Regizorul american Steven Spielberg și-a exprimat duminică sprijinul față de mișcarea împotriva hărțuirii sexuale Time’s Up, considerând-o ”un moment decisiv” pentru industria cinematografică, relatează EFE. Cineastul a fost distins duminică la Londra cu premiul Empire pentru întreaga sa carieră. La primirea premiului, el a mulțumit mișcării Time’s Up pentru lupta sa împotriva abuzurilor și „machismului”, notează mass-media britanice.
Spielberg, care a fost recompensat pentru întreaga sa carieră la Londra cu un premiu care este acordat de public, a spus că peste zece ani vom privi în urmă și ne vom da seama cât de hotărâtor este acest moment pe care îl trăim. „Este extraordinar ceea ce se petrece”, a spus el, exprimându-și dorința ca această ințiativă, sprijinită de numeroase staruri de la Hollywood, „să marcheze sfârșitul la cum au fost până acum lucrurile”. Alături de Spielberg a fost distinsă și Daisy Ridley, cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru interpretarea sa în ”Star Wars: The Last Jedi”, care a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film, în timp ce Hugh Jackman a câștigat premiul pentru cel mai bun actor cu rolul său din ”Logan”.
Actrița hispano-britanică Dafne Keen Fernández, de 13 ani, a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță debutantă pentru interpretarea clonei Laura Kinney/X-23, în Logan, ultimul episod al seriei X-Men.