GALERIE FOTO: La 12 secunde de baremul pentru Olimpiada de la Tokyo! Interviu cu multipla campioană de atletism Claudia Prisecaru

0
1197


Claudia Prisecaru este cea mai bună sportivă a Vrancei în 2017. Cu un an an mai înainte fusese a doua. Progresia a venit firesc, urmare a performanțelor sportive de vârf ale atletei crescute la Focșani, în Sala CS Unirea și pe stadionul Milcovul și plecate la lotul național al României. Își valorifică prin muncă, multă muncă, marele talent pentru alergare cu care a fost hărăzită. A avut șansa de a fi văzută la vreme de un antrenor care i-a arătat calea de urmat, apoi de un alt antrenor care a ajutat-o să se recalibreze și să-și împlinească primele visuri de după juniorat. În tot acest timp, Claudia Prisecaru a fost egală cu sine: a muncit la antrenamente, a alergat, și-a doborât recorduri, a câștigat titluri de campioană națională, a terminat a patra la Campionatul European de Tineret la 3000 metri obstacole, a câștigat medalii balcanice, și-a definit cu limpezime pașii pentru viitor. Claudia, care a fost formată ca atletă la Clubul Sportiv Unirea Focșani, este sportiva CSM Focșani 2007 și studentă la Universitatea din Craiova.
Cum este în complexitatea sa campioana atletismului vrâncean, vă spune chiar ea în interviul ce urmează!      

– De unde vine campioana României la 1500 metri, 3000 metri, 3000 metri obstacole și ocupanta locului al patrulea la 3000 metri obstacole la Campionatul European, toate, la tineret?   
– De la țară! Sunt o fată simplă de la țară, nu-s de „bani gata”, părinții mei nu au avut o situație financiară bună și totuși am ajuns unde am ajuns, descoperită de domnul antrenor Corneliu Panait care mi-a spus de la început: „apucă-te de treabă că vei fi mare, vei face performanță”! Și așa a și fost. În primul an de atletism am devenit campioană la copile 1 în proba de 2000 metri cu un timp tare, vice-campioană de cros și am luat medalie cu echipa!

– Pe stadionul Milcovul, te-am văzut perioade relativ lungi făcându-ți singură antrenamentul, tură de stadion după tură de stadion, zi după zi. Ce anume te făcea să muncești atât de mult fără să să fii controlată de cineva?
– Ce mă face atât de muncitoare? Sunt multe, dar enumăr pe scurt: poate printre primele este dorința, ambiția de a deveni cea mai bună nu neapărat pe proba mea de bază, 3000 obstacole. Vreau să încerc și alte probe, dar cu gândul de a domina tot! Un vis este acela ca în 2019 să îmi iau „revanșa” și să câștig medalie la Campionatul European de Tineret! E mult de muncă, știu asta, dar am încredere în ceea ce pot! Un alt vis ar fi îndeplinirea baremului pentru Olimpiada de la Tokio, sunt la 12 secunde distanță!

– Cât este talent și cât este muncă în împlinirea ta ca sportivă campioană?
– Trebuie să ai și talent, dar eu merg pe principiul că munca este baza! Degeaba ai talent dacă nu ești dornic de a munci la antrenamente pentru a face performanță! Multe talente la noi se pierd! Eu am puțin din toate, dar munca e pe primul loc!
 
– Cât este renunțare și cât este bucurie în ceea ce faci în mulții ani ai copilăriei și tinereții, de când faci sport?
– Sincer nu am prea avut copilărie, la o vârsta destul de fragedă am început sportul, avem doar 10 ani, eram foarte apropiată de mama, eram” dependentă” de ea, nu puteam sta fără ea. Până când domnul antrenor Panait a hotărât să ne mute cu școala la Focșani. Am avut noroc că am avut pe sora mea alături. Nu am avut o relație bună cu ea, eram tipul ăla de fată mai „băiețoasă”, eram total diferite și nu prea semănam. Ea e atât de bună la suflet, eu sunt rea, am și eu părțile mele bune, dar nu le arăt. Nu îmi pare rău nici o secundă de alegerea făcută, de a face sport și a renunța la multe chestii pe care le fac în ziua de azi copii! Poate ăsta mi-e destinul, SPORTUL! Și cu anii aceștia nu te mai întâlnești niciodată în viață! Ce simți atunci când ești campion, când ești aplaudat de o lume întreagă, e ceva senzațional și nu aș da pe nimic acele clipe! Sportul te dezvoltă mult, ajungi să cunoști campioni de mare renume, te plimbi în toată lumea, dacă ești la un nivel superior, clar!

– Spune-mi, te rog, câteva secvențe memorabile din cariera ta de sportivă. Ceva ce ții lângă inimă!
– Ce țin alături lângă inima mea este acel loc 4 la Europenele de tineret, cea mai bună clasare a mea din carieră, ca și bucuria pe care am simțit-o atunci când am luat medalie de argint la cros, la Campionatul European de Senioare, la 8 km.

– Crezi că datorezi ceva cuiva în devenirea ta ca sportivă de anvergură națională și internațională?
– Poate îi datorez cuiva toate acestea, recunosc! Domnul Corneliu Panait este și va fi una din cele mai speciale persoane din viața mea! Datorită lui am ajuns să fac performanță! Îmi pun și acum întrebarea, dacă nu era el? Oare ce făceam eu acum! Rămâneam la țară, și la țară știe toată lumea cum e! Nu aveam un viitor! Chiar dacă nu ne-am „despărțit ” noi în condiții bune, eu încă îl respect și nu îmi voi schimba această atitudine față de el! Este și va fi omul care „m-a salvat „!  Nu uit și nu voi uita niciodată de unde am plecat și de oamenii care mi-au fost alături!

– Te rog să transmiți un mesaj cititoarelor Monitorului de Vrancea!

– Le urez tuturor doamnelor o primăvară cât mai frumoasă alături de cei dragi! Și să prețuiască viața indiferent de situație! La mulți ani!

FLASH INTERVIU

Cartea de pe noptieră
– Îmi plac mult cărțile de dragoste!
Bărbatul ideal – Să mă iubească, respecte și să mă susțină necondiționat în ceea ce fac!
Politica – Nu mă interesează, nu știu eu prea multe despre ea!
Vacanța – Iubesc vacanțele alături de persoana iubită undeva departe, doar noi doi! De preferat undeva unde e cald!
Filme/seriale/emisiuni – Îmi plac toate genurile de filme, în special cele de comedie. Am și unele seriale despre dragoste pe care le urmăresc!
Frumusețe  – „Frumusețea e trecătoare ” cred că lucrul cel mai important este frumusețea interioară!
Putere – Este importantă doar dacă știi cum să o folosești și să o aplici în viața de zi cu zi, în anumite situații!
Televiziune/radio/ziare/internet  – În special „pierd timpul” pe internet, dar prefer și tv, citesc și ziare, în special ce este legat de sport!

Fotografiile aparțin o parte autorului, altă parte au fost preluate din galeria facebook Claudia Prisecaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here