Educaţie juridică pentru elevii de la Şcoala Gimnazială Tâmboeşti

0
541


    În cadrul Școlii Gimnaziale Tâmboești, în săptămâna 5-9 martie, s-au desfășurat activități care au constat în promovarea educației juridice, un program la nivel național. Elevii claselor a VII-a și a VIII-a au aflat multe lucruri interesante despre drepturile copilului, familie, consecințele propriilor fapte, răspundere penală, consumul de droguri, noțiuni despre dreptul civil și dreptul penal. Astfel, un grup de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, însoțiți de directorul unității de învățământ, profesor Ana Gavrilescu și profesorul Marcel Boboc, au mers în vizită la Tribunalul Vrancea unde au fost primiți de doamnele judecător  Mariana Croitoru și Alina Mîrza. Aceștia au primit informații despre  organizarea și funcționarea sistemului judiciar și a procedurilor judiciare.
    În ziua următoare, elevii claselor a VII-a și a VIII-a  au participat la activitatea „Să înțelegem Codul Penal!”, activitate care s-a desfășurat în cabinetul de consiliere a Școlii Gimnaziale Tâmboești, unde le-au fost prezentate de către profesorul consilier școlar, Raluca Sihleanu, informații cuprinse în Codul Penal al României, referitoare la principalele tipuri de infracțiuni și la pedepsele pe care le pot primi cei care încalcă legea. Au fost punctate câteva aspecte din legislația națională pentru minori, subliniindu-se faptul că, la noi în țară, minorii răspund penal în fața legii după vârsta de 14 ani, dacă se consideră că au avut discernământ în momentul comiterii unei infracțiuni.
    Vineri, avocatul Sandu Nicolae a dat curs invitației conducerii unității de învățământ, pentru a discuta în legătură cu măsurile educative neprivative și privative de libertate aplicate minorilor în funcție de gravitatea faptelor comise: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică, internarea într-un Centru educativ sau într-un Centru de detenție, precum și în legătură cu rolul pe care îl are Serviciul de Probațiune în reintegrarea socială a infractorilor minori. ,,Scopul acestor activități pe care am reușit să le desfășurăm cu elevii noștri, a fost acela de a-i determina pe aceștia, să înțeleagă necesitatea respectării legilor într-o societate, să conștientizeze faptul că nerespectând legea se expun pericolelor. Copiii noștri au dreptul să știe ce se întâmplă cu ei dacă nu respectă legea, să știe că legea îi protejează pe cei corecți și nu vrea să le facă rău, ci doar să le arate drumul considerat normal. Nu toți copiii vor deveni avocați sau magistrați, dar este nevoie ca toți să știe ABC – ul legii, pentru ca, știindu-l, viața lor să devină mai bună, să greșească mai puțin în cunoștință de cauză și niciodată pe motiv că nu cunosc legea, iar atunci când sunt victime, să știe că sunt organe ale statului în care pot avea încredere și care îi vor pedepsi pe cei vinovați”, a transmis directorul unității de învățământ, Ana Gavrilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here