INHGA: Cod galben de inundaţii în 12 bazine hidrografice, până miercuri seară

0
461


Hidrologii au emis, marți, o avertizare Cod galben de inundații și posibile depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă până miercuri seară în 12 bazine hidrografice din Oltenia, Muntenia, Transilvania și Moldova.
Potrivit INHGA, vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide cu efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție pe râurile: Olt – bazin superior și mijlociu (județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu), Buzău – bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele Brașov, Covasna și Buzău), bazinele superioare și afluenții din bazinele mijlocii și inferioare ale râurilor Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna și Rm. Sărat (județele Suceava, Neamț, Harghita, Bacău, Vrancea, Covasna și Buzău).
Totodată, Cod galben de inundații va fi în vigoare până miercuri, ora 22:00, astfel: Baseu, Jijia, (județele Botoșani și Iași), Bârlad – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați). Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Neamț, Bacău, Vrancea și Covasna.
Atenționarea a fost transmisă către: Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. și Administrațiile Bazinale de Apă: Someș-Tisa, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Siret și Prut-Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here