Rămași fără utilități, locatarii au făcut foc în fața blocului G2 din cartierul Bahne al municipiului Focșani. La ora 19.30, pompierii de la Detașamentul Focșani, care au fost anunțați despre declanșarea unui incendiu la niște deșeuri depozitate în fața blocului situat pe Aleea Caminului, au plecat spre locul menționat cu o autospecială.
Locatarii din blocul G2 au primit notificări din partea Primăriei Focșani prin care li s-a adus la cunoștință că de la 1 martie „se va proceda la sistarea furnizării de curent electric și apă curentă în imobil deoarece toate contractele de închiriere au încetat de drept începând cu data de 31.10.2017 și sunt înregistrate debite foarte mari și neachitate la aceste utilități”.