Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Inspectorii școlari verifică activitatea Palatului Copiilor Focșani și a CSEI Elena Doamna


Săptămâna aceasta, inspectorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea vor efectua inspecțiile generale, așa numitele RODIȘ-uri la Palatul Copiilor Focșani și la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Elena  Doamna, după ce săptămâna trecută au fost în inspecții la Liceul Teoretic Ioan Slavici din Panciu și la Grădinița nr. 1 Odobești. Precizăm faptul că, prin acest tip de inspecție, se verifică absolut toate aspectele dintr-o școală, atât cele educaționale cât și cele administrative.
Conform metodologiei de aplicare a Regulamentului de Organizare și Desfășurare a Inspecției Åžcolare (RODIȘ), inspectorii școlari care vor merge în unitățile de învățământ se vor pronunța în legătură cu aspectele ce țin de nivelul atingerii standardelor educaționale de către elevi, modul în care școala sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor, calitatea activității personalului didactic, calitatea managementului școlar și eficiența cu care sunt folosite resursele, calitatea curriculum-ului, calitatea activităților extracurriculare și modul în care curriculum-ul național și cel local sunt puse în practică, relațiile școlii cu părinții, relațiile școlii cu comunitatea locală, respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor, atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează școala.
Inspecția este realizată de o echipă constituită din cel puțin 2 inspectori școlari, în funcție de mărimea și de specificul școlii verificate. Echipa va cuprinde inspectori care au competențele necesare pentru a inspecta un eșantion format din cel puțin șase discipline incluse în curriculum. Pe lângă disciplinele stabilite, inspectorii vor viza și alte aspecte generale ale procesului educațional. În mod normal, inspecția va dura o săptămână, în funcție de mărimea și specificul unității școlare. Practic, inspectorii vor realiza: analiza documentelor unității școlare, observarea activităților desfășurate la clasă, discuții cu părinții, cu personalul școlii și elevii.
Sursele pe care le vor consulta inspectorii și care trebuie să le stea la dispoziție sunt: rezultatele la examene și teste, caietele de teme și de notițe ale elevilor, lucrări ale elevilor, rezultatele la concursuri și activități extracurriculare, date colectate prin observarea lecțiilor, inspectorii putând intra oricând la ore și participa la lecții, în funcție de specializările fiecăruia în parte. În timpul inspecției sau în săptămâna următoare, inspectorul coordonator va furniza un raport verbal directorului, șefilor de catedre, membrilor consiliului de administrație și profesorilor inspectați. Raportul scris va fi prezentat unității școlare în circa trei-patru săptămâni și va conține un rezumat de două pagini. Rezumatul va fi trimis unității școlare, părinților și membrilor consiliului de administrație.
Potrivit Metodologiei RODIȘ, scopul inspecției școlare generale îl constituie evaluarea și monitorizarea activității unităților de învățământ preuniversitar, concretizată prin furnizarea către cei în drept a rapoartelor de inspecție; îmbunătățirea rezultatelor școlare prin evaluarea conformității funcționării și dezvoltării unităților de învățământ preuniversitar cu legislația privind învățământul în vigoare, cu politicile, strategiile și proiectele naționale în domeniul educației și cu nevoile individuale, comunitare, regionale și naționale în domeniul educației; consilierea și sprijinirea unităților de învățământ preuniversitar și a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic pentru îmbunătățirea propriei activități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?