Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Trei elevi vrânceni calificați la Olimpiada Națională „Științele Pământului“


În urma etapei județene a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, trei liceeni s-au calificat pentru faza națională. Astfel, Tudor Dodoiu, de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani, va reprezenta județul la clasa a XII-a. El este pregătit la fizică de profesoara Emilia Poll, la chimie de profesoara Alina Maiereanu, la biologie de profesoara Mariana Huțanu, iar la geografie de profesorul Ion Dumitrache.
De la clasa a X-a, s-a calificat eleva Viviana Grosu de la Colegiul Național „Unirea”. Viviana este pregătită de profesoara Lăcrămioara Paraschiv la chimie, de profesoara Valerica Ilie la biologie, la fizică de profesorul Sorin Bodar, iar la geografie de profesorul Octavian Dragomir. Tot la clasa a X-a s-a calificat și elevul Mihnea Băcioiu, tot de la Colegiul Național „Unirea”. Mihnea este pregătit la biologie de profesoara Corina Ciucu, la geografie de profesoara Mirela Radu, la chimie este pregătit de profesoara Angela Sîrbu, iar la fizică de profesorul Sorin Bodar.
Cei trei vor reprezenta Vrancea la faza națională a Olimpiadei „Științele Pământului”, care va avea loc la Bistrița Năsăud, în perioada 18-22 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?