Se întoarce IARNA! În Moldova „vor predomina ninsorile“, temperaturi cu până la 15 grade mai scăzute decât valorile normale pentru această perioadă

0
4549


    Mai mult de jumătate din țară va fi afectată, duminică, de o răcire accentuată a vremii, temperaturile urmând să fie cu până la 15 grade mai scăzute decât valorile normale pentru această perioadă, potrivit unei atenționări Cod galben emise vineri de Administrația Națională de Meteorologie.
    În data de 18 martie, în intervalul orar 08:00 – 23:00, vor fi „precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și răcire accentuată” în 32 de județe și municipiul București. Potrivit ANM, în intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. „În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
       Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
        Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă până spre sfârșitul săptămânii viitoare. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.”
.
    Conform unui comunicat de presă, „echipele DRDP Iași sunt pregătite să înfrunte noul val de ninsori anunțat de meteorologi pentru acest sfârșit de săptămână. (…) Potrivit unei prognoze detaliate pe județe, vremea se va înrăutăți în zona Moldovei începând din seara zilei de sâmbătă, 17 martie, mai întâi în nordul regiunii, coborând apoi spre județele din sud, (… în) Vrancea – ploile de sâmbătă se vor transforma în ninsori duminică, atât pe timpul zilei, cât și noaptea, cu depuneri în strat de 14 cm și vânt cu viteze de 25-40 km/h”.
    Cu această ocazie, DRDP Iași recomandă prudență maximă participanților la trafic, echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul rece, precum și informarea cu privire la tronsoanele de drum național tranzitate. „Efectivele DRDP Iași vor fi mobilizate în regim de permanență în perioada avertizărilor meteo, în vederea asigurării unui carosabil circulabil pentru participanții la trafic. Suntem pregătiți să intervenim cu autoutilaje și am refăcut stocurile de sare din bazele noastre de deszăpezire, astfel încât să nu înregistrăm blocaje pe drumurile naționale. Sperăm ca experiența acumulată în această iarnă, dar și în sezoanele trecute, să își spună cuvântul și de această dată”, a declarat ing. Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.
    DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic pentru orice informații despre starea drumurilor naționale din zona Moldovei, prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here