Actele la control! Plt adj Iuliana Stănculescu verifică zâmbind respectarea normelor de securitate la incendii. „Nu știu ce e depresia. Nu vreau să mă las doborâtă“

    Este singura femeie din cadrul Serviciului Inspecția de Prevenire, Compartimentul Control și Activități preventive al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” (ISU) Vrancea. Plutonier adjutant Iuliana Stănculescu m-a dezarmat de cum am intrat pe ușă, oferindu-mi un zâmbet cald și larg, specific oamenilor caroră le sunt dragi oamenii. Iuliana Stănculescu, inspectoare în cadrul ISU Vrancea, este o femeie ce poate fi descrisă cu ușurință printr-un singur cuvânt: putere. Deși are un chip pe care natura a desenat cele mai feminine trăsături, decorându-l cu ochi de culoarea mării netulburată de valuri, păr blond și piele ce pare să nu cunoască trecerea timpului, plutonier adjutant Iuliana Stănculescu se poate impune fără probleme, atunci când vine vorba de neregulile constatate, prin prisma meseriei pe care o are. După 17 ani în care a lucrat în civilie, la CUP Focșani,  plutonier adjutant Iuliana Stănculescu a trecut la viața de cadru militar. Și-a dorit nespus să poarte uniforma militară, iar de 10 ani face acest lucru cu mândrie în cadrul ISU Vrancea.

    „De uniforma militară sunt îndrăgostită de mic copil. Èšin minte că atunci când  plecam la mare cu trenul și treceam peste podul de la Cernavodă, unde erau militarii, ne salutam iar eu eram foarte încântată. Înainte de 1989 am participat la diferite parade, am fost și comandant la Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei, am făcut tir și eram oarecum pasionată de partea asta”, mi-a povestit Iuliana, care nu și-a abandonat visul din copilărie, iar acum îl trăiește la maximum.
    În 2007, când a aflat că se fac angajări din sursă externă, plt. adj Iuliana Stănculescu nu era decisă în totalitate să participe, dar în cele din urmă a lăsat deoparte îndoielile și, așa cum ea însăși mi-a spus, și-a demonstrat că este cu adevărat persoana care crede despre sine că este. Deși nu trecea printr-o perioadă tocmai ușoară, iar sufletește nu se afla în cea mai bună stare, Iuliana și-a învins suferința pricinuită de o separare, ce se apropia cu pași repezi, și a decis că trebuie să încerce, să-și demonstreze că poate, pentru ea, dar mai ales pentru fiica sa.  „Fostul meu soț a fost 15 ani militar aici și, fiind cu haina militară în casă, mi-a surâs ideea și am zis să încerc. Mi-a venit foarte greu, după 17 ani într-un loc… Dorindu-mi foarte mult, pentru mine a fost ușoară trecerea din civilie la ceea ce fac aici. Până s-a impus uniforma militară, pentru că inițial puteam veni și în civil, eu mi-am dorit să devină obligatorie și să o port. Faptul că activitatea pe care o desfășor necesită uniforma militară, este chiar o onoare pentru mine. Cred că oricare altă uniformă militară ar fi reprezentat o onoare pentru mine”.

    Plt. Adj. Iuliana Stănculescu este un exemplu de forță și de rezistență, cum rar îți este dat să întâlnești. Spune despre sine că i-a plăcut întotdeauna să lucreze cu oamenii. În cadrul Compartimentului Control și Activități preventive se poate spune că lucrează din plin cu oamenii. Nu stă în birou decât câteva zile pe lună, iar în rest merge pe teren, la diferite insituții sau operatori economici, unde verifică dacă aceștia respectă toate normele în vigoare, cu privire la posibilele situații de urgență.
    „Începând cu prima zi a lunii, când planificăm controalele pentru luna în curs, în afara de 1 ale lunii și ultima zi din lună când rămânem la birou, restul este muncă de teren. Facem controale la diverși operatori, fie că este instituție medicală, de învățământ, de cult, de cultură, până la operatori economici. Este o muncă solicitantă. O condiție la angajare este să faci față stresului, pentru că este stres în orice domeniu militar, apoi este disciplina care se impune. Noi, intrând în contact cu diverse categorii sociale, trebuie să avem un comportament adecvat. Trebuie să te adaptezi nivelului fiecăruia. Uneori trebuie să mai stai să mai asculți și necazurile lor, că asta e. Activitatea este de îndrumare și control, iar când ajungem la partea de control, când vine vorba de partea materială, unora le este mai greu, pentru că știți cum sunt condițiile în ziua de azi. Oamenii încearcă să îndeplinească toate condițiile, iar asta necesită foarte mulți bani, dar în momentul în care îți asumi o anumită activitate trebuie să te conformezi legilor în vigoare și să poți să-ți desfășori activitatea în bune condiții, pentru că ai angajați, în școli sunt copii, în lăcașurile de cult sunt slujbe, unde vin și bătrâni și copii și trebuie să-i protejezi, pentru că toți aceștia vin în casa ta practic, iar tu trebuie să ai grijă de ei. Noi încercăm să înlăturăm neregulile pe care le găsim. În mare parte încercăm pe timpul controlului, atât cât se poate, altele le consemnăm într-un proces verbal și le dăm un termen de remediere. Unele le mai și sancționăm, asta e. În general, pe cele care se repetă de la an la an le sancționăm.Trecem cu vederea o dată, e normal, dar atât. Mie îmi place lucrul cu omul”, mi-a explicat plt. adj Stănculescu. 

    De multe ori merge singură pe teren. Cu toate acestea, mi-a spus că nu se teme și că nu-i place să facă pe dura și nici să apeleze la litera legii ca să-și justifice deciziile, ci să-i explice omului, pe înțelesul său, ce are de făcut astfel încât angajații săi, sau cei care-i trec pragul, să fie în siguranță. „Nu trebuie să faci pe dura din punctul meu de vedere. În primul rând te duci la niște oameni, iar tu ești tot om. Unii se sperie, când știu că trebuie să vină inspectorul. Noi facem și controale planificate, anunțate în prealabil. În general pentru controalele la localități se face o adresă la sfârșitul lunii anterioare pentru luna următoare, care cuprinde perioada controlului și numele celui care vine în control. Dar sunt și controale inopinate, pe care le efectuăm și pe care nu le știm nici noi dinainte. Mie îmi place activitatea asta, tocmai pentru faptul că relaționez foarte mult cu diverși oameni. Am avut ocazia să-mi cunosc și județul prin prisma meseriei. Avem oameni buni în județ. Chiar avem oameni buni. În general sunt gospodari. Omul de la țară este nevoit să muncească, altfel nu are cum să trăiască. Clar diferă partea rurală de partea urbană, ca structură social-economică. Când am început să lucrez aici nu am simțit că trebuie să schimb ceva la mine. M-am adaptat imediat. Nu știu cum s-a întâmplat cu alții, dar mie mi-a plăcut și am luat-o ca atare. Relaționez foarte ușor cu oamenii, oriunde merg, fie că este vorba de o instituție, sau de un operator, eu intru cu zâmbetul pe buze. Mi se pare firesc să zâmbești și să fii calm, pentru că nu te duci să dai cu parul, ci te duci să-l faci pe om să înțeleagă ce ar putea dăuna pe linia asta a situațiilor de urgență în activitatea sa. Mi se pare normal să nu mă duc cu litera legii și el să nu înțeleagă care e problema. Trebuie să te faci înțeles. Majoritatea când și-au făcut o societate, normal ar fi să cunoască toată legislația, fie că este pe finanțe, ITM, situații de urgență. Merg și singură și însoțită în controale. Anul trecut am fost mai mult singură. Din cauza schimbării organigramei s-a redus numărul de inspectori și am fost nevoiți să acoperim aceeași zonă cu un număr mai mic de inspectori. Eu zic că am făcut față, chiar dacă a fost mai solicitant. Am întâlnit și proprietari nemulțumiți, recalcitranți, dar noi trebuie să ne păstrăm calmul și să-i aducem la cunoștință că poate să conteste orice decizie pe care am luat-o, dar nu am avut probleme deosebite. De felul meu sunt o persoană mai tare, nu mă pierd foarte ușor. La CUP mai întâlneam oameni nervoși, dar și acolo mă descurcam”.
 

    Chiar dacă lucrează între bărbați, nu a simțit niciodată excese de misoginism. Este singura femeie de la inspecție și spune că se simte respectată. Acasă o așteaptă tot doi bărbați, soțul și fiul, fiica sa fiind plecată la Iași. Deși la serviciu trebuie să fie militar, acasă își intră, cu devotament, în rolul de soție și mamă. „Îmi place că suntem un colectiv unit. De toți suntem 9 inspectori pentru tot județul, suntem în deficit, dar atât cât putem ne adaptăm. Când ajung acasă intru în celălalt rol. Fiica mea este studentă la Iași, deci sunt cu doi bărbați și în casă. Sincer, mă înțeleg mai bine cu bărbații decât cu femeile. Pe timpul iernii stau cu soțul mai mult în casă, iar seara ne mai așezăm să ne uităm la câte un film, dar din nefericire eu mai adorm. Timpul este oricum foarte scurt pentru că ajungi acasă, pregătești masa și ca orice femeie găsești multe de făcut. Pot să spun că sunt femeie pe 8 martie, în rest sunt militar”, mi-a mărturist râzând.
    „De multe ori, chiar le spun colegilor, când se întâmplă să mai scape vreunul câte o glumă mai deocheată: lăsați, eu sunt femeia-bărbat! Este plăcut, nu există zi de la Dumnezeu să nu râd, indiferent că sunt aici sau acasă. Eu zic că rezist foarte bine stresului. Nu mi-am permis niciodată să sufăr. Sunt dură cu mine, pentru că viața merge înainte. Eu nu știu ce este depresia. Nu vreau să mă las doborâtă”.

    Își iubește locul natal, o impresionează peisajele frumoase și nu a fost tentată niciodată să plece din țară. „Îmi place România. E țara mea și de câte ori am fost plecată mi-am dorit să ajung acasă, cu toate că aici îl mai am doar pe tata. Aici mă simt în siguranță”, mi-a spus. Fire puternică și echilibrată, de multe ori își reîncarcă bateriile cântând sau ascultând muzică. Pasiunea pentru muzică s-a transmis din generație în generație, ea preluând talentul de la părinții săi și lăsându-i-l mai departe fiicei sale. „Mă vindecă muzica. Eu nu știu ce este aceea astenie de primăvară, eu înfloresc odată cu natura. Nu m-am lăsat niciodată doborâtă, chiar dacă mi s-a mai umplut și mie paharul și am izbucnit. Îmi place să cânt orice, de la operetă până la muzică populară. Tatăl meu a cântat la vioară, iar mama mea în cor. Fiica mea cântă, a studiat canto. Am încercat să o conving pe fiica mea să urmeze o carieră militară, dar nu a mers, e anti talent la sport. Băiatul are un an și ceva de când face judo și îi place, a avut primul lui examen și chiar a obținut rezultate foarte bune, era foarte fericit. El este mai sportiv, este foarte energic, își reîncarcă bateriile dormind cinci minute”.

    Ca militar nu poți să faci ceea ce face un civil și unora le vine mai greu să se adapteze, să treacă de la o libertate fără margini la ceva restrictiv, dar, spune plt. adj. Iuliana Stănculescu, esențialul este să te adaptezi. „Nu te adaptezi, poți să pleci, nu este nici o problemă. Când am tras cu arma aici, s-au minunat toți colegii. Noi femeile gândim de două ori înainte de a face ceva, bărbații sunt mai impulsivi. În 2007, când am intrat la ISU, mă pregăteam să divorțez. De multe ori m-am întrebat de unde am avut atâta putere. Când am dat testul psihologic a fost examenul vieții mele, pentru că sufletește eram praf”.
    Crede că, psihologic vorbind, femeile sunt mai puternice decât bărbații și pot face cu ușurință foarte multe lucruri. „La noi și educația a lăsat femeia la o parte și foarte puțin avem în familie exemplul femeii puternice. Trebuie să-ți înveți copiii să aprecieze persoana la justa valoare, nu în funcție de sexul pe care-l are. Eu asta încerc cu copiii mei. Pe fată vreau să o învăț independentă, să nu depindă de absolut nimeni, iar pe băiat vreau să-l învăț să respecte frumosul și cred că am reușit. Băiatul, de mic, dacă vedea o păpădie înflorită o lua și mi-o dădea, iar asta fără să i-o inoculez eu neapărat, ci a văzut-o la soțul meu, care îmi aduce flori acasă.
    Copiii fac ceea ce văd acasă. Primul exemplu sunt părinții. Accesul la informație a ajutat femeia să evolueze. Înainte de revoluție aveam două ore de televizor pe zi, dintre care trei sferturi erau de știri și zece minute de desene animate la culcare. Accesul la informație ne-a determinat să cunoaștem mai multe și tehnologia își spune cuvântul. Nu mai văd diferențe între femei și bărbați. Femeia este văzută mult mai bine acum, decât era văzută înainte. Dacă eu am văzut-o pe mama mea doar o gospodină, acum femeia mai face și altceva, are și alte roluri. Eu sunt o persoană verticală. Totul pleacă în primul rând de acasă, de la cum ești crescut. Cu taică-meu cred că am avut în toată copilăria mea vreo patru discuții așa mai serioase, dar pe care le țin minte și acum. Eu eram o răzvrătită de mică.
    Pot să spun că am fost mai băiețoasă, pentru că am jucat și tenis și fotbal, am făcut atletism de performanță. Dacă mama îmi spunea să vin la 8 în casă, eu veneam la 8:10, ca să nu fie ca ea. Poate că la vremea aceea nu puteam să o înțeleg. Ea, într-adevăr a fost o gospodină, a crescut patru copii mai mult singură. Tata a avut un serviciu pentru care pleca lunea și venea sâmbăta, a fost tată de duminică, iar mama a fost nevoită să ne crească singură. Ea a fost și tâmplar și electrician. Eu așa am perceput-o pe mama. Eu mă mai contraziceam cu ea, iar asta era picătura care-i umplea paharul, dar la vremea respectivă eu nu puteam să o înțeleg. În limita posibilităților de atunci, pot să spun că nu mi-a lipsit nimic, dar ca orice om, când ai ce îți trebuie, nu știi să apreciezi. De la mama mai luam și câte o palmă, dar tata  nu a ales varianta asta. Tata îmi punea întrebări care mă făceau să gândesc. Probabil și fiind absent i-a venit mult mai ușor să ne abordeze. Eu de tata, sinceră să fiu, m-am apropiat când a ieșit la pensie. Fiica mea este o fire introvertită, am muncit cu ea vreo trei ani să o fac să deschidă gura singură, fără să fiu eu nevoită să mai pun întrebări, iar acum, cât este la facultate, mă sună zilnic să-mi spună ce a făcut”.

FLASH INTERVIU

Cartea de pe noptieră: Cei trei mușchetari, de Alexandre Dumas
Bărbatul ideal: soțul meu
Copiii: frumoși, deștepți
Politica: nu mă pasionează
Vacanța: cu familia și prietenii
Filme/seriale/emisiuni: tot ce e frumos și constructiv
Frumusețe: suflet nobil
Putere: 100%
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: știri, emisiuni muzicale, sport