Elon Musk visează la baze pe Lună și pe Marte pentru a salva umanitatea

0
364


Societatea SpaceX, care a lansat în februarie o puternică rachetă spre Marte, ar putea efectua de anul viitor zboruri test cu nava sa interplanetară, în perspectiva asigurării supraviețuirii speciei umane în caz de pericol, a anunțat duminică proprietarul său Elon Musk, citat de AFP. Nava va putea efectua „zboruri scurte, de genul veniri-plecări ascendente și descendente, probabil din primul semestru al anului viitor”, a declarat Musk în cadrul conferinței SXSW din Austin, Texas. Scopul pe termen lung al acestor proiecte este construcția de baze pe Lună sau pe Marte, ceea ce ar putea permite asigurarea supraviețuirii speciei umane și regenerarea sa pe Terra în cazul unui al treilea război mondial, a explicat miliardarul.
Există „o anumită probabilitate” ca umanitatea să fie confruntată cu o „eră întunecată”, „în special dacă va exista un al treilea război mondial”, a afirmat miliardarul, care este și proprietarul constructorului de mașini electrice Tesla. „Vrem să ne asigurăm că rămâne și în altă parte (decât pe Terra) o sămânță a civilizației umane, în așa fel încât să se poată reface civilizația și poate să se scurteze durata erei întunecate”, a adăugat el. În această perspectivă, „o bază lunară și o bază marțiană care ar putea ajuta la regenerarea vieții aici pe Terra ar putea fi cu adevărat importante”.
La 46 de ani, Elon Musk este unul dintre inovatorii cei mai activi din SUA. Racheta sa spațială Falcon Heavy, numită „cea mai puternică din lume”, a decolat cu succes la 6 februarie din Florida, având la bord un manechin în combinezon spațial la volanul unei mașini electrice roșii Tesla. El a anunțat deja că vrea să trimită la sfârșitul lui 2018 două zboruri turistice care să facă turul Lunii, pe urmele celebrelor misiuni Apollo ale NASA dintre 1960 și 1970.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here