Data de 11 martie marchează împlinirea unui secol de la raportarea primului caz de gripă din cadrul pandemiei mondiale de gripă spaniolă, care, la sfârșitul Primului Război Mondial, a ucis între 20 și până la 100 de milioane de oameni, conform diferitelor estimări. În urmă cu 100 de ani virusul gripei spaniole a infectat aproximativ o treime din populația planetei. Amploarea pandemiei și gravitatea infecției devin evidente dacă ne gândim că doar în Statele Unite, în luna octombrie a anului 1918, s-au înregistrat 195.000 de decese din cauza gripei.
Această gripă neobișnuit de gravă s-a răspândit incredibil de rapid în întreaga lume, profitând de distrugerile și mizeria rămase după Primul Război Mondial. Gripa spaniolă a băgat în carantină Europa și SUA, a copleșit India și a ajuns chiar până în Australia dar și în unele insule izolate din Pacific. În doar 18 luni, cel puțin o treime din populația planetei a fost infectată. Estimările numărului de victime variază între 20 de milioane, 50 de milioane și până la 100 de milioane morți. Dacă valoarea cea mai mare a estimărilor privind mortalitatea este cea adevărată, atunci gripa spaniolă a ucis mai mulți oameni decât cele două Războaie Mondiale la un loc.
Război și molimă
Gripa este provocată de câteva virusuri înrudite strâns între ele, însă o tulpină dintre acestea, (tipul A), este legată de epidemiile cu cel mai ridicat număr de victime. Pandemia din 1918 – 1919 a fost provocată de un virus H1N1. Deși a devenit cunoscută drept „gripa spaniolă”, primele cazuri au fost diagnosticate pe teritoriul SUA în ultimul an al Marelui Război. Până în martie 1918 SUA s-au aflat în război cu Germania și Puterile Centrale timp de 11 luni. În acest interval de timp armata americană, relativ mică și nepregătită, s-a transformat într-o forță militară de nivel mondial și a trimis peste 2 milioane de soldați în Europa.
Forturile militare americane au fost extinse, pe măsură ce întreaga națiune americană s-a mobilizat pentru război. Unul dintre acestea a fost Fort Riley, din Kansas, unde s-a construit o nouă facilitate de antrenament – Camp Funston – cu capacitatea de a pregăti 50.000 de recruți. Un soldat din această bază militară s-a prezentat la 4 martie la infirmerie cu febră. În doar câteva ore peste o sută dintre camarazii săi au început să acuze stări febrile. Åži mai mulți se vor îmbolnăvi în săptămânile ce au urmat. În luna aprilie, trupele americane au debarcat în Europa și au adus acest virus cu ele. Începea primul val al pandemiei.
Rapiditate letală
Așa-numita gripă spaniolă avea să-și ucidă victimele cu o rapiditate fără precedent. În Statele Unite abundă poveștile despre oameni care s-au trezit dimineața bolnavi și au murit în drum spre serviciu. Simptomele erau terifiante: pacienții făceau febră și începeau să respire cu greutate. Din cauza unui aport scăzut de oxigen, fața bolnavilor căpăta tente albăstrui. Hemoragiile interne umpleau plămânii cu sânge iar victimele vomitau cu sânge și se înecau cu propriile fluide. Spre deosebire de numeroasele tulpini gripale care s-au manifestat înaintea sa, gripa spaniolă nu i-a afectat preponderent pe cei mai slabi indivizi – copiii și bătrâni – dovedindu-se la fel de letală pentru adulții în putere cu vârsta între 20 și 40 de ani.
Principalul factor care a favorizat răspândirea acestui virus a fost, desigur, războiul ajuns atunci în ultima sa fază. Epidemiologii nu au căzut încă de acord cu privire la originea exactă a acestei tulpini virale, însă cei mai mulți dintre ei sunt de părere că ar fi fost vorba de o mutație genetică produsă, probabil în China. Este clar însă că noua tulpină virală s-a manifestat la nivel global din cauza mișcărilor de trupe din diferitele părți ale lumii.
Drama Marelui Război, aflat pe sfârșite, a făcut să treacă neobservată mortalitatea neobișnuit de mare adusă de noul virus gripal. În stadiul incipient al pandemiei, natura bolii nu fusese bine înțeleasă de medici și victimele erau puse pe seama pneumoniilor. Cenzura strictă practicată în timpul conflagrației mondiale în țările implicate a împiedicat publicarea rapoartelor despre noua epidemie de gripă. Singurele informații publicate încă de la începutul pandemiei pe acest subiect provin din Spania, țară neutră în Marele Război. Din această cauză boala a primit numele de „gripă spaniolă”.
Cel de-al doilea val
Barăcile și tranșeele supraaglomerate ale Marelui Război au devenit veritabile noduri de transmitere a virusului gripal H1N1. Odată cu repoziționarea trupelor, infecția ajungea și în alte regiuni. Valul contagios ce a pornit din Kansas a părut să-și piardă din virulență după câteva săptămâni, însă a fost doar ceva temporar. Până în luna septembrie a anului 1918 epidemia era gata să intre în faza cea mai letală.
Conform experților, cele 13 săptămâni dintre lunile septembrie și decembrie 1918 au constituit perioada de maximă intensitate a pandemiei, când au murit cei mai mulți oameni. Cel puțin 195.000 de americani au murit doar în luna octombrie. Pentru comparație, numărul total al militarilor americani morți în Primul Război Mondial este de 116.000. Din nou, taberele militare supraaglomerate au constituit locurile ideale pentru răspândirea virusului. În luna septembrie, la baza militară Camp Devens din Massachusetts erau deja înregistrate 6.674 de îmbolnăviri.
În timp ce criza pandemică se apropia de punctul său culminant, spitalele, deja aglomerate după război, nu au mai putut face față numărului uriaș de bolnavi de gripă. Pompele funebre și groparii nu mai făceau față și multe dintre victimele „gripei spaniole”, în special cei mai săraci, ajungeau în gropi comune. Sfârșitul anului 1918 a dus o nouă calmare a pandemiei, însă cel de-al treilea și ultimul val de îmbolnăviri a început în luna ianuarie 1919. Din fericire acest al treilea val nu a mai avut virulența primelor două iar mortalitatea a scăzut foarte mult. Chiar și așa, cel de-al treilea val a făcut numeroase victime. Australia, țară care a introdus rapid o carantină strictă, profitând și de izolarea sa geografică, a reușit să oprească primele două valuri ale pandemiei. Însă la începutul anului 1919 boala a ajuns și la Antipozi, ucigând câteva mii de australieni.
Din fericire însă, vârful pandemic trecuse, iar mortalitatea se afla pe un trend descendent. Au fost cazuri de deces din cauza unor infecții gripale, probabil cu o tulpină diferită, până în 1920, însă până în vara lui 1919, o mutație genetică naturală suferită de virus și măsurile de carantină luate de autorități au dus la încheierea pandemiei. Chiar și așa, efectele economice ale gripei spaniole s-au resimțit și în următorii ani, iar mulți dintre supraviețuitori au rămas cu complicații medicale pe viață.
Impact de durată
Această pandemie a atins practic fiecare colț al lumii. În Marea Britanie au murit aproximativ 675.000 de oameni. În Japonia s-au înregistrat circa 400.000 de victime. Samoa de Vest, o țară insulară din sudul Pacificului, și-a pierdut o cincime din populație. Cercetătorii estimează că în India mortalitatea a fost între 12 și 17 milioane de persoane. La nivel mondial, mortalitatea a fost estimată între 10% și 20% din numărul total de persoane infectate.
În prezent, într-o lume mult mai aglomerată și interconectată decât la începutul secolului trecut, virusurile gripale pot suferi oricând o mutație care să le facă letale, iar o pandemie de tipul celei din 1918 – 1919 ar fi devastatoare.
