GALERIE FOTO: INTERVIU fără ocolișuri cu primarul Elena Gîrneaţă, fiica preotului Ștefan Argatu. „Anul acesta voi fi din nou soacră și mămică“

0
17000


Elena Gîrneață este primar la Slobozia Ciorăști din 2004. Fiică a preotului și duhovnicului Ștefan Argatu, ea a parcurs întreaga carieră în baza principiilor creștine. Anul acesta va da naștere celui de-al șaselea copil și spune că natalitatea trebuie încurajată mai ales în mediul rural. Crede că femeile sunt mai puternice decât bărbații și că ar trebui mult mai bine reprezentate la nivelul administrațiilor locale. Citiți un interviu despre credință, politică, administrație, bucuriile și necazurile unei femei care a reușit cu succes să îmbine cariera cu viața de familie.

Reporter: Cum ați decis să candidați prima oară la funcția de primar? V-a convins cineva sau a fost o decizie pe care ați luat-o singură?
    Elena Gîrneață:
A fost o alegere proprie. După terminarea facultății, în momentul în care m-am decis să fac un centru pentru bătrâni, aveam nevoie de o viză din partea primăriei. Cerând acea viză de la primarul Taslău Mircea, care era pe funcție la vremea respectivă, nu am primit acea aprobare de care aveam nevoie pentru demersurile conform proiectului. Atunci a fost prima idee de a candida. Am ajuns la tatăl meu, preotul Åžtefan Argatu, și i-am zis: tată, uite ce mi s-a întâmplat! Aș vrea să merg mai departe, dar nu pot pentru că îmi trebuie această viză din partea primăriei….și atunci am aruncat-o zâmbind! Ei, am să candidez eu în locul domnului primar, să vedem ce-o să mai facă! Iar tatăl meu a spus că este foarte bine! „Un gând foarte bun și Doamne ajută!” Åži de atunci a pornit prima mea idee, practic mi-a încolțit ideea de a deveni primar. Aveam la acea vreme 27 de ani, iar la 28 eram deja primar. În 2004 am ieșit primar prima dată.

Rep.: V-a fost teamă că fiind femeie vă va fi mai greu să câștigați încrederea și votul oamenilor?
    E.G:
Mai greu, da, cu siguranță și asta am văzut-o pe parcursul acestor 14 ani de când sunt primar. Teamă nu mi-a fost, pentru că întotdeauna am zis și repet, consider că femeia este mai puternică decât un bărbat. Eu așa o văd.  Åži acasă și în societate, crescând copiii și educându-i, plus aducând și bani, o văd mai puternică decât un bărbat. Åžtiți că este vorba aceea: „În spatele unui bărbat puternic, este o femeie și mai puternică”. Este mai greu, dar străbatem, cu toate că cei din afară ar spune că este invers, fiind femeie, va fi mai ușor. Nu, nu este așa. Munca este de două sau trei ori mai grea și mai asiduă față de a unui bărbat. Tot timpul le-am făcut cu mare dragoste, dar cu greu. Åži orice lucru bun făcut se face cu greu și în timp.

Rep.: De-a lungul carierei dumneavoastră, în administrația publică locală ați întâlnit piedici ca femeie sau acest lucru a fost un atuu?
    E.G:
Sincer, am întâlnit mai multe piedici. Ca și atuuri, da… când te vede cineva, la prima vedere, este foarte ok, te poftește în birou, rezolvăm o parte din treburi dar ulterior se pare că nu ajungem acolo unde dorim și atât de repede precum un bărbat. Traseul este mai greu și anevoios, mai ales când ești o femeie cinstită, corectă și devreme acasă.

Rep.: Având în vedere că România este condusă pentru prima dată în istoria ei de o femeie prim ministru și că în guvern sunt multe doamne ministru, credeți că și în administrația publică locală ar trebui să fie mai multe femei?
    E.G:
Da, asta am zis-o dintotdeauna. Nu pentru că sunt femeie, dar într-adevăr, femeia unde calcă, se cunoaște. Rămân lucruri foarte frumoase în urma ei. Pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu această latură. În primul rând, avem foarte multă credință, nădejde și dragoste. Eu așa zic, că sunt cele trei virtuți pe care femeia le are din plin. Însuși Mântuitorul a dat exemplu de femeia care este mai isteață și a fost presus bărbatului. Ei nu au avut curajul să se ducă să vadă la mormântul Mântuitorului dacă este acolo, iar femeile mironosițe au fost primele care s-au dus. Deci curajul femeii există, dar ea trebuie undeva susținută neapărat de familie. Eu dacă nu aveam susținerea familiei, a copiilor, nu știu dacă puteam să fac față și pe această cale chiar vreau să le mulțumesc pentru că este un drum foarte greu și anevoios. La un moment dat cineva trebuie să se ducă pe locul II și atunci familia dacă nu te înțelege, nu poți să mergi mai departe.
    Inima de mamă tot timpul înclină către familie, dar dacă familia te înțelege și te sprijină spunându-ți: „Da mamă, faci bine ceea ce faci și noi îți suntem alături și suntem mândri de tine”, atunci te ridică. După un timp, se ajunge pe același nivel, și familia și primăria și merg toate ca pe roate. Administrația publică este tot ca o treabă gospodărească a unei femei. Eu așa o văd. Mult mai multe femei aș vedea în funcția de primar decât bărbați, pentru că știu să chibzuiască banul, știu să se gândească la școli, că aici e latura aceea de ce lași mâine localității și de ce educi poimâine pentru generația viitoare. De educație nu mai vorbim, pentru că o mamă se chinuie de când are primul copil și vrei să-l educi și nu mai faci diferența că educația de acasă e într-un fel sau cea de la școală în alt fel; ceea ce spun copiilor mei, același mesaj îl transmit și copiilor mei adoptivi, așa cum îmi place să le spun copiilor de la școală. Deci femei pe funcție, cât mai multe!

Rep.: Cum arăta Slobozia Ciorăști când ați preluat primul mandat de primar și unde este acum? Care sunt lucrurile de care sunteți mândră că le-ați realizat ca edil șef?
    E.G:
Nu îmi place deloc să mă laud. Îmi place ca omul care locuiește în comună, el să vină și să laude, să aud din alte părți, de la alte persoane care calcă pragul comunei noastre. Pentru că trebuie să vă răspund la întrebare, vă spun sincer că în anul 2004, a doua zi după alegeri, când m-am așezat pe scaun, pe care cu greu l-am găsit, podeaua era ruptă și nu existau perdele la geamuri, m-a luat groaza. Primul impuls a fost să plâng și să mă întreb ce caut eu aici?! Ca după aceea, să mă ridic și toți veneau, școala cerea, primăria cerea, căminul arăta groaznic, drumurile erau ca după război, practic totul arăta ca după război. Åži după aceea, cu calm am luat totul. Mi-am zis că trebuie să pot.
    Dacă pot acasă cu 4 copiii să duc totul, trebuie să duc și la primărie. Atunci îmi doream să fac foarte mult dar nu aveam cu ce și te loveau dușmanii, pentru că la candidatură, au mai fost încă 7 bărbați și a fost greu. Vă dați seama că toți au rămas consilieri locali și era un zbucium. Pe o parte te chinuiai să aduni bani să faci ceva, pe altă parte consilierii de la acea vreme și foști primari, tot timpul îmi puneau bețe în roate.
    Tot Dumnezeu m-a luminat, la prima ședință în care mi se impunea un anumit viceprimar, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că dacă aș fi rămas cu viceprimarul, care de fapt era fostul primar, nu făceam nimic. Aici ne blocam. Pentru că el avea o experiență, eu aș fi mers după niște principii și cu frica lui Dumnezeu și nu ar fi ieșit nimic. Åži atunci m-am impus! M-am dus la prefectură și am zis: eu acum îmi depun demisia și am plecat acasă! Lumea era aici, cu lopeți, cu topoare, că dacă rămâne fostul primar, viceprimar, ei îi fac rău. Era o revoltă populară. M-am întors, le-am spus că o să fiu susținută cu ceea ce vreau și să aleg ceea ce vreau și de aici a pornit totul înspre binele comunității, pentru că tot ce am gândit, am putut să duc la bun sfârșit. Revin și spun din nou că Dumnezeu m-a ajutat și rugăciunea. Te rogi la bunul Dumnezeu să-ți lumineze mintea, să faci ceea ce trebuie pentru om.
    Åži am pornit încetișor cu școli, grădinițe, asfalt, alimentare de apă. Cu chin, dar după aceste perioade grele, a fost și bucuria pe măsură. Pot spune că sunt mândră de ceea ce am făcut, poate se putea și mai bine dar nu știu ce să spun…având o comunitate de gradul III, la nivel de județ, eu totuși zic că am ajuns la un nivel de gradul I. Asfalt, apă, iluminat public peste tot, grădinițele, școlile, căminul, biserica și sperăm să ne ajute Dumnezeu să terminăm și mănăstirea de la intrare, doar că acolo trebuie bani foarte mulți și ne putem lăuda cu biserica din cadrul mănăstirii, că este a doua ca mărime, și este vorba doar de un metru, în raport cu catedrala de la Focșani. O să fie ceva frumos și trebuie neapărat, nu că o facem din mândrie. Oamenii nu mai au loc în bisericuța mică, stil maramureșean, se chinuie și trebuia una mai mare.
    Eu zic că am făcut dar Dumnezeu știe ce-o să fie în viitor. Mulțumim pentru ceea ce am realizat până acum, vremurile sunt din ce în ce mai grele, se văd deja. Se pun biruri prea mari pe oamenii necăjiți și săraci de la sate și ca drept dovadă, sunt niște modificări în lege și ni se cer niște servicii pe care ar trebui să le înființăm noi, toate primăriile.
    Fac apel către cei de la guvernare, să vină un pic în satele românești, să coboare pe pământurile astea, poate au bunici, dar eu nu pot să cred că sunt atât de habotnici încât atunci când ajung la guvernare, să nu știi de ce se lovește un om din mediul rural. Nu știu cine ar putea face în Vrancea serviciul de iluminat public. Dacă noi îl avem făcut din 2008, eu acum trebuie să cer fiecărui om, bani în plus, pentru că mi-au spus oamenii: „Dacă vreți să ne mai cereți bani, nu mai avem de unde da. Dacă nu, stingeți toate becurile și rămânem fără lumină pe străzi”. Ca primar am venit mereu în ajutorul lor. Ne lovim cu aceste probleme și nu doar eu, ci toți primarii.

Rep.: Cum ați reușit să îmbinați această lungă carieră în administrația publică locală cu viața de familie? Cum este doamna Elena Gîrneață pe plan familial?
    E.G:
Cred că în primul rând o femeie cu frică de Dumnezeu, asta am învățat de la părinții mei. Întotdeauna m-am uitat să nu-l mânii pe Dumnezeu și să ascult poruncile, zic că am făcut față cu brio atât în administrația publică dar și în viața de familie. Nu m-am schimbat chiar dacă am ajuns pe o funcție încât să nu mai fiu plăcută în fața lui Dumnezeu și să fiu plăcută înaintea omului. Trebuie să fii foarte iubitoare, să îi înțelegi pe semeni, pentru că la început săracii oameni veneau numai cu probleme. În cei 14 ani am încercat și am marea bucurie acum, să-i văd că vin să mă întrebe ce mai fac sau de câte ori fac o ședință publică, îi întreb ce mai au nevoie și ei îmi spun în grup: „Dumneavoastră știți mai bine ceea ce avem noi nevoie”.
    Mereu i-am susținut și o voi face în continuare, îi cunosc ca pe copiii mei, totdeauna o să-i ajut cu o mângâiere. Dacă legal nu pot să-i ajut, o mângâiere spirituală și sufletească va fi, un sfat bun la fel, orice, dar să plece omul fericit și să se mai întoarcă. Pe plan familial totul este perfect, îmi este și frică să mă laud. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, pentru că am pornit de foarte tânără în viață, într-o căsătorie pe care nu o regret deloc.
    Anul acesta facem 24 de ani de căsătorie, deja am fost o dată soacră și urmează să fiu din nou anul acesta. Voi fi din nou mămică, se pare că Dumnezeu le-a îmbinat foarte frumos și nu am cuvinte decât de mulțumire. Am trei fete, doi băieți și cel din burtică, al șaselea membru încă nu știu ce va fi. Ca mamă, cred că va fi băiat, așa că vom face un echilibru – trei cu trei.

Rep.: Tatăl dumneavoastră, părintele Ștefan Argatu, este un foarte cunoscut și iubit preot și duhovnic. Spuneți-ne ceva despre el și despre influența pe care o are asupra dumneavoastră.
    E.G:
Dacă vorbim de influență, tatăl meu a avut cea mai mare influență asupra mea, de când m-am născut și până acum. Dacă am ajuns ceea ce sunt, este datorită lui, pentru că fiind acasă, al cincilea copil dar fiind fată, aveam o supărare tot timpul, de ce nu am fost băiat să plec cu tata, să ajut ca tata, să mă fac preot ca tata și să slujesc oamenilor. Neștiind că pe traseu, bunul Dumnezeu o să-mi dea același lucru, numai că eu fac administrație publică dar tot cu omul, deci eu îi ajut la o bunăstare, pe când tata lucrează cu sufletul omului. Dacă tata lucrează cu sufletul și îi face să fie sănătoși, eu pe partea cealaltă le ofer condiții și atunci ar trebui să trăiască într-o armonie perfectă și să le fie un pic mai bine, că oricum este greu la necazurile care vin.
    Mereu mi-am dorit să fiu băiat. Acum mă bucur enorm și văd că dacă eram băiat poate nu ajungeam aici și nu puteam face atâtea lucruri frumoase. Mă uit în urmă și realizez că parcă totuși nu merit de la Dumnezeu, de la viață, de la soartă, așa ceva. De multe ori spun că Dumnezeu mi-a dat într-o viață, două vieți. Așa le văd. Cu siguranță cu mine a avut un plan măreț și Doamne ajută să nu-l supăr și să ajung la capăt și să ajung cu ceea ce Dumnezeu a dorit să fac pentru această localitate. La cum am început eu, sper să terminăm tot cu bine și lume să fie mulțumită, și să avem tot timpul frica lui Dumnezeu pe buze și în viețile noastre și în ceea ce facem.
    Vremurile sunt foarte grele și dacă mi-ați dat ocazia, chiar am să discut, nu se mai pune preț pe credință absolut deloc, deci acum este rușinos să te închini în fața bisericii, să ai o credință în Dumnezeu. Ceea ce mă supără cel mai tare, este că noi nu știm să ne iubim țara, să fim patrioți, ca și copii nu am înțeles patriotismul, după chestia cu Ceaușescu și comunism, am înțeles că noi dacă am fi patrioți trebuie să ne slujim undeva conducătorul, eu asta am simțit-o. Nu este adevărat!
    Ca să fii patriot, trebuie să îți iubești țara, credința ortodoxă și neamul. Am fost în Italia și îi vedeam că sunt români, vorbeam în română, se uitau și lăsau capul plecat în jos. Deci lucrul acesta m-a indignat foarte tare și am zis: de ce oare să îți fie rușine să fii român? Suntem cei mai binecuvântați. Uitându-ne pe glob, suntem binecuvântați și apărați. De când am intrat în Uniunea Europeană, mă văd și tot poporul român îl văd, ca un sclav care stă și cerșește niște firimituri, pentru că ni se dă pe o parte și ni se ia pe alta. Îmi pare rău, pentru că ar trebui să punem accent pe credință, pe dragoste între noi, ceea ce s-a luat. Spune și în cărți că Dumnezeu va lua dragostea dintre oameni. Nu mai există dragoste nici între copiii, nici între soți, nici între vecini. După cum este vorba „Dacă nu mai este cărare de la vecin la vecin, s-a terminat totul”, exact cu vremurile astea ne luptăm. Pe funcția pe care sunt, vă spun că așa este.
    Ne dușmănim și toți umblăm după avere. Averea ne-a distrus. La începutul creștinismului, gândiți-vă că oamenii plecau după Dumnezeu, lăsau familiile și mergeau să-l slujească. Acum, am ajuns în vremurile în care pregătim împărăția diavolului, prin care oamenii pleacă, lasă familiile, copiii, lasă dragoste, și pleacă după bani. Ce fac când se întorc cu banii? Nu mai au ce să facă, pentru că nu mai e dragoste, nu mai este armonie, nu au copiii între ei și cred că asta este cea mai mare distrugere din societate.
    Vorbim de sfârșitul lumii, dar acesta e sfârșitul: copiii nu se mai nasc. Tot timpul gândim că dacă facem copiii, oare cu ce îi creștem? O mare înșelăciune diavolească, pentru că tu ca om chiar nu faci nimic, decât ești practic un pion prin care Dumnezeu îți dă tot. Îți dă bani, sănătate, dragoste, iar lucrul acesta îl spun eu pentru că l-am trăit la începutul anilor, când eram studentă și aveam copiii. Nimeni nu mai credea că peste ani și ani, să am atâția copii și să am și cariera asta! Dumnezeu chiar spune: „Dacă eu am grijă de o pasăre, dar de tine ca om?” sau „Nici un fir din capul omului nu se mișcă fără vrerea lui Dumnezeu”… noi nu facem nimic fără Dumnezeu. Åži din cauza aceasta se termină această lume, pentru că nu se mai nasc copii, este revoltător numărul avorturilor și așa se termină lumea.
    Se văd acum aceste probleme prin școli…școlile care se închid. Chiar acum o lună era o discuție la nivel de Inspectorat Åžcolar, prin care Ministerul Educației chiar cerea să se vadă dacă este nevoie de acei bani pentru grădinițe și școli pentru că ele se închid din ce în ce mai mult și aici este marea problemă cu care ne confruntăm la aceste vremuri.

Rep.: Cum considerați că ar trebui sprijinite familiile astfel încât să crească natalitatea mai ales în satele românești?
    E.G:
Eu aș încuraja mămicile, dar probabil și statul ar trebui să ajute mai mult și să se implice. Într-adevăr oamenii din ziua de azi nu fac copii pentru că nu sunt bani. Acum se pune accent pe lucruri de firmă, pe mașini scumpe, tot ce înseamnă lux. Åži oamenii gândesc: „Decât să fac 2-3 chinuiți, mai bine fac unul” iar eu ca primar, pentru că m-am gândit mereu, pe lângă ajutoarele acestea de urgență pe care le dau, să susțin nașterea de copii. Orice primărie ar putea să facă acest lucru prin hotărârea consiliului local, prin care să-i încurajăm iar după, plătit navetă și toate celelalte lucruri. Acum e ușor, sunt microbuze școlare, primarul asigură elevilor să nu dea nici un bănuț din buzunar și atunci poate îi mai încurajăm să mai facă. După ce am născut cel de-al cincilea copil, pe Anastasia, am avut mare bucurie ca încă șase mămici să mai nască. Văzându-mă pe mine, au spus că și ele mai pot face.

Rep.: În anul 2016 ați primit distincția de vrednicie Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi, de la Înaltpreasfinția Sa Ciprian. Care este rolul credinței într-o familie și într-o comunitate?
    E.G:
Fără credință, nu putem face nimic. Ea are rolul esențial, atât în familie cât și în societate. Fără credință suntem nimeni. De la credință, pornește totul bun în această viață. Cu credință avem dragoste, smerenie, respectăm poruncile și s-ar trăi într-o armonie perfectă, așa cum cere Mântuitorul. El asta a spus: „Dacă respectați acele porunci, totul există într-o armonie”, iar neascultarea, referindu-ne la Adam, pentru că de acolo pleacă totul și noi femeile avem nașterile atât de grele. Dacă tot este perioada postului, ar fi bine ca toți creștinii să țină cont de această poruncă, a postului și să-l ducem la bun sfârșit, pentru că la sfârșitul postului ne așteaptă numai lucru bune. Trăiești viața altfel, simți totul diferit. Åžtii acum că te înfrânezi un pic, ceea ce înseamnă până la urmă sănătate.
    Prin înfrânarea soților, după post, dragostea va fi mai mare, dar noi fără post, avem de toate și nu mai știi ce să alegi, nu mai știi ce este bun. La noi este foarte frumoasă seara de Înviere, când toți copiii au ținut post, s-au împărtășit și abia așteptăm să ajungem acasă și să gustăm din bucatele pregătite. Este ceva frumos. Mi-aș dori ca lumea să umple bisericile frumoase, ceea ce nu avem nici de Înviere. În urma unei discuții cu Gigi Becali, căruia îi mulțumesc pentru ajutor în vederea construirii mănăstirii, pentru care s-a oferit din proprie inițiativă să dea cu tot dragul bani, acesta a spus: „Am ajuns în vremurile în care preoții se ocupă doar de construcții și nu se mai ocupă de sufletele oamenilor”. Tatăl meu lucrează pentru suflete, dar fiind atât de multe, este dificil iarna, când e frig, și dumnealui ( Gigi Becali n.r.) a spus că ne ajută să ridicăm o biserică mai mare.

Rep.: Care sunt principiile după care vă ghidați în viață și în carieră?
    E.G:
Credința, nădejdea și dragostea. Să fii om de cuvânt, să ai o bunătate chiar atunci când omul îți greșește, pentru că atunci e lucrul cel mai puternic și important. Să poți ierta celui care ți-a greșit și ți-a fost dușman. Iar eu, am ajuns cu greu la această treaptă.

Rep.: Ce sfat le dați tinerelor care își doresc să ajungă femei de succes?
    E.G:
În primul rând, să nu uite de unde au plecat. Acest lucru se vede cel mai des acum, când ai ajuns pe o funcție ai uitat de unde ai plecat și nu te gândești decât la binele tău. Eu niciodată nu am gândit așa. Ca sfaturi, întotdeauna să-și iubească semenii. Dacă vrei să fii un om de succes, într-o funcție politică și publică, lucrul acesta este prioritar. Tot timpul să fii alături de oameni, nu trebuie doar să te implici doar după scaun ci să te ridici să te uiți dincolo de gard și să-l ridici prin vorbe bune. Bunătatea ar fi cuvântul de bază și să te apleci și către omul deștept și către cel mai puțin deștept. Niciodată să nu te uiți de sus la ei și să nu judeci. Dumnezeu știe de ce a ajuns acolo, iar noi din afară nu putem ști sau înțelege.

Rep.: Dacă de mâine viața v-ar duce cu 20 de ani în urmă, ce drum ați alege?
    E.G:
Același drum. Greu, frumos, presărat cu aprecierile oamenilor. Pentru mine, dacă astăzi s-ar sfârși viața, sincer nu mi-ar părea rău și știu că am lăsat ceva în urma mea. Sunt mândră de familia mea și de cea de-a doua familie, de la primărie. La noi la primărie, se ține post, nu se fumează, se ajută cât se poate, nu se judecă. Le-am spus mereu: când vedeți omul chinuit, necăjit, atunci primiți-l cu bunătate… în fața omului trebuie să zâmbiți. Dacă nu am putut schimba întreaga lume așa cum îmi propusesem, acum sunt fericită pentru că i-am schimbat pe cei 2000 de locuitori destul de mult. Văzând că merg la biserică, nasc copii, calcă fericiți în primărie, cum îi bucurăm cu mici atenții, eu sunt mulțumită de ceea ce am făcut. Copiii și nepoții mei vor fi cu siguranță mândri de mine.

Rep.: Ce proiecte sau planuri aveți pentru perioada următoare, atât pe plan personal, cât și profesional?
    E.G:
Vreau să fiu sănătoasă, să-mi văd copiii căsătoriți, mi-au făcut bucurii în viață pentru că am copii buni. Sunt copii ascultători, băieții fac teologie, am un soț care mă iubește enorm și îi mulțumesc pe această cale, mereu mă ajută și nu mă lasă niciodată la greu. El a fost omul care m-a ajutat atunci când am picat, pentru că am mai picat …așa e viața, dar important e să ai pe cineva în spatele tău care te sprijină la nevoie. Pe plan profesional, dacă ar ține de mine, mi-aș dori ca acești oameni din comună să trăiască liniștiți, pentru că oricum vremurile sunt grele în ziua de azi și la bolile care sunt….azi e bine, mâine auzi că are un cancer și a murit în două săptămâni. Dacă aș putea face mai mult la primărie, ca primar, aș vrea să nu-i mai chinui cu taxele. Când ești sărac, necăjit, bolnav și vezi că mai ai de plătit și la primărie taxe, te apucă groaza. Atât cât pot, îi susțin, dar rugămintea mea este ca și ei să-mi fie alături atunci când voi avea vreodată o problemă. Ca investiții, după asfaltarea drumurilor județene, aștept să fac acele podețe. Canalizarea nu o voi face în comuna Slobozia Ciorăști pentru că înseamnă bani foarte mulți, iar ei nu vor avea cu ce plăti. Iar eu îi încurajez cu acele fose, așa cum am și eu acasă. Costurile sunt foarte mici față de ceea ce ar trebui să dea lună de lună. Când nu voi putea ține pasul și va trebui să fac acest lucru, mai bine mă retrag și mă duc acasă. Tuturor locuitorilor le doresc să fie sănătoși, să-i aibă pe cei dragi alături și cred că am putea încheia cu vorba tatălui meu: „Să ai înțelepciunea unui șarpe și inima unui porumbel”.

FLASH INTERVIU

Cartea de pe noptieră: cărți duhovnicești, iar acum citesc „Sufletul copilului nostru”, colecția Psihoterapia Ortodoxă.
Bărbatul ideal: este cel care te iubește, care te răsfață și vine în întâmpinare cu tot ce cere sufletul tău.
Copiii: Maria-23 ani, Teofana-22 de ani, Alexandru-21 de ani, Åžtefan-20 de ani, Anastasia-3 ani….pe drum Ioan.
Politică: În anul 2004 am intrat în politică, pe listele PSD, fiind președinte la organizația PSD Slobozia-Ciorăști și vicepreședinte la Organizația Femeilor Social Democrate.
Vacanța: să fie scurtă, mereu în alte destinații, unde să vizitez capitalele, în special arhitectura clădirilor, dar și să cunosc tradițiile țărilor occidentale.
Filme/seriale/emisiuni: prefer filme italiene dar și documentare.
Frumusețe: dacă ești frumos pe interior, sigur ești și pe exterior. Frumusețea este un talent dat de Dumnezeu, iar femeia își păstrează frumusețea prin naștere de prunci.
Puterea: este capacitatea de a acționa, tăria și curajul de a îndeplini ceva, sau „Puterea este un drog care ia mințile oricui gustă din ea”- Francois Mitterrand.
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: Trinitas, știri la Antena1 și PRO TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here