotecar. E o profesie atât de frumoasă! Cei 17 ani au fost foarte frumoși, am continuat munca celor dinaintea mea și încet, încet, am făcut și multe altele. A fost frumos, dar am decis să mă opresc aici din motivele pe care vi le-am spus. Oricum, ne vom întâlni în continuare la Bibliotecă!”, a declarat Teodora Fîntînaru.
    Anunțul concursului pentru ocuparea funcției de manager al Bibliotecii Județene a fost postat pe site-ul instituției de cultură. Astfel, cei interesați trebuie să știe că data limită de depunere a proiectelor de management și a dosarelor de concurs este 11 aprilie a.c. Selecția de dosare și verificarea respectării condițiilor va avea loc în 12 aprilie, iar etapa I de analiză a proiectelor de management se va desfășura în perioada 13 – 20 aprilie.
    Pe 25 aprilie va avea loc etapa a II-a, care constă în susținerea proiectelor de management în cadrul interviului. În termen de 24 de ore de la încheierea etapei a II-a se vor face publice rezultatele concursului. Eventualele contestații se vor putea depune până la data de 27 aprilie, iar în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestațiile sau, după caz, de la data soluționării acestora, se va afișa rezultatul final al concursului.

Condiții de participare la concurs

    Se pot înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc următoarele condiții: să aibă cetățenia română sau a unuia din statele membre ale Uniunii Europene și domiciliu în România; să aibă capacitate deplină de exercițiu; să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, ansolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, într-unul din domeniul științe umaniste, profil filologie; are experiență în specialitatea studiilor amintite anterior de minim 5 ani; constituie un avantaj experiența în domeniul activității manageriale de minim trei ani sau deține specializare în domeniul managementului, respectiv să dețină diplomă/ certificat/ atestat de absolvire a unui curs de management; să nu-i fi încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile, în ultimii trei ani; să nu fi suferit condamnări penale și civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcția pentru care candidează; nu deține o funcție de manager la o altă instituție publică de cultură din România; nu a fost lucrător al securității sau colaborator al acesteia; să cunoască limba română, scris, vorbit; are nivel mediu de cunoștințe operare PC.
    Dosarele de concurs și proiectele de management se depun la sediul Consiliului Județean Vrancea, din Bulevardul Dimitrie Cantemir, nr. 1, Focșani, până la data de 11.04.2018, ora 14.00, la Serviciul de Resurse Umane, etajul 2, camera 203.
    Cei interesaâi cu privire la ce trebuie să conțină dosarul de concurs, precum și alte amănunte, pot accesa linkul: https://bit.ly/2FUpUmw

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?