Două liceence reclamă că au ajuns de pe locurile I pe II, în urma contestațiilor la olimpiadele de sociologie și psihologie

0
1183


Două eleve, care au participat la Olimpiada județeană de sociologie, respectiv psihologie, au reclamat la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea că în urma soluționării contestațiilor, de pe primele locuri au ajuns pe locurile secunde. Reclamațiile au fost depuse la IȘJ, la inspectorul de specialitate.
Astfel, eleva care s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de psihologie a obținut inițial 9,60, iar după contestații nota a sărit la 9,80. Eleva clasată inițial pe locul I a rămas cu 9,70, dat fiind că ea nu a depus contestație. O situație similară este și la sociologie. Cele două eleve au solicitat IȘJ constituirea unei a treia comisii, care să reevalueze lucrările de pe primele două locuri.
Potrivit Metodologiei, rezultatele finale sunt cele după contestații și indiferent de ce nemulțumiri sunt pe urmă, acestea nu mai pot fi modificate. De asemenea, comisia corectoare este cea care își asumă punctajele acordate. Potrivit informațiilor furnizate de inspectorul de specialitate al IȘJ Vrancea, profesorul Cătălin Mocanu, a fost respectat regulamentul de organizare a olimpiadelor școlare. „Din punctul nostru de vedere, a fost respectată metodologia, regulamentul specific olimpiadei, criteriile de calificare. Cât despre evaluarea lucrărilor, fiecare cadru didactic evaluator este responsabil de prestația lui”, ne-a spus inspectorul de specialitate, profesorul Cătălin Mocanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here