GALERIE FOTO: INTERVIU cu Elena Stoica, femeia care dă de muncă la 500 de oameni, despre industria confecțiilor, ajutoare sociale, afaceri și secretul căsniciei fericite

0
9182


    Elena Stoica e o femeie elegantă în apariție, gesturi și vorbe. Dar nu confundați eleganța cu slăbiciunea. Spune lucrurilor pe nume, se luptă pentru ceea ce vrea să obțină și, într-o lume a bărbaților, negociază cu ei de pe poziții egale. Ca orice femeie puternică, știe de unde a plecat și știe unde vrea să ajungă.
    Elena Stoica este managerul Tricotton Junior, fabrică unde asigură locuri de muncă pentru aproximativ 500 de persoane. Și ar asigura pentru mai multe, doar că nu găsește oameni care să muncească. „Am făcut o caravană prin comune, până la Câmpuri, Soveja, cu filmulețe de prezentare a ceea ce se întâmplă într-o fabrică de industrie ușoară, ce înseamnă să fii mecanic, ce înseamnă să lucrezi pe o mașină de croit automată. Într-o fabrică de confecții lucrează diferite categorii de personal, am încercat să transmitem imaginea reală a diverselor munci care se execută. Am creat condiții de muncă și ne gândim permanent cum să le îmbunătățim. În timpul acestei caravane am avut sprijinul primarilor, au venit tinerii, au vizionat și… la final am rămas cu 15 oameni”.
 
    Asta „din cauza ajutoarelor sociale”, dar nu a legii în sine, pe care o consideră bună, ci a celor care trebuie s-o pună în aplicare și care nu sunt instruiți. „Noi, fabricile de confecții, cerem necalificați, pentru că nu există forță de muncă calificată. Învățământul are calificări care să-i atragă pe copii, gen organizator de banchete, dar care nu se regăsesc pe piața muncii. Își iau diploma și se duc la agențiile de forță de muncă, unde nu sunt locuri de muncă pe calificarea respectivă. Sunt calificați ca să fie șomeri. Li se dau adeverințe după ce termină șomajul, iar absolvenții cer ajutor social în localitățile de unde provin, în loc să vină să muncească”.

    Elena Stoica este și consilier județean PSD. Spune că vrea să ridice această problemă chiar la nivelul Consiliului Județean. „Oamenii sunt încurajați să nu muncească prin aceste ajutoare sociale. Legea nu se aplică așa cum trebuie. Nu trebuie să renunțăm la ajutoarele sociale, pentru că ar însemna să neîndreptățim foarte mulți oameni care au nevoie de ele. Dar legea trebuie aplicată așa cum a fost dată. Trebuie să verificăm dacă se pune în practică așa cum este corect. La nivelul patronatelor, încercăm să gândim implicarea noastră în acest fenomen. Sunt primii pași în Vrancea către învățământul dual, iar noi chiar avem elevi care fac practică în fabrică”.

    În ciuda dezamăgirilor, atât din partea sistemului, cât și din partea oamenilor, Elena Stoica nu renunță și declară că va continua campania de prezentare a fabricii, astfel încât mai ales tinerii să înțeleagă că e mai bine cu un salariu de la o fabrică decât cu ajutorul social.

    Am intrat direct în acest subiect pentru că există aproape un conflict între cerere și ofertă pe piața muncii, dar un conflict mai ales generațional. Iar acest conflict face victime și de o parte și de cealaltă a baricadei: patronii nu găsesc oameni calificați care să le asigure bunul mers al afacerii, tinerii trăiesc cu părinții, neasumându-și obligații ce derivă din viața de adult. „Adevărul este că tinerii nu au răbdare. Vor totul dintr-o dată. Când vin la interviu întreabă câți bani, ce mașină, ce telefon. Dar totul pornește de la educație, atât în familie cât și în școală”.

    Spre deosebire însă de alți patroni, care nu vor să cedeze în fața cerințelor tinerilor, Elena Stoica crede că tocmai angajatorii sunt cei care trebuie să se schimbe. „Este o vorbă: dacă tinerețea ar ști și bătrânețea ar putea… Trebuie să ne schimbăm noi, ca să-i putem înțelege pe ei. Au nevoie să fie formați, au nevoie de comunicare. Trebuie să fim destul de înțelepți pentru a găsi soluții astfel încât să-i putem integra”.

    Poate că acest mod de a gândi este datorat și originilor sale cosmopolite. Are străbunici și bunici din Belgia, Polonia, Rusia. În casa lor, la Roman, se vorbea franceză, rusă, poloneză și germană, dar era vorba despre „limba adulților, noi copiii trebuia să vorbim românește”. „Vine un moment când fiecare trebuie să știm de unde venim”, spune Elena Stoica, mândră de moștenirea pe care a primit-o de la străbunica și bunica sa – pasiunea pentru haine și creație vestimentară. „Bunica mi-a pus acul în mână și degetarul, am fost ucenica ei. Am avut o copilărie foarte frumoasă alături de bunica mea, care m-a învățat să dau semne în urma acului, știa să construiască tipare. Cred că e foarte important să nu sari peste etape”.

    Elena Stoica a absolvit Facultatea de Industrie Ușoară la Iași și a ajuns prin repartiție la Panciu. A fost vreme de 15 ani șefa compartimentului de creație vestimentară de la Întreprinderea de Tricotaje Panciu. „Primeam tendințele de la Institutul de Modă de la București și participam la stabilirea lor. Se făceau multe prezentări de modă, cu manechine profesioniste”.

    Își aduce aminte de o prezentare de modă la Complexul Căprioara din Crângul Petrești, unde a fost uimită să vadă valizele cu încălțăminte ale manechinelor profesioniste de la Confex, bijuteriile și trusele de machiaj pe care le foloseau. Și nu poate uita că i-a lăsat pe toți cu gura căscată când și-a prezentat colecția de haine sport și timp liber. Pentru că nimeni nu se aștepta să vadă așa ceva de la cineva venind de la Panciu. Dar uite că au văzut. Iar drumul pe pasarela modei continuă și astăzi. „Particip mereu la evenimente de modă care se adresează producătorilor, de exemplu Première Vision Paris. Aici se acordă premii, aflăm noutăți în materie de textile, linii vestimentare, accesorii. Un astfel de târg este și la Copenhaga, de referință pentru industria ușoară. E un univers al cunoașterii, e un continuu schimb de idei. Sunt multe firme din Vrancea, care participă. Eu cred că nu e de ajuns talentul, trebuie să te instruiești permanent”.

    Deplasările în străinătate sunt cu atât mai importante cu cât sută la sută din producția fabricii Tricotton Junior merge la export. „Suntem o capacitate de producție, lucrăm pentru branduri de renume internațional. Au venit în Vrancea pentru că suntem un județ cu tradiție în industria ușoară, avem meseriași. Noi dezvoltăm însă și un brand propriu – Lulyon -, avem magazin de desfacere, mergem la târguri, vindem și în România și în străinătate. Ne gândim să creăm o linie și pentru bărbați, dar tot o linie sport, smart casual, pentru că ăsta este specificul nostru și asta este tendința”.

    Drumul până aici nu a fost ușor. Au fost momente de răscruce și riscuri asumate.
„După Revoluție, la Fabrica de Tricotaje Panciu lucrurile au început să meargă din ce în ce mai greu. Fusese deschisă în 1983, dar cu utilaje din anii 50-60. Nu am putut s-o ținem în viață, așa că am hotărât că e mai bine să ne oprim. Între timp, am făcut un curs de management al afacerilor și am văzut altfel lucrurile. În jurul meu au fost niște oameni cu care am decis s-o luăm de la capăt. Am riscat foarte mult, dar ne-am implicat cu adevărat. A trebuit să găsim piețe noi, pentru că era marfă pentru piața Rusiei, care este o piață deloc de neglijat, dar atunci lucrurile s-au oprit. Am făcut retehnologizare. Și așa, în perioada de criză, noi ne-am mărit de șapte ori capacitatea de producție. Am dat din comenzile noastre și altor fabrici din județ și chiar din județele limitrofe”.

    Cum se face însă că pe o piață care, prin definiție, este concurențială, Elena Stoica  a dat de muncă și altor fabrici? „Consider că există loc pentru toată lumea în industria confecțiilor. Există concurență, dar în același timp ne-am dat seama că trebuie să ne unim. A trebuit să conștientizăm că avem probleme comune și trebuie să ne susținem. Pentru că, printre altele, sunt și președinta Asociației Confecționerilor din România. Discut cu colegii mei ca să înțeleagă toată lumea că e momentul să ne dăm mâna pentru că numai așa putem să reușim. Asta dacă vorbim la nivel de management și middle management. Dacă ne referim la oameni, există fenomenul de migrație a forței de muncă de la unul la altul. Și și-așa piața nu are forță de muncă”.
   
    Este industria ușoară o lume a femeilor sau a bărbaților? „În industria asta negociez cu bărbații în 70 – 80% din cazuri. E și asta tot o lume a bărbaților. Dar totul ține de strategia fiecăruia. Business-ul nu are sentimente. Există parteneri care trebuie să se respecte, să se plaseze pe același nivel. Pornești de la poziții egale. Dar respectul trebuie să-l câștigi. Nu există femei puternice, există femei care își asumă diverse roluri – de femei de carieră, de om politic, de mamă, de bunică. Găsești echilibrul în ceea ce ți-ai asumat, chiar dacă e un echilibru fragil.”

    Pentru oricine stă de vorbă cu Elena Stoica este clar că o pasionează ceea ce face. Este clar că munca îi acaparează foarte mult timp, dar familia a înțeles-o și a sprijinit-o. Este căsătorită cu judecătorul Florin Stoica, fostul președinte al Judecătoriei Panciu. „Cu soțul m-am întâlnit la Panciu. El era jurist consult la Chimica Mărășești, apoi a venit judecător la Panciu. A lucrat și la Tribunalul Vrancea, apoi iar la Panciu, președintele Judecătoriei. Soțul meu a fost un mare înțelept pentru că a înțeles gradul meu de implicare în carieră. M-a susținut foarte mult și mi-a dat timp. Cu toate astea, munca este muncă, iar familia familie. Și eu și soțul meu ne-am lăsat problemele la serviciu”.
    Au doi copii, o fată și un băiat, ambii notari, fata la Galați, băiatul la București. „Din partea fetei am o nepoțică de 2 ani și jumătate care va fi moștenitoarea mea”, spune Elena Stoica zâmbind cu duioșie.
   
    Și tot cu duioșie vorbește despre Fuego, cel pe care îl admiră pentru că și el este pasionat de munca lui. „Simți nevoia să evadezi. Am îndrăgit dintotdeauna arta, cultura. Paul Surugiu, Fuego, este un artist complet, îl admir, este profilul omului care face performanță pentru că tot ceea ce face, face cu pasiune, implicare, dăruire. Este interpret, compozitor, actor, pictor. Pictează noaptea. Vinde tablourile, iar cu banii obținuți ajută artiștii talentați, copiii, bătrânii. De-a lungul timpului am construit o prietenie cu Doina Levintza și împreună cu ea i-am făcut primele costume de scenă lui Fuego. De la ea am învățat, apoi, sub supravegherea ei, le-am făcut singură. Acum îi facem și decorul pentru spectacole”.

    Pentru ce alte vedete face haine? Oana Turcu, Marina Almășan, Teo Trandafir, Iuliana Marciuc, Diana Enache (imaginea brandului Lulyon). „Eu sunt designer-ul, dar colaborez și cu studenți de la Facultatea de Artă de la Cluj”.

    La finalul interviului, am intrat în magazinul din incinta fabricii Tricotton. Nu știam la ce să mă aștept, eram ca cei din Complexul Căprioara. Și am rămas, la fel ca ei, cu gura căscată, văzând ce croială elegantă au sacourile, ce moderne sunt rochiile, ce bine se așează pantalonii. Și totul la prețuri de producător. Elena Stoica se gândește la o gală a femeilor de succes din Vrancea, la prezentări de modă aici, la noi în județ. Mi-ar plăcea ca aceste idei să devină realitate și Vrancea să nu fie doar un județ al producătorilor din industria ușoară, ci și al modei în sine. Femei frumoase sunt, idei și creativitate sunt, bani sunt, rămâne doar ca cineva să pornească pe acest drum și sigur va găsi alți temerari care să i se alăture.  

FLASH INTERVIU

Cartea de pe noptieră: De la idee la bani, de Napoleon Hill
Bărbatul ideal: cel care are încredere în parteneră; secretul căsniciei este să stai cât mai puțin timp cu soțul
Copiii: trebuie învățați se se descurce singuri în viață
Politică: e o provocare
Vacanța: înseamnă odihnă și de fiecare dată locuri noi
Filme/seriale/emisiuni:
filme relaxante; la seriale nu mă uit; mă uit la Discovery
Frumusețe: o femeie trebuie să se îngrijească, țin foarte mult la aspectul exterior; aspectul este starea noastră de bine
Puterea: înseamnă să-ți asumi; cu cât îți asumi mai multe, cu atât ești mai puternică
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: Monitorul de Vrancea este sursa de informație locală; intru pe site-uri, văd știrile la televizor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here