Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Pamela Anderson sare în apărarea bărbaţilor și susţine femeile încrezătoare, în contextul scandalului sexual de la Hollywood


Pamela Anderson nu dorește ca bărbații ”să aibă rețineri în a face primul pas” în contextul scandalului sexual de la Hollywood, relatează Press Association. Fosta vedetă a serialului Baywatch, în vârstă de 50 de ani, a fost criticată după ce a declarat că femeile care acceptă să intre singure într-o cameră de hotel cu unele persoane importante de la Hollywood ”știu în ce se bagă”. ”Evident, sunt alături de femeile cărora li s-au făcut avansuri sexuale nepotrivite și îmi pare rău pentru ele, însă îmi pare rău și pentru bărbați”, a declarat Pamela Anderson într-un interviu acordat emisiunii Life Stories, moderată de Piers Morgan. ”Am doi băieți tineri și întotdeauna mi-am făcut griji că o femeie i-ar putea acuza în mod fals de ceva și să le distrugă astfel viețile”, a adăugat vedeta. ”Prefer bărbații pasionali și agresivi, care fac prima mișcare și nu e de dorit ca ei să aibă rețineri în a face primul pas; însă, evident, există și persoane care merg prea departe”, a mai declarat Pamela Anderson.
În cadrul interviului, vedeta a fost întrebată despre momentul în care fostul său soț, bateristul Tommy Lee, a lovit-o în timp ce îl ținea în brațe pe unul dintre copiii lor, faptă pentru care el a fost condamnat la șase luni de închisoare, în 1998. ”A fost foarte urât. Nu m-am mai gândit demult la acest lucru dar da, a fost rău”, a spus ea. Actrița a fost întrebată și despre o posibilă legătură amoroasă cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, însă ea a lăsat de înțeles că, deși s-au aflat uneori împreună în același loc, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. ”El a vrut ca eu să vin la inaugurarea lui să-i ofer flori… N-am făcut acest lucru. Evident că uneori ne-am aflat în același loc împreună”, a spus vedeta.
Pamela Anderson a avut și un mesaj pentru femeile care, în opinia ei, sunt prea critice cu privire la propria imagine. ”Fetele sunt prea aspre cu ele însele. Cel mai sexy lucru pe care îl ai este încrederea în sine… Când ești cu adevărat liberă în viață, corpul tău este mult mai atrăgător”, a spus fosta vedetă din Baywatch.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?