CSM Focșani 2007: Dogaru – Salaoru, Panaite, Beșa, Mihai – Săpunaru, Negoescu (Pasăre), Pascu (Chivu), Lupu -Ionuț Manu (Remus Popa), Predoiu, Duca). Au mai fost fost înscriși pe foaia de joc Lazăr, Dediu, Parlac.
Suporter Club Oțelul: Udeanu – Vasile, Muscă, Moglan, Matei – Mihai Manu, Bîrlădeanu, Necșulescu, Vlad – Stoian, Danciu. Rezerve: Vlasie, Sebastian, Sălăgeanu, Chiriac, Crihană, Bahnașu, Gita.
Fotbaliștii focșăneni a avut, sâmbătă, 17 martie, o partidă grea, pe terenul Suporter Club Oțelului Galați! Gazdele, cu obiectivul declarat de promovare în Liga a II-a, nu mai aveau voie să facă vreun pas greșit după egalul de săptămâna trecută de la Odorheiu Secuiesc. De altfel, înainte de începerea returului, managerul executiv Iulian Apostol declara că Oțelul nu are voie să piardă vreun punct pe teren propriu pentru a-și împlini obiectivul.
Focșănenii se prezentau la meci după eșecul de pe teren propriu cu Hărmanul din etapa anterioară, când făcuseră, totuși, un joc bun, cu posesie consistentă, dar nu marcaseră.
Acestea erau circumstanțele în care a început meciul cu CSM Focșani 2007, jucat în nocturnă și pe ploaie.
Pe stadionul Oțelul, oaspeții au avut o primă repriză cu un plus în fața gălățenilor la acțiunile ofensive mai periculoase la poarta adversă! În minutul 15, Predoiu a șutat, însă Udeanu a prins mingea; în minutul 22, Lupu a pătruns spre poartă, a șutat puternic, dar portarul gălățean a respins în corner, iar în minutul 45+1, Manu a sprintat spre poartă, a fost faultat de un apărător al gazdelor care a primit galben și din lovitura liberă bătută de Negoescu de la 20 metri lateral stânga mingea s-a dus sub bară, de unde Udeanu a trimis-o în corner.
De la oțelari, Danciu a șutat periculos din lovitură liberă de la 25 de metri, dar Dogaru a respins mingea peste transversală, iar în minutul 40, după o lovitură de colț, Moglan a trimis din 8 metri peste poartă.
Începutul părții a doua a întâlnirii i-a avut în prim plan pe gălățeni care au șutat fără succes prin Stoian, în minutul 47, și Muscă, în minutul 51, la poarta unui Dogaru, ce-și arată tot mai pregnant calitățile! Au urmat o serie de ocazii ale oaspeților: în minutul 57, Manu a șutat violent la colțul lung și tot el a executat cornerul direct pe poartă, în minutul 65 Lupu a trimis sub bară din lovitură liberă liberă, în minutul 90+1 Pasăre a pătruns printre fundașii adverși, a șutat dar, ca de fiecare dată, Udeanu s-a opus golului!
În minutul 89, oțelarii puteau da lovitura, însă mingea șutată din 7 metri de Bahnașu a trecut peste poarta lui Dogaru.
A arbitrat în litera și spiritul regulamentului brigada prahoveană alcătuită din Mădălin Marinescu, Ștefan Călărașu și Constantin Pantelimonescu. Observatori – Constantin Chiriazic, din Tulcea, și Petronela Anițoae, din Iași.
În etapa viitoare, sâmbătă, 24 martie, CSM Focșani 2007 va juca pe Milcovul cu AFC Odorheiu Secuiesc.
Razultatele și marcatorii etapei
Aerostar Bacău – Sănătatea Darabani 8-0 (3-0). Au marcat Istrate – 2, Hurdubei – 2, Vraciu – 2, Chirilă, Roșca.
Sporting Liești – Avântul Valea Mărului 3-0. Avântul s-a retras din campionat.
Metalosport Galați – AFC Odorheiu Secuiesc 1-6 (1-4). Au marcat Nejneru, respectiv, Csifo – 2, Modra, Ajrullahu, Marian, Mintaș.
AFC Hărman – Bucovina Rădăuți 1-2 (0-1). Au marcat Buga, respectiv, Stoian, Bălan.
Olimpic Cetate Râșnov – KSE Târgu Secuiesc 1-1 (1-0). Au marcat
Alupoae, respectiv Babei.
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Roman 3-1 (1-1). Au marcat
Lorincz, Jebari, Bajko, respectiv Netbai.
Suporter Club Oțelul Galați – CSM Focșani 0-0
Clasament
1. Aerostar Bacău – 37 puncte; 2. Csikszereda Miercurea Ciuc – 36 puncte; 3. CSM Roman – 33 puncte; 4. Suporter Club Galați – 31 puncte; 5. Sporting Liești – 30 puncte; 6. Bucovina Rădăuți – 27 puncte; 7. Olimpia Cetate Rîșnov – 25 puncte; 9. AFC Hărman – 24 puncte; 10. CSM Focșani 2007 – 19 puncte; 11. Sănătatea Darabani – 16 puncte; 12. AFC Odorheiu Secuiesc – 13 puncte; 13. CSM Pașcani – 10 puncte; 14. Avântul Valea Mărului – 7 puncte; 15. Metalosport Galați – minus 8 puncte.