Iuliana Moroiu, asistenta șefă de la Neonatologie, femeia zâmbitoare care le învață pe tinere cum să aibă grijă de bebeluși

0
6513


    Se spune, pe bună dreptate, că primul pas spre moarte este nașterea. Din primele ore și primele zile de viață nu ne putem aminti nimic, dar oamenii care ne stau alături în acele clipe nu uită chipul angelic al unui nou-născut. În primele zile de viață toți suntem cu adevărat la fel. Suntem pentru prima și singura dată cu adevărat puri. După ce părăsește pântecul protector al mamei, nou-născutul petrece primele ceasuri din viața sa sub supravegherea atentă a medicilor și a asistentelor din secția Neonatologie.
    Asistenta șefă a secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, Iuliana Moroiu, este unul dintre acei oameni care trăiește bucuria unei noi vieți adusă pe lume, cot la cot cu părinții. De loc din Vrancea, Iuliana Moroiu are o experiență de 24 de ani de lucru în spital. Când era  copil își dorea să devină  învățătoare. Deși inițial a dat toate probele pentru admiterea în Liceul Pedagogic, pe ultima sută de metri s-a răzgândit și s-a înscris la liceul sanitar. „Am iubit copiii dintotdeauna. Îmi sunt foarte dragi și mi-am dorit întotdeauna să lucrez cu ei. Nu am lucrat întotdeauna cu copiii. Am 20 de ani de lucru cu adulții și doar patru de lucru cu copiii. E un început și este minunat pentru mine. Am devenit asistentă la insistențele mamei. Mamei i se părea că albul este cel mai pur  și cel mai frumos. Ea fost tot asistentă de profesie. La insistențele ei am plecat și am făcut liceul, patru ani, la Galați. A fost greu să stau departe de familie. Îmi amintesc că  m-am dus acolo și am început să plâng. Le-am spus că eu nu stau în internat. Asta a fost marea problemă, pentru că nu plecasem niciodată de acasă. Acomodarea în primul an a fost grea. Am prins primul an de după revoluție și a fost greu. Eu fac parte din penultima promoție cu liceul sanitar. Acum nu se mai face liceu sanitar. Când am început să intrăm în spital și să facem practică, chiar a început să-mi placă. Am simțit că asta este ceea ce trebuie să fac și nu aș fi vrut să mă mai întorc să fiu învățătoare”.
    După terminarea liceului, Iuliana Moroiu a primit repartiție la medicină legală. Deși un an de zile a figurat ca angajată acolo, nu a putut trece decât de două ori pe acolo, restul timpului petrecându-l în celelalte secții ale spitalului, unde a învățat practic meserie. „Imediat după terminarea liceului primeam repartiție și eram angajați. Ca oricare, am vrut un post bun și, la recomandările instructoarei, am luat medicina legală. După liceu, în primul an era obligatoriu să facem practică în spital. Cu toate că aveam postul la medicină legală, nu m-am dus decât de două ori acolo. Mergând pe toate secțiile în acel an, am realizat că nu am ce căuta la medicina legală. Nu m-am putut duce decât două zile. După 20 de ani de medicină internă, poți spune că ai văzut orice. În primii ani ca asistentă a contat enorm faptul că am avut un medic care m-a lăsat să fac ce vreau. Doamna doctor Chirtoc mi-a dat mână liberă și m-a lăsat să fac ce vreau, sub supravegherea ei, și mi-a fost foarte ușor să deprind astfel tehnici pe care le știam din școală doar la modul teoretic. Pentru un asistent, să lucreze cu un medic înțelegător este cel mai important lucru care i se poate întâmpla, pentru că în primul rând nu lucrezi stresat. Dacă lucrezi stresat, ești predispus greșelilor. Nu am să uit niciodată că a avut încredere în mine și mi-a dat salon de prima dată”.
    Iulina Moroiu crede că unui asistent, pentru a fi un cadru medical bun, îi trebuie în primul rând răbdare, apoi trebuie să stăpânească bine arta comunicării. „Un asistent trebuie să comunice foarte mult, dar să o facă cu atenție. Trebuie să comunice în primul rând cu echipa, apoi cu pacienții și cu aparținătorii. Să știți că și limbajul semnelor este foarte important, mai ales pentru noi, asistenții care lucrăm la nou-născuți. După față cunoști nou-născutul și după plâns. El nu poate spune ce are, dar te duci și-l vezi că nu este vioi, nu mai este rozaliu și-ți dai seama că are ceva. Poate nici nu plânge, poate are un țipăt, dar după fața lui poți vedea că este un copil suferind. Eu îmi doresc ca toți copiii care se nasc să fie copii buni. Toate femeile care vin și nasc se așteaptă să aibă un produs bun, pentru că după nouă luni nu poți să aștepți să nu fie bine. Pentru mame este cel mai greu când aud că sunt copiii cu probleme. Aici intervine comunicarea noastră cu ele, pentru că primele ore după naștere și chiar primele zile este foarte dificil să comunici și să le spui exact realitatea. Vin tot felul de categorii sociale. Este foarte greu să comunici cu o mamă de 13 ani. Aproape că nici nu-ți vine să-i spui foarte multe, pentru că și ea este încă un copil. Noi încercăm să vorbim cu ele, să le spunem cât mai multe. Le învățăm lucruri practice, cum să-și îngrijească efectiv copilul, dar unele nu știu să se îngrijească nici pe ele, darămite să mai îngrijească și un copil. Discutăm foarte mult și cu un tutore, în cazul în care mama este minoră”.
    De la Iuliana am aflat că deși un număr mare de mame minore nu-și investighează sarcinile, acestea nasc, din fericire, copii sănătoși. „Este curios faptul că deși nu-și investighează sarcinile și nu fac toate controalele necesare, cele mai multe minore nasc copii sănătoși. Dar riscul este mare. Mai ales după ce pleacă din spital. Este un risc atât pentru nou născut, cât și pentru tinerele mame. Indiferent de categoria socială din care face parte mama, noi le învățăm pe toate cum să-și alăpteze bebelușul, cum să-l îngrijească. Le arătăm cum să țină copilul, cum să-și facă toaleta, cât să mănânce copilul, cum să-l țină după ce mănâncă.  Ne-ar fi fost mult mai ușor dacă am fi avut și noi sistemul rooming in și mama să poată sta cu copilul. Așa mamele vin doar la alăptat și stau câte 15-20 de minute”.
    Asistenta șefă de la Neonatologie spune despre bebeluși că sunt puri și nevinovați. „Când vezi că mai deschid și gurița și caută să mănânce, te umpli de dragoste. Un moment care m-a impresionat în mod deosebit de când lucrez cu nou-născuți a fost nașterea unor triplete. A fost foarte emoționant să te chinui să le aduci la viață, pentru că nu erau tocmai bine, apoi să le pui în ambulanță ca să fie duse mai departe și să le fie bine. Au stat la noi aproape o zi, până le-am stabilizat. Am stat cu ochii pe ele, toată echipa era acolo. Stresul a fost maxim și să vedem că încep să se coloreze și să prindă viață a fost o mare reușită. Cred că cel mai emoționant moment este atunci când mamele vin și-și văd bebelușii. Atunci când vezi bucuria mamelor, lacrimile din ochii taților și tremurul mâinilor lor simți adevărata emoție. Cred că asta este cea mai frumoasă parte, câteodată chiar îți dau lacrimile când vezi câte un tătic că vine și este stângaci, pentru că nu știe cum să-și ia în brațe copilul, sau când mai vin frățiorii bebelușilor și întreabă nedumeriți: Dar ni-l dai acasă?”.
    Iuliana mi-a povestit că deși aparent se detașează de tot când ajunge acasă,  gândurile îi rămân tot la copilașii proaspăt aduși pe lume. „Nu ai cum să nu fii afectat atunci când, din păcate, deși faci tot ce-ți stă în putință, nu poți să salvezi pe cineva. Eu cred în Dumnezeu și am simțit că există. Am avut o cunoștință care se pregătea să nască, dar după ultima ecografie li s-a spus că fătul este mort. Însă acel copil s-a născut viu. Avea 800 de grame și a supraviețuit. Acum e foarte bine, recuperat total și fără nici un fel de probleme. Nu poți să crezi că nu există Dumnezeu, când vezi așa ceva. Îl simt pe Dumnezeu mereu și am observat că acolo unde a fost un deces, imediat a venit un copil. Mă bucură când îi văd pe cei din jurul meu zâmbind. Nu suport tensiunea. În momentul în care există tensiune undeva, fac un pas înapoi. Cred că din cauza asta sunt mai calmă și mai ponderată.
    Niciodată nu mă arunc în discuții care nu mă privesc, nu condamn pe nimeni, până când nu văd eu că este real. Îmi place să ascult oamenii foarte mult, dar niciodată nu dau un verdict. Eu lucrez cu un colectiv de 40 de oameni, format din femei. Nu-mi place să fiu autoritară, îmi place să ascult pe toată lumea. Cred că pentru orice există o cale de mijloc. Toate suntem colege, de la medic, asistentă, până la infirmieră. Trebuie să lași peste tot loc de bună ziua. Nu-mi place să fac rău, nu-mi place să dau ordine. Mi se pare că o vorbă caldă, spusă cum trebuie este mai înțeleaptă decât un țipăt. Atunci când e cazul îmi asum greșelile și îmi cer scuze, nu mă consider orgolioasă. Cred că avem o relație de familie în secție. Îmi place să ofer cadouri, dar nu-mi place să primesc.
    Fiica mea are 17 ani și seamănă mai mult cu tatăl ei, este foarte directă. La ea nu există ocolișuri. Vrea să devină medic, iar eu o susțin. Aș fi susținut-o oricum, indiferent de ceea ce și-ar fi ales. Vine din ce în ce mai des la mine la serviciu, am adus-o chiar și într-o gardă, să vadă cu ce se mănâncă meseria asta. A făcut și voluntariat. Trebuie să învețe și să reziste, pentru că volumul de muncă în facultate va fi foarte mare”
.
    Iuliana nu consideră că este greu să fii femeie, ci este greu să fii mamă. „Eu consider că cea mai grea meserie este meseria de mamă. O mamă nu iese niciodată la pensie. În viață trebuie să te bazezi pe tine însuți și să ai un caracter puternic. Este foarte greu să-ți alegi un prieten, iar singura care te susține necondiționat este familia. Cel mai mult mă doare nedreptatea. Nu las lucrurile negative să se acumuleze, le clarific și merg mai departe. Aparent trec peste lucrurile mai puțin plăcute, dar în sufletul meu rămân. Nu pot să port ranchiună pe cineva, dar nici nu mai e la fel persoana respectivă pentru mine”.
     Deși a lucrat 20 de ani cu adulții, acum nu s-ar mai întoarce în secțiile pentru adulți. S-a îndrăgostit iremediabil de nou-născuți și nu ar mai pleca de lângă ei.  „Nu poți să treci prin secție și să nu mergi să-i iei în brațe, dacă-i auzi plângând. Îi mai luăm în brațe, îi mai legănăm, îi mai întoarcem pe partea cealaltă, îi mai desfacem. Îmi doresc ca în curând să renunțăm să-i mai ținem înfășați, vreau să-i ținem în hăinuțe, pentru că se dezvoltă mult mai bine. La alăptat le vom pune un scutec, dar în general nu o să mai stea chair așa ca franzeluțele”.

FLASH INTERVIU

Cartea de pe noptieră: reviste
Bărbatul ideal: înțelegător, calm, diplomat
Copiii: spontani, curioși, iubitori
Politica: nu mă interesează
Vacanța: împreună cu familia indiferent de locație
Filme/seriale/emisiuni: divertisment
Frumusețe: ceea ce este natural
Putere: optimism
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: ascult muzică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here