Doar actualii ocupanți cu delegație ai posturilor de consilier juridic și auditor, scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea, s-au înscris la examen, așa cum Monitorul de Vrancea a prevăzut. Cel mai probabil acest lucru s-a întâmplat ca urmare a faptului că au fost impuse condiții restrictive de vechime, de 10 și respectiv 15 ani. Termenul de înscriere a expirat, ieri, la ora 12.00. S-a înscris așadar actualul consilier juridic, Dorina Băncilă, care are o vechime în activitate de fix zece ani, adică atât cât solicită ISJ ca și condiție de bază pentru a putea concura pentru această funcție. În cazul auditorului intern s-a înscris la concurs doar cel care în prezent ocupă acest post cu delegație, respectiv Ștefan Marian, care are vechime în domeniu de peste 15 ani, adică o vechime mai mare decât minimul solicitat de ISJ ca și condiție de bază pentru a putea concura pentru această funcție.
Vă reamintim că „Monitorul de Vrancea” a scris că ISJ Vrancea a scos la concurs două posturi pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, pentru consilier juridic S, grad profesional IA și auditor S, grad profesional IA, pentru care s-a impus o vechime de 10 ani și respectiv 15 ani vechime. Plecând de la vechimea solicitată, se pune întrebarea dacă cele două posturi sunt cumva dedicate actualilor ocupanți cu delegație, oameni aduși de șeful ISJ, Dorin Cristea. Perioada foarte mare de vechime pare a avea rolul de a securiza posturile pentru cei doi.
Mai trebuie știut că, nu de puține ori, în ultimii ani, cei din conducerea ISJ Vrancea, indiferent cum s-au numit ei, s-au plâns că nu găsesc specialiști interesați să ocupe una din cele două funcții, respectiv consilier juridic și auditor intern. În aceste condiții este și mai de neînțeles decizia inspectorului general al ISJ Vrancea de a pune condiții de vechime minimă , „aproape de pensionare” după cum s-a exprimat un tânăr interesat de unul din cele două posturi, dar care nu are vechimea necesară.
ISJ Brașov vrea vechime minimă de 3 ani pentru auditorul financiar
Pentru a nu exista niciun fel de discuții, am verificat cum stau lucrurile în alte județe. Așa am aflat că, de exemplu, tot pe http://posturi.gov.ro, ISJ Brașov a scos la concurs un post de auditor similar cu cel de la Vrancea, pentru care solicită o vechime minimă de trei ani. Trei ani și nu 15 ani! De asemenea, ISJ Cluj a scos la concurs un post de consilier juridic pentru care solicită o vechime în domeniu de 5 ani. Cinci ani și nu zece ca în cazul ISJ Vrancea! Totodată, ISJ Suceava angajează un consilier în cadrul Compartimentului tehnic – administrativ, pentru care solicită o vechime în domeniu de minimum patru ani. Și exemplele pot continua.
Contactat de reporterii noștri, șeful ISJ Vrancea, Dorin Cristea, a declarat că vechimea în funcție este foarte importantă, deoarece persoanele care acced în aceste funcții trebuie să știe ce au de făcut. Acesta s-a arătat iritat de întrebări, motiv pentru care a închis telefonul la un moment dat, precizând că dacă ar avea o vechime de un an, cea persoană ar sta și s-ar uita la el.