Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Bulgarii oferă adăpost berzelor îngheţate


Berzele surprinse de vremea deosebit de rece de la începutul primăverii contează pe solidaritatea fără precedent a bulgarilor care au ajutat aceste păsări să poposească… în sufrageriile lor, informează AFP. „Alaltăieri am găsit cinci berze înghețate lângă drumul care ducea spre sat. Le-am luat acasă, am aprins aragazul și le-am hrănit cu pește”, a declarat miercuri Safet Halil, un locuitor în vârstă de 53 de ani din Zaritsa, localitate din nord-estul Bulgariei.
Gestul bărbatului, angajat la compania de întreținere a drumurilor, a declanșat luni un val de susținere în media de socializare, acesta fiind urmat de alte exemple similare. Peste patruzeci de berze au fost găzduite în locuințele locuitorilor din zonă, în garaje sau în hambare.
Conform specialiștilor, înghețarea aripilor acestor păsări le-au forțat să își petreacă nopțile pe sol ele nemaiputându-se adăposti în copaci. „Este prima oară când vedem atât de multe berze aflate în dificultate în Bulgaria”, a declarat miercuri Hristina Klisurova de la centrul pentru protecția faunei sălbatice Green Balkans din Stara Zagora.
Klisurova a făcut însă un apel la televiziunea publică din Bulgaria ca populația să ia în găzduire „doar berzele care se află în dificultate, rănite sau cu aripile înghețate” și să le elibereze în natură imediat ce acest lucru devine posibil. Din cauza vântului foarte rece, a temperaturilor negative și a furtunilor de zăpadă prognozate până la sfârșitul săptămânii, Safet a declarat că cele cinci berze vor rămâne în locuința sa încă câteva zile. „Sunt minus trei grade Celsius astăzi, iar vremea se înrăutățește”, a spus el. „Am primit deja câteva ciupituri cu ciocul pe mâini”, a glumit el. Bulgaria a înregistrat în 2016 aproape 6.000 de cuiburi locuite de berze, cu circa 1.000 mai multe decât în urmă cu zece ani.
În România, peste 200 de păsări mici, multe dintre ele sturzi cântători, au fost găsite săptămâna aceasta moarte din cauza frigului, a declarat pentru AFP Ovidiu Bufnilă de la Societatea Ornitologică Română. În unele zone din țara noastră, unde este mai frig, berzele au dificultăți de deplasare. Din informațiile deținute de cei de la „Prietenii Berzelor”, sunt sute de berze în nordul Moldovei, în județul Dolj, în Brăila. Unii oameni din aceste zone au sunat la ONG-ul din localitatea Cristian, județul Sibiu, cu solicitarea să meargă să le ia pe aceste berze expuse la frig. Aceste păsări au capacitatea de a face față zăpezii, numai exemplarele mai slabe nu rezistă la frig și acelea trebuie adăpostite la căldură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?